26.3 C
Campulung Muscel
07/09/2024

Cavoul, pe post de frigider

 

Un creştin din târg prestează voluntariat la toate înmormântările, ducând crucea, cărând colivele ş.a.m.d, făcându-se util neamurilor răposatului, care nu uită să-l recompenseze cu un pachet cu de-ale gurii ori cu o haină în bună stare. Personajul despre care relatăm nu este un prăpădit fără acoperiş deasupra capului, dimpotrivă, are casă, are pământ, oleacă de pensie, dar, neavând familie, întrucât n-a fost căsătorit niciodată, s-a obişnuit să socializeze cât e ziua de lungă. Când n-are înmormântări pe agenda de „lucru”, bate târgul în lung şi-n lat, cu bicicleta. Cu câţiva ani în urmă, a mai dat şi unul peste el cu maşina. Ce-a mai tras bietul şofer care l-a accidentat pe biciclist până când victima lui s-a făcut bine! În fine, omul nostru şi-a revenit şi şi-a reluat job-ul, la toarta coşului cu colivă, la îngropăciuni şi la pomenirile făcute conform rânduielilor creştineşti. Între atribuţiile sale de serviciu se află şi îngrijirea „mausoleelor” ţigăneşti din cimitirul în apropierea căruia locuieşte, la o periferie a Câmpulungului numai cu case. 

De când s-au înălţat ditamai cavourile în cimitir, rubedeniile celor trecuţi în lumea celor drepţi l-au angajat pe insul bun la toate, care se ocupă, în special, cu aprinsul şi stinsul luminii, asta pentru că „moscheile” sunt prevăzute cu iluminat separat de cel al aşezământului. Întrucât întrerupătorul se află în interiorul cavoului, deţinătorii i-au dat cheile pe mână, având bază în îngrijitorul care nu le-a trădat niciodată încrederea. Având în răspundere spaţiile sinistre, cu a căror incintă cetăţeanul s-a familiarizat, simţindu-se în ele ca şi când ar fi la el acasă, le-a găsit şi o întrebuinţare. Fiind răcoare înăuntru, le foloseşte pe post de magazie pentru depozitarea pachetelor cu mâncare primite la parastase, amănunt pe care lumea îl cunoaşte, fiind divulgat cu subînţeles chiar de către administratorul reşedinţelor mortuare. Când primeşte invitaţia la o pomană, care se ţine după mai multe slujbe pentru morţi nimerite în acelaşi timp la biserică, de la care se alege cu pachete, meseanul acceptă cu „amendamentul”: „Vin, dar înainte să-mi duc mâncarea la „frigider”, că se strică!” Musceleanul de pe bulevard

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!