22/04/2025

„Cercel” Boceanu, dus la închisoare

Poliţiştii câmpulungeni l-au ridicat, luni, 28 iunie, pe Ion Vasile Boceanu, zis „Cercel”, un interlop din clanul Boceanu, condamnat definitiv într-un dosar de tulburarea ordinii şi liniştii publice. Acesta a fost dus la penitenciar, unde a fost încarcerat, având de ispăşit o pedeapsă de un an şi patru luni. A mai fost condamnat la trei ani de închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru şantaj şi camătă. Nici ceilalţi doi nu sunt mai „curaţi”, unul având o condamnare la pedeapsa amenzii, aplicată în 2018, pentru o infracţiune similară, iar celălalt, o condamnare de 20 de ani, pentru omor deosebit de grav, aplicată în 1983.
Prima instanţă, condamnare cu suspendare
La sfârşitul lunii martie, anul acesta, Ionel Giocel, zis „Jangoi”, de 40 de ani, Nicolae Alexandru, zis „Toler”, de 70 de ani, şi Ion Vasile Boceanu, zis „Cercel”, de 45 de ani, au fost condamnaţi de Judecătoria Câmpulung pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, ultimul, ultimul fiind în stare de recidivă.
În actul de sesizare a instanţei a fost notat că, pe 8 decembrie 2020, în jurul orei 13.00, în continuarea activităţii de ameninţare începută în locuinţa lui Nicolae Alexandru, în aceeaşi zi, s-au deplasat în faţa Clubului ARO, unde au proferat ameninţări cu moartea şi cu acte de violenţă la adresa altor trei bărbaţi, dintr-un clan rival. În curte la „Toler” a mai fost un membru al familiei, care manevra ameninţător un motoferăstrău, iar, prin intermediul unei transmisiuni live pe Facebook, i-au ameninţat cu acte de violenţă şi trei bărbaţi dintr-un clan rival. În faţa Clubului ARO, Ion Vasile Boceanu a fluturat un ditamai cuţitul şi a continuat cu ameninţările şi cu acte de violenţă, în timp ce era filmat de neamurile participante ca să amplifice starea de temere, anticipând că astfel vor fi văzuţi prin intermediul platformei live-video de membrii celor pe care-i ameninţa. Prin atitudinea lor, au creat o stare de temere şi un sentiment de insecuritate socială persoanelor erau sau tranzitau zona.
Judecătoria Câmpulung a stabilit pentru „Jangoi” şi „Toler” câte un an de închisoare, iar pentru Ion Vasile Boceanu, zis „Cercel”, aflat în stare de recidivă postexecutorie, un an şi patru luni. „Cercel”, printr-o sentinţă penală din ianuarie 2015, a fost condamnat la un an şi şase luni închisoare, fiind arestat pe 4 septembrie 2014 şi eliberat condiţionat pe 24 august 2016, cu un rest rămas de executat de 375 de zile, aplicabile la stabilirea pedepsei pentru această ultimă condamnare, care impune majorarea cu jumătate a limitelor acesteia. Dacă liberarea condiţionată a lui „Cercel” a fost făcută pe 24 august 2016, pe 4 septembrie 2017, pedeapsa s-a considerat executată. Dar, cum ultima faptă penală a săvârşit-o pe 8 decembrie 2020, inculpatul era în recidivă postexecutorie. În acest context, instanţa i-a majorat cu jumătate limitele de pedeapsă, după care a aplicat o reducere de o treime. Astfel, raportat la profilul individual şi criteriile enunţate, instanţa a stabilit pentru „Cercel” o pedeapsă de un an şi patru lui închisoare.
Considerând că inculpaţii ar putea fi reeducaţi prin suspendarea executării pedepselor sub supraveghere pe un termen de încercare mai mare, instanţa a stabilit 4 ani, cu obligarea fiecărui inculpat la 120 de zile de muncă în folosul comunităţii, la Primăria Câmpulung. Pe durata termenului de încercare, Judecătoria a stabilit că au de respectat mai multe măsuri printre care şi cea de a nu părăsi România, fără acordul instanţei.
Instanţa superioară a schimbat suspendarea cu executarea pedepsei
Atât inculpaţii, cât şi Parchetul Câmpulung au contestat decizia Judecătoriei Câmpulung, dosarul mutându-se la Curtea de Apel Piteşti. Instanţa superioară a admis apelurile declarate de Parchet şi de Ionel Ghiocel şi Nicolae Alexandru. Pe 28 iunie 2021, pentru aceştia din urmă a dispus menţinerea condamnării de un an, dar cu reducerea termenului de supraveghere, de la 4 ani la 3 ani şi înlocuirea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei, cu cea de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială, derulate de Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În schimb, apelul lui Ion Vasile Boceanu a fost respins şi condamnarea de un an şi patru luni a fost dispusă în condiţii privative de libertate. În rest, ce a stabilit Judecătoria Câmpulung a fost menţinut, adică cele 120 de zile de muncă neremunerată la Primăria Câmpulung şi cei câte 900 de lei, cheltuieli judiciare către stat. În plus, Ion Vasile Boceanu mai are de achitat încă 200 de lei, tot cheltuieli judiciare, stabilite de Curtea de Apel Piteşti.
Infractorul a fost încarcerat
În aceeaşi zi în care a fost pronunţată hotărârea definitivă, pe 28 iunie, poliţiştii au pus în executare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Curtea de Apel Piteşti. Ion Vasile Boceanu a fost dus la Penitenciarul Mioveni, pentru a-şi ispăşi pedeapsa de un an şi patru luni. În 2015, Ion Vasile Boceanu a mai fost condamnat la trei ani de închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru şantaj şi camătă.
În 2018, Ionel Ghiocel, fost Boceanu, a primit o amendă penală de 9.000 de lei, pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, iar cel mai în vârstă, Nicolae Alexandru, a avut o condamnare la pedeapsa închisorii de 20 de ani, pentru omor deosebit de grav, aplicată în cursul anului 1983. Adrian TĂNASE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!