25/04/2025

Maculatura de campanie a îngreunat tomberoanele. Tocmai acum când Financiar Urban ne taxează la greutate

 

Obiceiul de campanie, care a umplut cutiile poştale şi avizierele scărilor de bloc cu pliante electorale, le-a dat de muncă administratorilor care au simţit datoria să riposteze, la cererea locatarilor. Lângă anunţurile specifice traiului în comun, care presupune reguli de respectat, legate de plata restanţelor, păstrarea curăţeniei şi a liniştii ori obligaţia de a închide uşa, ca să nu se strice interfonul, a apărut un avertisment proaspăt, ce-i vizează pe juniorii ori pensionarii partidelor, trimişi să împartă maculatura electorală. De parcă nu era de ajuns risipa de hârtie de care sunt responsabile supermarketurile, ale căror promoţii în forma tipărită generează un surplus de efort din partea femeilor de serviciu, nevoite să strângă câte o roabă de materiale publicitare pe fiecare scară, le dau de furcă în această perioadă şi politicienii. Unde există responsabili de bloc, aceştia i-au somat, în scris, pe înregimentaţii politic să nu mai umple spaţiile destinate facturilor şi corespondenţei cu tipăriturile inutile, pe care, mai mult ca sigur, nu le lecturează nimeni. 

Nici măcar cei care le-au primit direct din mâna preşedinţilor de partide, care, sâmbătă, s-au ciocnit unii de alţii pe bulevard, judecând după locul „abandonului”, domeniul public acoperit cu zâmbetele retuşate ale candidaţilor, călcate în picioare de musceleanul pe care nu-l prea vedem arzând de nerăbdare să livreze un procent nesperat al participării. Dar să nu ne pripim cu previziunile legate de prezenţa la vot, care, din 2007 încoace, a fost pe un trend ascendent la europarlamentare. După ce, vineri, trupeţii PSD au făcut exact ce nu şi-au dorit administratorii – noi îl pârâm pe consilierul Marin Stanciu, căci pe el l-am urmărit din sediul redacţiei în timp ce bântuia scările blocului în care funcţionăm -, sâmbătă, conducerea locală a partidului a ieşit la promenadă, în formula Gheorghe Marin, Liviu Ţâroiu, Gabriel Neaşcu, ale cărui servicii îndeplinite cu conştiinciozitate bănuim că-l vor promova pe un loc eligibil la următoarele alegeri locale. În timp ce bulevardul era teritoriul social-democraţilor aflaţi într-un marş lejer printre vârstnici ieşiţi la o gură de aer proaspăt pe aleea de al cărei aspect modernizat s-ar putea să fie privaţi de „şantierele lente” ale lui Ţâroiu, partea de coborâre, Republicii, fusese „adjudecată” de adepţii lui Ponta. Câmpulungenii înscrişi în Pro România au ieşit şi ei tot la împărţit de pliante, supravegheaţi de şeful de la judeţ, Bogdan Ivan, fost consilier local PDL, mai cunoscut din vremea în care era consilier personal al ministrului Transporturilor, Radu Berceanu. Dar asta se întâmpla în urmă cu zece ani. Plecat de la PDL, Ivan a intrat în PC, apoi a devenit membru ALDE, după fuziunea PC-ALDE. Potrivit presei judeţene, Ivan a fost coleg de clasă cu Daniel Constantin, fostul ministru al Agriculturii, alături de care s-a regăsit, după ALDE, în Pro România. În prezent, liderul filialei judeţene figurează pe lista la Parlamentul European, deschisă de Victor Ponta, Corina Creţu şi Mihai Tudose.

Au profitat de faptul că sâmbătă, până în prânz, iese lumea la piaţă şi susţinătorii lui Dacian Cioloş din teritoriu. Fostul liberal Gheorghe Banzea, alături de un junior, a repetat gestul celorlalţi, tot în zona centrală, pentru a promova Alianţa 2020 USR PLUS, care nu le spune nimic muscelenilor învăţaţi să nu piardă mult timp în faţa televizorului. Imaginea alianţei: Dacian Cioloş, care a înfiinţat, înainte de PLUS, Platforma România 100, susţinută anemic şi din zona noastră de sub 100 de persoane. 

Liberalii, în schimb, au fost ocupaţi cu mitingul din Piaţa Revoluţiei, pe care cei de la Câmpulung l-au susţinut din umbră, căci în fotoreportajele de partid nu i-am remarcat ca membri ai delegaţiei conduse de Miuţescu la Bucureşti, bazată pe cei de la Piteşti şi Curtea de Argeş. Şi câţiva musceleni: Gheorghe Savu, primarul de la Ţiţeşti, Iulian Duţă, vicele de la Schitu Goleşti, Liviu Iana, pe care îl ştie tot Muscelul şi nu numai. Ai noştri s-or fi supărat aflând de contramandarea planurilor lui Rareş Bogdan, care îi chema pe câmpulungeni la o întâlnire, la ei acasă, astăzi, în zi de sărbătoare. Numai că traseul omului de televiziune s-a schimbat, conducătorii campaniei PNL renunţând la deplasarea la Câmpulung, în favoarea meleagurilor olteneşti. Şi chiar ne pregăteam să aplaudăm PNL, pentru debutul şi sfârşitul campaniei cu VIP-uri de la centru: Orban, de Izvorul Tămăduirii, Rareş Bogdan, de Sfinţii Constantin şi Elena. Chit că turul liberalilor prin judeţ s-a concentrat mai mult pe Sud decât pe Nord, am remarcat prezenţa acestora şi în câteva locuri din Muscel, în care politicienii nu se calcă pe bătături ca să ajungă. Aşa cum este Gura Pravăţ, unde Miuţescu şi colegii săi de la Piteşti, însoţiţi de gazda Adrian Pavel, fostul vice, l-au adus pe candidatul Emanuel Soare, prorector al Universităţii Piteşti, ca să le vorbească “bruneţilor” lui Boncoi despre Parlamentul European. Toţi, purtând un vraf de pliante, de primirea cărora rudarii neştiutori de carte s-au bucurat, că au ce pune pe foc.

Savu şi-a invitat şefii şi la Ţiţeşti, prilej cu care Muscelul a fost „şters” pe la margine: Bălileşti, Davideşti, Hârtieşti. Consilierii PNL de la Stoeneşti i-au făcut în ciudă primarului Paul Marin, expunându-l pe Miuţescu avântându-se pe nişte uliţe înfundate în noroi, căci… aşa e în campanie! Chit că opozanţii n-au prea ratat târgurile rurale de final de săptămână, unde votantul vine la cumpărături, campania liberalilor a părut mai dinamică în restul judeţului, în special la Piteşti, unde s-a simţit incomparabil mai multă agitaţie ca la Câmpulung. 

La noi… pliante din belşug, taman în anul în care Ţâroiu ne certa, la votarea taxei de gunoi mărite, că plătim la greutatea ridicată de Financiar Urban. Plus că ne ameninţa că ne monitorizează video, ca să fie sigur că vechiturile primite ca dar de nuntă, acum 20 de ani, nu ajung în tomberon. Uite că tot ei, de la partide, au dat motive asociatului să-şi facă socoteli pozitive pe seama europarlamentarelor şi prezidenţialelor, când gunoiul pricinuit de campanie depăşeşte raţia lunară. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!