2.Despre tainele unei vieţi abundente
Pocăinţa
Pocăinţa este sentimentul unei ticăloşii de nespus, nu doar un al unei păcătoşenii comune. Când mă pocăiesc, recunosc că sunt absolut neputincios şi că nu-s vrednic nici să-I dezleg lui Isus cureaua încălţămintelor. Eu nu sunt gata pentru pocăinţă: acesta este motivul pentru care Dumnezeu nu vine în viaţa mea. Singura experienţă conştientă pe care o fac cei ce sunt botezaţi cu Duhul Sfânt constă în sentimentul unei totale nevrednicii.
Cunoaşterea de sine
Dacă un om ajunge să se vadă pe sine aşa cum îl vede Domnul, atunci nu-l vor mai înspăimânta aşa de mult păcatele sale cele mai îngrozitoare fapte ale cărnii, ci înspăimântătoarea mândrie a inimii sale faţă de Domnul Isus Hristos.
Laudă
Dacă învăţăm să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru încercările noastre, atunci El va schimba situaţia aceasta de îndată ce va găsi cu cale s-o facă.
Ai grijă mare de relaţia ta cu Dumnezeu! Domnul Isus Se ruga: “… pentru ca ei să fie una, cum suntem Noi” nimic între om şi Dumnezeu. Păstrează-ti inima mereu deschisă pentru Domnul Isus Hristos şi nu-I impune nimic! Îţi primeşti tu viaţa din alte izvoare decât din Dumnezeu? Dacă depinzi de altceva decât de El, nu vei şti dacă El mai este sau nu de faţă.
Pacea lăuntrică
Cum pot avea pace statornică? Numai având-o în felul lui Dumnezeu. Să nu ne-o întemeiem pe nimic altceva, nici chiar pe lucrarea Duhului în noi înşine, ci numai pe ceea ce a făcut Hristos în afara noastră. Aşa vei cunoaşte pacea: conştient de nevrednicia ta, totuşi în pace. Numai în Hristos îşi găseşte Dumnezeu locul în care Se poate odihni; şi tot aşa stau lucrurile cu sfinţii Săi. Cu cât realizezi întinderea care este atât înăuntru cât şi în afară, în jur, cu atât vei găsi că ceea ce este Domnul Isus şi ce a făcut El reprezintă singurul teren pe care te poţi odihni. Legământul de pace este făcut între Dumnezeu şi Domnul Isus. Din clipa în care începem să ne sprijinim pacea pe orice părticică din noi înşine, o pierdem.
O rugăciune
„Doamne, îmi încredinţez în mâinile Tale, sufletul meu, sentimentele mele, gândurile mele, ochii şi urechile mele. Aşază-Te Tu între mine şi om! Păzeşte-mă de mine însumi! Păzeşte-mă să nu vin cu nimeni în atingere! Stai Tu între mine şi orice om, între mine şi aproapele meu. Eu nu voi fi zidit prin om, ci dărâmat, dacă nu eşti Tu la mijloc. Oamenii nu pot să-mi facă nici un bine, decât prin mijlocirea Ta. Doamne, păzeşte-mă Tu! Nu mă duce în ispită! Nu mă lăsa în voia Vrăjmaşului! Mână care nu oboseşti, ţine-mă bine să fiu totdeauna tare!”
Lumea de azi
Am ajuns să trăim într-o lume dezorientată, dezordonată şi primejdioasă, neguvernată şi, după toate aparentele, neguvernabilă. Popoarele din toate părţile lumii sunt încurcate şi neliniştite. Eu cred că situaţia prezentă indică faptul că trecem printr-o perioadă istorică scurtă, care va încheia acest fel de trai stabilit pe principii omeneşti. Cineva spunea: „Lumea aceasta trece printr-o perioadă de instabilitate şi violenţe nemaipomenite… Eu ştiu destul despre lucrurile care se petrec ca să vă asigur că, în 15 ani, lumea aceasta va fi foarte primejdioasă pentru toţi locuitorii ei.”
„Vom fi ca El”
Domnul Isus este pentru credincios un model şi o făgăduinţă. Biblia ne asigură: „Vom fi ca El”. EI vrea ca adevăratele Lui pretenţii să devină promisiuni despre ceea ce vrea El să facă veghind asupra noastră şi călăuzindu-ne în fiecare zi. Nu numai în dificultăţi speciale şi în vremuri de restrişte, dar chiar în cursul obişnuit al vieţii zilnice, noi putem conta pe El să ne înveţe calea Sa şi să ne arate cărarea Sa. Omul este înaintea lui Dumnezeu aşa cum îi este inima.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424