0.8 C
Campulung Muscel
19/04/2024

Ceasul rău

O domnişoară stresată de faptul că nu se poate trezi dimineaţa, pentru a ajunge în timp util la serviciu, a hotărât să-şi cumpere un ceas deşteptător. Până atunci, împărţea singurul „orologiu” al familiei cu tata, mama, fratele şi sora, care se trezeau cu noaptea în cap, ca să ajungă fiecare pe la locul de unde îşi câştigă pâinea. Orele de trezire nu coincideau pentru toată lumea, iar primul care se trezea „uita” să-i anunţe pe ceilalţi că este momentul să facă ochi.
Aşa că tânăra noastră a hotărât să pună capăt certurilor matinale pe seama sculatului de dimineaţă şi şi-a zis: „Îmi cumpăr ceas!” După ce a căutat o jumătate de zi, fata şi-a luat o frumuseţe de deşteptător, sclipitor şi asurzitor, la un preţ de nimic. „Chilipir”, şi-a zis domnişoara, gândindu-se că întârziatul la lucru va rămâne de domeniul trecutului. Bucuroasă, a adormit fără griji, însă dimineaţa, când a deschis ochii, soarele era de o prăjină pe cer. Nici ţipenie de om prin casă, iar ceasul cuminte şi mai tăcut ca niciodată stătea pe noptieră, fără să fi scos vreun sunet în zori. Cu fruntea plecată, tânără a dat ochii cu patronul ca şi în celelalte zile. Aşa că şeful a decis să-i cumpere un deşteptător care să mărească eficienţa muncii angajatei sale.
Musceleanul de pe bulevard

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!