02/07/2026

Doi dragosloveni, principalii suspecți în cazul de braconaj de la Stoenești

Doi bărbați din comuna Dragoslavele, în vârstă de 43 de ani, respectiv 52 de ani, sunt principalii suspecți în cazul de braconaj petrecut la sfârșitul săptămânii trecute pe un fond de vânătoare din comuna Stoenești, unde doi cerbi au fost împușcați și tranșați ulterior pentru carne. Resturile animalelor au fost descoperite de angajați ai AVPS GTS Păpușa-Leaota care au și alertat autoritățile. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Percheziții acasă la cei doi suspecți

La începutul acestei săptămâni, oamenii legii au descins acasă la cei doi suspecți, iar în urma perchezițiilor efectuate au fost găsite dovezi certe cu privire la vinovăția acestora. „În ziua de 10 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au continuat cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Pentru administrarea probatoriului, în dimineața zilei de 10 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au efectuat două percheziții domiciliare la locuințele a doi bărbați, de 43, respectiv 52 de ani, ambii din Dragoslavele. În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie, printre care și o armă de vânătoare deținută legal și mai multe cartușe. Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun.”, informează IPJ Argeș. Alex Barbu

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!