Reabilitarea Bulevardului “Pardon” a debutat cu lucrările la infrastructura de utilităţi. Firmele care au câştigat proiectul, Ratelen Construct, Group Concif şi Conteh Barengott, îngroapă noua reţea de alimentare cu apă pe lângă trotuare, atât pe strada Negru Vodă, cât şi pe Republicii.
În prima zi de lucru, luni, 24 mai, s-a stabilit care va fi traseul noii conducte, unii muncitori desenând pe şosea direcţia, iar alţii secţionând asfaltul. Aceleaşi manevre le-au făcut şi a doua zi, marţi, ajungând până în dreptul trecerii de pietoni de la Grădina Publică. Ideal, ca să se încadreze în termenul pe care l-a promis constructorul, sfârşitul anului, şi să se vadă o eficienţă a muncii, era să se înceapă din cele două capete ale Bulevardului.
Tot marţi s-a încercat introducerea conductei de apă, dar, din nu ştim ce cauză, operatorul excavatorului, pe lângă pământ, a scos din şanţ şi un branşament, împreună cu ţeava de care era prins. Astfel, a trebuit remediată avaria, după ce mai mulţi câmpulungeni au rămas fără apă. Reparaţia a fost făcută de Edilul CGA, care va emite factură pentru prestarea acestor servicii, ce va fi suportată de firmele care fac lucrările de la Bulevard.
„Ei au luat un om, care a lucrat la noi şi care, într-adevăr, mai ştia ceva din reţele şi le-a trasat nişte semne unde ar fi branşamente. Semnele acelea nu sunt concludente, pentru că nu există hărţi cu reţelele de utilităţi. În concluzie, n-au corespuns semnele cu ce e sub pământ. După mine şi după ce am învăţat şi am văzut prin ţară, o astfel de lucrare, care prevede atâtea branşamente, trebuie făcută manual în dreptul branşamentului, nu să bagi cupa excavatorului. Marţi, când au băgat cupa, au scos un branşament de la Munca Colectivă şi cu o conducă de oţel, pe care le-au rupt. Amplasamentul este predat constructorului, dar noi ne-am dus, cu comandă, iar ei trebuie să plătească intervenţia. Am blindat branşamentul, care se pare că era unul vechi şi am remediat restul. O să fie emisă o factură pentru această lucrare. Dacă lucrează cum au început, în zilele următoare se poate întâmpla la fel. Eu am tot cerut să ne întâlnim cu constructorul. A fost una, în faţă la Primărie, la care au fost şi cei de la Investiţii, dar din partea lor n-a venit patronul, doar un tip, care s-a scuzat că nu prea ştie! Până la urmă, directorul tehnic s-a dus cu dânsul să-i explice cum stau lucrurile. Eu vroiam să vină cineva responsabil, nu să fie o întâlnire de formă!”, ne-a declarat directorul Edilul CGA, Mihail Vasilescu, despre avaria produsă de muncitorii de la Ratelen.
Ieri, conducta de apă era îngropată până aproape de Grădina Publică şi, în paralel, se descărcau, pe fosta zonă pietonală, containere în care muncitorii să poată să se adăpostească, şi să-şi lase uneltele.
În afara modului defectuos de lucru, cel mai tare îngrijorează ritmul şi efectivele „subţiri” de muncitori, care ne fac să retrăim povestea Pieţei Primăriei. O lucrare asupra căreia Liviu Ţâroiu şi patronii Răuţoiu au convenit că o încheie în şase luni a durat doi ani şi jumătate. Or, în varianţa iniţială a Bulevardului „Pardon”, care nu presupunea decât o asfaltare şi o pavare a trotuarelor şi aleii pietonale centrale, termenul contractului era de doi ani. George Răuţoiu, patronul şi reprezentantul asocierii celor trei firme, s-a angajat că încheie până la sfârşitul anului 2021 bulevardul propriu-zis, care va fi mai pretenţios, după refacerea proiectului. Păi, la maniera în care evoluează şantierul, cu o mânuţă de muncitori, nu sunt şanse ca, în acest an, să se finalizeze nici măcar înlocuirea reţelei de apă. Firma de casă a lui Liviu Ţâroiu „recidivează”.
Isabela FILIP