În această perioadă, toate spitalele sunt în prima linie a organizării, pentru a lupta împotriva COVID-19. La nivel naţional s-a stabilit foarte clar că, în fiecare judeţ, trebuie să fie două spitale principale, unul care să rămână spital non COVID-19 şi, la nivelul Argeşului, acesta este Spitalul de Urgenţă, pentru că acolo trebuie să se trateze în continuare toate urgenţele din judeţ. De asemenea, trebuie să mai fie o altă unitate care să trateze pacienţi COVID-19.
Însă, ca măsură suplimentară, pentru evitarea supraaglomerării, la nivelul Argeşului, Prefectura a impus pregătirea mai multor unităţi sanitare, care să lupte împotriva COVID-19. „Nu ne-am permis luxul de a avea o singură unitate spitalicească, care să lupte împotriva COVID-19, pentru că, în situaţia în care spitalul ar fi fost supraaglomerat, ne-am fi trezit în situaţia în care pacienţii nu aveau unde să se ducă. Şi, atunci, am luat decizia să pregătim toate spitalele pentru a se implica, într-un fel sau altul, în această luptă. Am început cu Spitalul Mioveni. Am insistat ca autorităţile locale să investească, să facă toate eforturile necesare ca Secţia de Infecţioase să pornească. Începând de luni, ea este funcţională şi va primi pacienţi suspecţi şi pozitivi COVID-19.”, ne-a declarat prefectul Emanuel Soare.
Prefect: „Spitalul Câmpulung va apărea şi în Ordinul de Ministru ca fiind spital COVID şi va beneficia de fonduri suplimentare”
Prin Hotărârea nr. 14 din 3 aprilie 2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, s-au luat mai multe decizii pentru organizarea sistemului medical din Argeş, în lupta cu COVID-19. Astfel, Spitalul Municipal Câmpulung, corpul de clădire Boli Infecţioase, va primi adulţi confirmaţi, iar Secţia Pediatrie, din corpul central, pentru copii suspecţi; tot în corpul central, un spaţiu este amenajat şi va fi folosit pentru maternitate COVID-19 şi asistare co-morbidităţi acute la pacienţii COVID-19. Corpul clădirii Pneumologie al Spitalului de Pneumoftiziologie Câmpulung va fi folosit pentru adulţii suspecţi.
„Începând de astăzi (n.r. marţi, 7 aprilie), atenţia noastră se îndreaptă către Spitalul Municipal Câmpulung şi către Spitalul TBC, pe care le pregătim pe noua structură. Eu am avut o discuţie foarte serioasă cu toţi managerii spitalelor şi am convenit faptul că, în acest moment, toate spitalele funcţionează ca un organism unitar, ca un ceas, având în vedere că, acum, ele sunt toate în subordinea şi responsabilitatea Ministerului Sănătăţii. Toate spitalele lucrează în echipă, astfel încât dacă Spitalul Câmpulung va avea nevoie de medicamente, acestea vor fi puse la dispoziţie fie prin achiziţiile proprii, pe care le va face, fie prin colaborarea cu celelalte spitale care vor împrumuta, care vor aduce toate aceste medicamente necesare, echipamente, materiale de protecţie. Deja redirecţionăm materiale şi echipamente de protecţie din partea multor companii umanitare. Acum, spitalul va apărea şi în Ordinul de Ministru ca fiind spital COVID şi va beneficia de fonduri suplimentare. Facem toate eforturile astfel încât toţi pacienţii, care sunt acum în tratament sau care vor veni, să beneficieze de cele mai bune condiţii. Am încredere în musceleni şi în câmpulungeni că au un corp medical profesionist, foarte serios, este un spital mare, este bine pregătit, este dotat şi am încredere în personalul medical profesionist că va face faţă acestei situaţii.”, ne-a mai transmis prefectul Emanuel Soare.
Tot personalul medical care prezintă simptome este testat
Instituţia Prefectului a confirmat, miercuri, că două asistente de la Spitalul Municipal şi o infirmieră de la Spitalul de Pneumoftiziologie sunt infectate cu COVID-19, dar întrebarea dacă sunt testate cadrele medicale a fost lansată cu mult înainte.
„După cum bine ştiţi, în urmă cu aproximativ o săptămână, definiţia de caz s-a schimbat. În testare intră mai multe persoane, personalul medical este în prima linie, tot personalul medical care prezintă simptome este testat conform definiţiei de caz, însă facem eforturi suplimentare pentru ca, la nivelul judeţului Argeş, să avem aparate de testat, pe de o parte, facem demersuri să obţinem şi testele rapide, astfel încât să putem testa, dacă va fi nevoie, şi în funcţie de capacitatea pe care o vom avea, să putem testa toate persoanele, tot personalul medical care lucrează în spitalele COVID. Ne dorim să facem lucrul acesta, însă, din păcate, capacitatea de testare a României este destul de limitată. Ne-am dori, dacă am avea teste, să testăm nu numai personalul medical, ci toată populaţia, mai ales în localităţile unde sunt mai multe cazuri pozitive, însă trebuie să înţelegem că întâi trebuie să creştem capacitatea de testare a persoanelor la nivel naţional, trebuie să aducem aparate la nivelul Argeşului, ca să putem testa şi pe plan local. Însă este destul de dificil, pentru că pe aceste aparate de testare nu poate lucra oricine, nu este atât de simplu, avem nevoie de personal specializat, cu specializări medicale foarte stricte şi, din păcate, în ultimii ani, în sistemul medical românesc persoanele cu specialităţile absolut necesare pentru lupta împotriva COVID, care implică inclusiv testare, sunt foarte, foarte puţine.”, a completat prefectul. Isabela FILIP