Chiar dacă a plouat torenţial, sute de musceleni au participat şi anul acesta la „Noaptea Muzeelor”.
Sâmbătă, 12 iunie, între orele 18.00 şi 23.30, s-au putut vizita gratuit toate secţiile Muzeului Municipal Câmpulung, dar şi Muzeul Automobilului Românesc.
În colaborare cu Muzeul Municipal Curtea de Argeş, Secţia de Etnografie a pus în valoare portul popular muscelean, fiind gazda vernisajului expoziţiei „Ia de la Argeş – măiestria nepierdută în timp”. În plus, la locaţia de lângă Spital au fost expuse şi lucrările elevilor de la Şcoala Gimnazială „Oprea Iorgulescu”, care au corespondat cu omologii de la Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” Braşov, în cadrul proiectului „Din vârful peniţei”, parte a programului „Câmpulung 2021 – Capitala Scrisului Românesc”.
La 500 de ani de la Scrisoarea lui Neacşu, primul document păstrat scris în Limba Română, la Secţia de Istorie, Artă Plastică şi Ştiinţe ale Naturii a fost recreată prima tipografie din Ţara Românească cu ajutorul Muzeul Naţional Militar „Ferdinand I” şi Muzeul „Casa mureşenilor” Braşov. Cu ajutorul conf. univ. dr. Claudiu Neagoe, a fost dezvoltat atelierul de caligrafie „Să învăţăm să scriem în Limba Română veche”, în cadrul căruia elevii au avut ocazia să scrie de mână corect, după ce această materie a fost eliminată din programa primilor ani de şcoală.
La Nămăeşti, la Casa Memorială „George Topîrceanu” au fost recitaluri de poezii ale marelui poet, plus că s-a putut vizita expoziţia de bază.
Mausoleul Eroilor de la Mateiaş a aşteptat muscelenii cu ateliere de reconstituire istorică, susţinute de Detaşamentul Mateiaş, în parteneriat cu Asociaţia Historia Renascita. În plus, cei care au vizitat Mausoleul au avut posibilitatea să trimită o telegramă simbolică prin intermediul „Oficiu poştal de front”.
Muzeul Automobilului Românesc, de la Apa Sărată, a făcut şi el parte din itinerarul de „Noaptea Muzeelor”. Organizatorii i-au aşteptat pe vizitatori cu o expoziţie foto tematică, legată de istoria automobilului românesc, putându-se admira şi expoziţia de bază, adică maşinile de colecţie din curtea muzeului. Isabela FILIP