17.9 C
Campulung Muscel
June 15, 2021

Despre Sfânta Treime

(continuare din numărul trecut)

Lumina Duhului Sfânt este dătătoare de vedere
A fi născut din Duhul înseamnă mult mai mult decât ceea ce socotim noi de obicei; primim un nou fel de a vedea lucrurile şi, prin continua purtare de grijă a lui Dumnezeu, rămânem în prospeţimea necondiţionată a trăirii cu El. Instrucţia religioasă aduce lumină, dar nu poate să dea şi vedere. Presupunerea că lumina şi vederea sunt sinonime a adus o tragedie spirituală în viaţa a milioane de oameni. Fariseii au privit la Lumina lumii peste trei ani, dar nici o rază de lumină n-a atins fiinţele lor lăuntrice. Lumina nu e de ajuns. Lucrarea lăuntrică a Duhului Sfânt îi este de trebuinţă credinţei care mântuieşte. Evanghelia este lumină, dar numai Duhul Sfânt poate să dea vedere. Un lucru de rău augur este acela că învăţăturile lui Pavel pot fi învăţate cu desăvârşită credincioşie, fără să-i facă pe ascultători nici măcar cu o iotă mai buni. Pavel era unul dintre aceia care caută, găseşte, şi totuşi continuă să caute. Pentru ei, adevărul devine un voal care ascunde Faţa lui Dumnezeu; pentru Pavel era o uşă care dădea direct în prezenţa Lui. Nimic din ceea ce nu este clădit numai pe Dumnezeu nu poate să dureze.
Revelaţia Duhului Sfânt
Nu de timp ducem lipsă pentru a ne agonisi hrana spirituală, ci de o voinţă hotărâtă. Ceasurile de extaz nu ţin mai mult de o clipă. Dacă nu avem o revelaţie a Duhului Sfânt cu privire la moartea noastră împreună cu Hristos, sforţarea noastră pentru a înţelege acest lucru nu va fi decât o faptă moartă. La întrebarea: „De ce nu există mai multă binecuvântare între noi?” nu-i decât un singur răspuns: „Nu L-am cinstit pe Duhul Sfânt cât ar fi trebuit. În Hristos noi suntem aduşi la desăvârşire. Când văd că plinătatea lui Dumnezeu locuieşte în Hristos şi că în El eu sunt adus la desăvârşire, înţeleg că nu mai am nevoie de nimic din ceea ce ar putea da firea pământească. N-avem nevoie de nimic în afară de El. Când ajungem la această convingere, trebuie să primim ceea ce a realizat Hristos prin moartea Lui prin tăierea I ui împrejur: deplina înlăturare a cărnii.
Iluminarea Duhului Sfânt
Iluminarea lui Dumnezeu şi puterea Lui merg întotdeauna mână în mână. Dacă eu caut să înţeleg voia lui Dumnezeu, cu mintea mea mărginită şi întunecată, şi apoi s-o primesc în mine, atunci trebuie şi să mă străduiesc a o împlini cu puterea mea mărginită şi slabă. Dacă însă nădăjduiesc că Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, va face ca lumina Lui să strălucească în mine, aşa încât eu să ajung plin de cunoaşterea voii Lui, în orice fel de înţelepciune duhovnicească, atunci Acelaşi Duh îmi va da şi puterea s-o împlinesc. Deci să ne înţelegem bine: cea mai profundă cunoaştere a voii lui Dumnezeu cu mintea nu-mi dă şi puterea s-o aduc la îndeplinire. Dimpotrivă, orice descoperire a voii acesteia prin Duhul lui Dumnezeu mă înzestrează cu putere cerească. De aceea Îl voi cere Domnului cu toată seriozitatea: „Doamne, învaţă-mă să cunosc că sfinţirea mea este voia Ta!” Dacă Duhul Sfânt ne arată că suntem dincoace de perdea şi dacă primim cu umilinţă descoperirea Lui, Acelaşi Duh ne va face să simţim că nu putem să rămânem aici.
Prezenţa Duhului Sfânt – un adevăr ignorat
Un adevăr care a fost, în mod particular, abandonat, este acela al prezenţei personale a Duhului Sfânt. Alte adevăruri sunt păstrate, dar acesta este aproape complet pierdut din vedere. Existenţa şi divinitatea Persoanei Duhului Sfânt nu sunt puse la îndoială, dar misiunea Lui personală pe pământ şi prezenţa Lui actuală în viaţa creştinului şi în viaţa Bisericii sunt uitate. Unde este realizat sau mărturisit marele adevăr caracteristic creştinismului, adevăr care trebuie să răsune în afară şi să guverneze Biserica înăuntru? Deci, nu e un subiect de gândire solemnă şi de umilinţă, să vezi adevărul acesta, care constituie slava creştinismului, puterea Bisericii lui Dumnezeu şi privilegiul special în vederea realizării căruia trebuia ca Hristos să plece în cer, privilegiu rămas atât de necunoscut în diferitele sisteme ale creştinătăţii? Făgăduinţa Domnul Isus mai conţine şi o altă precizare: „Mângâietorul va rămâne cu voi in veci.” Dar numai acei oameni care-L primesc fac parte din Biserică. Alţii îi vor cunoaşte puterea, probabil într-un chip mai minunat şi mai puternic, în Mileniu, dar nu vor avea o relaţie la fel de intimă cu El. Acum, Duhul Sfânt trimis aici pe pământ de Hristos cel glorificat la dreapta lui Dumnezeu, aduce sufletele în legătură vitala cu Domnul Isus. Cel Ceresc ne face şi pe noi cereşti, prin Duhul Sfânt, Care asigură legătura dumnezeiască între El, Cel de sus, şi noi, cei de pe pământ. Iată despre ce vorbeşte pasajul din Ioan 14, şi tocmai în raportarea la Duhul Sfânt se stabileşte contrastul între credincioşi şi lume.
Ţinta mea este Dumnezeu, El însuşi, nu bucuria şi pacea, nu binecuvântarea, ci El însuşi. Îmi măsor eu viaţa cu etalonul acesta, sau folosesc o altă unitate de măsură? Fie că este înzestrat în mod natural, fie că nu este, creştinul trebuie să cunoască atingerea aducătoare de moarte a crucii lui Hristos, asupra a tot ceea ce provine în el de la natură şi să cunoască totala lui dependenţă de Dumnezeu. Numai Duhul Sfânt poate să facă real în tine tot ce făcut Domnul Isus pentru tine.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!