Dragii mei!
Vinerea trecută, am prăznuit pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi toate puterile cereşti fără de trup şi, totodată, pe îngerul păzitor al fiecăruia dintre noi, pe care Domnul Dumnezeu îl încredinţează la tot creştinul, atunci când primeşte botezul. Îngerul păzitor este cel care ne însoţeşte viaţa noastră pământească şi să avem mare grijă de a nu-l întrista şi alunga din viaţa noastră. El are misiunea sfântă de a fi lângă noi tot timpul vieţii şi de a ne ocroti şi izbăvi de întâmplările cele rele. Observaţi lucrarea îngerului păzitor în timpul copilăriei; atât timp cât sufletul nu este întinat cu patimi şi răutăţi, aripele îngerului sunt ca o mantie deasupra noastră şi nimic rău nu se întâmplă. Dar despre sfinţii îngeri şi despre sfinţi, în general, voi încerca altădată să aşez pe hârtie gânduri şi simţăminte.
Acum, rog pe Duhul Sfânt să bucure fiecare suflet care tânjeşte după mântuire şi să ne deschidă ochii sufletului de a înţelege că Biserica nu este numai instituţie omenească, ci este o instituţie divino-umană, condusă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Prezenţa Domnului Hristos este vie în Biserică; lucrarea Duhului Sfânt este neîntreruptă în Biserică de peste două mii de ani şi va dăinui până ce Biserica luptătoare se va uni cu Biserica Triumfătoare. Biserica a luat fiinţă în chip văzut la Cincizecime, iar, în chip tainic, la răstignirea Mântuitorului pe Cruce. O mare nădejde avem prin Pogorârea Sfântului Duh, aceasta însemnând că Domnul nostru Iisus Hristos nu ne-a lăsat orfani. Sfânta noastră Biserică, din care facem parte toţi cei botezaţi în numele Prea Sfintei Treimi, ne împărtăşeşte darurile Duhului Sfânt neîncetat prin Tainele şi slujbele rânduite, încoronarea tuturor slujbelor, fiind Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
Sfânta Biserică este Casa Lui Dumnezeu, Lăcaş Sfânt, loc de rugăciune pe pământ, în care sălăşluieşte Cel ce este mai presus de cer – Dumnezeu; este Lăcaş care închipuieşte răstignirea, îngroparea şi învierea lui Hristos. El este cel ce ne chemă pe fiecare în parte şi pe toţi laolaltă de a fi în comuniune, de a putea gusta din Cină. De noi depinde dacă vrem sau nu vrem să răspundem chemării. Trebuie ştiut şi faptul că cine este afară de Biserică, este afară şi de Hristos şi cine este afară de Hristos este afară şi de Biserică. Suntem prea zgomotoşi sau iubim zgomotul lumii şi nu avem timp de reculegere în Biserică. Ba, unii dintre noi zicem cu dezinvoltură că rugăciunea poate fi făcută şi acasă, ce trebuie să vin la Biserică şi să nu înţeleg nimic din ce zice preotul, să văd cum unii fac parada modei sau, mai grav, să stau şi să ascult bârfele celor care, în loc să fie atenţi la rugăciune, stau de şoşoteală şi altele… Gândirea acesta am întâlnit-o foarte des şi nu condamn pe cei care, din neştiinţă sau dintr-o ispitire şi amăgire a celui viclean, sunt robi ai acestor prejudecăţi. Nu din silă trebuie să facem ceva pentru sufletul nostru. Libertatea de a alege este a noastră, ne aparţine şi nu cred că a fost luat la bătaie cineva pe stradă pe motiv că nu merge duminica la Biserică. Cred, însă, că am auzit fiecare dintre noi chemarea lăuntrică a lui Dumnezeu şi glasul prietenilor şi rudelor care ne-au chemat măcar odată în viaţă de a participa la o liturghie în comuniune cu ceilalţi. Dragii mei, dacă avem pecetea botezului dată de Hristos în Biserică, aflaţi că a merge la Sfânta Liturghie este o datorie sfântă, pe care nu trebuie să o neglijăm. Ştiţi care este prima poruncă bisericească? Fiecare creştin este dator să meargă în duminici şi sărbători la Sfânta Biserică şi să asculte cu evlavie sfintele slujbe. Este poruncă, nu rugăminte. În epoca primară a creştinismului, cine lipsea trei duminici consecutiv de la Biserică, era alungat de la bucuria comuniunii cu ceilalţi creştini. Pentru că cunoaştem însemnătatea Liturghiei şi a Sfintelor Taine, de aceea, suntem dezinteresaţi. Una din lucrările vrăşmaşului diavol aceasta este: de ne găsi totdeauna preocupări şi tot felul de scuze de a nu păşi în Biserică. El ştie că, dacă începem a veni în Biserică, are toate şansele de a ne pierde de clienţi fideli; omul intră în comuniune cu Dumnezeu prin participare la slujbă; i se deschid ochii sufletului şi, încetul cu încetul, pricepe şi înţelege toată lucrarea mântuirii. Stau şi mă gândesc ce oameni trişti sunt cei care nu se împărtăşesc din bucuria Sfintei Liturghii, în timpul căreia se uneşte cerul cu pământul. Să ne gândim numai la rostirea a două cuvinte din cadrul Sfintei Liturghii: „Pace tuturor”, pe care preotul, prin binecuvântarea mâinii, le rosteşte din faţa Sfântului Altar, prezenţa Harului Duhului Sfânt se revarsă peste tot poporul; apoi ce să mai spui de toată măreţia Liturghiei, care este cea mai înaltă rugăciune de mulţumire adusă lui Dumnezeu. Apoi, nu se merită să mulţumim Domnului în zi de duminică, pentru săptămâna în care ne-a purtat Dumnezeu de grijă? Cu adevărat dacă am înţelege ce se petrece în Biserică, am alerga negreşit în fiecare Dumnică şi sărbătoare în Lăcaşul Domnului. Sper să fi înţeles fiecare cât de mult se bucură Domnul, dar şi sufletul nostru atunci când paşii noştri se îndreaptă către Sfânta Biserică. Până data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” Câmpulung
Bucuria şi datoria de a merge la Sfânta Biserică!
