02/07/2026

Căzut în stradă, salvat de la moarte sigură de o echipă Salvamont

Intervenţie crucială pentru patru salvamontişti argeşeni, care au reuşit, săptămâna trecută, să-i salveze viaţa unui bărbat căruia i s-a făcut rău şi a căzut în stradă. Omul, care era în stare gravă, a primit primul ajutor, iar salvamontiştii au avut grijă ca starea de sănătate a acestuia să nu se deterioreze până când a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital. 

Incidentul s-a petrecut în dimineaţa zilei de 28 ianuarie, în centrul localităţii Domneşti. Cei patru salvatori montani – Mihai Enache, şeful Formaţiei Salvamont Câmpulung, Eugen Pepu, Bogdan Ţoni şi Liţă Răducu – se deplasau cu o autospecială Duster spre Curtea de Argeş, unde  aveau programată o şedinţă tehnică. În centrul localităţii amintite, au observat un bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani, care era căzut în zăpadă, pe trotuar, lângă un gard metalic, ignorat total de cei care treceau la acea oră prin zonă. Salvamontiştii şi-au dat seama că omul avea probleme de sănătate, aşa că au tras pe dreaptă şi au sărit în ajutorul său, constatând că acesta se afla în şoc hipotermic, prezentând, totodată, şi o stare avansată de hipoxie circulatorie. Salvatorii i-au acordat primul ajutor şi i-au menţinut funcţiile vitale timp de aproximativ 30 de minute, până când a fost preluat de o ambulanţă, solicitată printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112. Bărbatul a zăcut pe trotuar mai bine de 20 de minute, fiind îmbrăcat sumar, iar starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid, fiind la un pas de moarte. Amalia MANOLE 

(foto: observatordearges.ro)

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!