-1.2 C
Campulung Muscel
14/02/2025

Păcatul vorbirii de rău!

Unul dintre cele mai preţioase daruri cu care Ziditorul a înzestrat pe om este cel al vorbirii. Expresie a inteligenţei şi a inimii, cuvântul ne ajută să ne rostim gândurile, simţirile, să ne arătăm dragostea faţă de prieteni, părinţi, binefăcători. Limba este organul binecuvântat prin care lăudăm pe Dumnezeu şi-I arătăm recunoşinţa. Cu toate că ea deţine un loc atât de important între mădularele noastre, Sfântul Apostol Iacov scrie că limba este un rău fără de asemănare, “plină de venin aducător de moarte” (Iacov 2,8). E bine de ştiut că cel care cleveteşte, cârteşte şi judecă, lucrul acesta îl face, mănâncă gunoi. Diavolul caută cu fel şi fel de păcate să-l ispitească pe om şi, dacă omul nu cedează, atunci îi strecoară în inimă păcatul clevetirii, care, la prima vedere, ar părea că nu are în sine o gravitate atât de mare, precum păcatele cele mari, însă ne înşelăm dacă judecăm astfel. Păcatul clevetiririi se cuibăreşte într-un suflet slab, îndoielnic şi urmările lui pot fi devastatoare. Ca să numai zic că dacă-i bârfim pe alţii pentru o anumită greşeală, cu siguranţă, va îngădui Domnul să cădem şi noi în aceeaşi greşeală. Sfântul Isac Sirul, aminteşte de păcatul clevetirii ca fiind cel mai grav, pentru că, de fapt, nemulţumirea faţă de un frate al nostru este faţă de Dumnezeu, pentru că El l-a creat pe om. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Urât obicei să-i învinuieşti pe fraţi şi să nu te îngrijeşti de îndreptarea lor! Să dai pe faţă păcatele celor păcătoşi şi să nu-i vindeci” (Cuvântări împotriva anomeilor). Suntem tot timpul într-o nemuţumire şi cârtire, iar lucrul acesta nu ne aduce decât pagubă şi toate vorbele ni se vor cântări şi vor atârna greu în balanţa judecăţii. Dacă noi nu am cleveti, ceea ce, de multe ori, auzim şi noi de la alţii şi cu mare uşurinţă dăm mai departe, fără prea mare mustrare de conştiinţă, nu s-ar duce mai departe vorba şi nu am mai fi noi cauza păcatului. Trebuie să acoperim defectele oamenilor, nu să-i ruşinăm în gura mare, altfel vom fi ca nişte flencănitori, bârfitori şi chiar ca nişte nebuni… Tot Sfântul Ioan Gură de Aur, în cartea sa, „Despre mărginita putere a diavolului”, la Omilia I, numeşte muşte pe cei care vorbesc de rău pe alţii şi pe bună dreptate, „căci după cum muştele se aşează pe rănile şi bubele altora, tot aşa şi cei care vorbesc de rău pe alţii muşcă din păcate străine şi îmbolnăvesc cu aceasta pe cei cu care vorbesc; iar pe cei care nu fac acest lucru, pe cei care nu vorbesc pe alţii de rău, aceştia sunt ca albinele; ei nu răspândesc boli, ci fac faguri de mare evlavie, zburând în livada virtuţii sfinţilor…” Vedeţi, dragii mei, cât de urâtă este înaintea Domnului această clevetire! Această curiozitate de a scormoni în sufletele altora, neţinând seama de faptele noastre, această limbă pe care nu o strunim şi care poartă cu ea toate răutăţile, ne vor păgubi grozav, iar Duhul Sfânt nu poate sălăşlui într-un suflet cârtitor şi nemulţumitor. Să nu vorbim pe alţii de rău, ca să nu ne pângărim şi să fim cu luare aminte la cele ce vorbim, ca să nu ne pătăm sufletul. Să nu ascultăm pe cel care, venind la noi, vorbeşte pe alţii de rău… Să-l oprim şi să-l lămurim cât de păguboasă este clevetirea, iar de nu ne ascultă, să ne depărtăm de el, pentru a nu ne otrăvi sufletul. De vrem să grăim de rău ne învaţă Sfinţii Părinţi, să ne aducem aminte de păcatele noastre… Dacă fiecare dintre noi ar sta pentru o clipă şi ar privi în oglinda sufletului său, nu ar mai avea poftă să vorbească pe alţii de rău. Dacă vrem pace în sufletul nostru, trebuie să practicăm virtuţile. De suntem împovăraţi de păcate, să alergăm la duhovnic şi să ne mărturisim păcatele, dorindu-ne îndreptarea… Dacă ne pocăim de păcatele făcute, piere deznădejdea din sufletul nostru şi vom îndrăzni prin rugăciune, iar în inima noastră se va aşterne pacea cea tihnită. Dragii mei, închei cuvântul dorind a medita mai mult la timpul pe care ni l-a dăruit Domnul, cum că trebuie să-l lucrăm pentru mântuirea sufletului, ca nu cumva să ne trezim că trece viaţa, iar noi, îmbătrânind în răutăţi şi rele, să fim departe de mântuire. Până data viitoare şi mereu vă doresc să fiţi necârtitori, sănătoşi şi voioşi!
Protosinghelul Serafim, Stareţul Mănăstirii Negru Vodă din Câmpulung Muscel

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!