Odată cu solicitările pentru extinderea apartamentelor de la parter, au fost amânate două proiecte de hotărâri aşteptate de întreprinzători cărora le sunt blocate, momentan, iniţiativele propuse. Din cauza a două balcoane neautorizate, sunt puse în aşteptare intenţiile medicului Cornel Gheorghe Popa, care doreşte să ridice pe pământul Primăriei de lângă fosta centrală termică o magazie, o scară de incendiu şi un lift. În afara doctorului Popa, alt câmpulungean „pedepsit” din cauza concetăţenilor solicitanţi de balcoane este deţinătorul unei viitoarei frizerii în Grui, care doreşte să le asigure clienţilor accesul din exteriorul blocului la al cărui parter va funcţiona salonul. Nici scara cerută de el n-a primit aprobarea în luna decembrie, şi asta din cauză de echitate în tratamentul tuturor petenţilor de parcele din domeniul public. Altfel spus, solicitantul de balcon să nu se simtă discriminat, acceptându-se închirierea sau concesiunea altora care vor intrare separată de scara blocului.
Dr.Popa a cumpărat centrala termică din cartierul Flămânda în urmă cu 12 ani
Prima cerere având ca obiect concesiunea unui teren al Primăriei, care a ajuns pe masa de lucru a noului Consiliu Local, l-a avut ca autor pe doctorul Cornel Gheorghe Popa, proprietar al clădirii fostei centrale termice din cartierul Flămânda. Cu mai mulţi ani în urmă, medicul câmpulungean şi-a amenajat Cabinetul de Medicină de Familie în imobilul achiziţionat de la Primărie în toamna anului 2008. În luna noiembrie a anului trecut, acesta s-a adresat noilor autorităţi locale cu solicitarea de a-i concesiona 40 de metri pătraţi de teren aferent fostului punct termic, în vederea realizării unei construcţii destinată depozitării de materiale sanitare, a unei scări de evacuare în caz de incendiu şi a unei scări de acces la etajul I şi mansardă cu lift exterior. Activitatea medicală, derulată în imobilul din strada Pictor Nicolae Grigorescu, nr.8L, este patronată de firma Veramed Vantheocor SRL, al cărei administrator şi asociat unic este doctorul Cornel Gheorghe Popa.
Ca să-l ajute pe dr.Popa să-şi pună în practică planurile de completare a construcţiei în care şi-a amenajat cabinetul medical cu anexele punctate în cererea depusă la Primăriei pe 11 noiembrie 2020, varianta cea mai îndemâna Executivului era concesiunea fără licitaţie publică. Prin urmare, s-a întocmit un studiu de oportunitate, care a fost supus atenţiei consilierilor la ultima dezbatere din an, consumată pe 29 decembrie. În afara acestui document, aleşilor li s-a cerut să aprobe concesionarea directă a celor 40 de metri pătraţi solicitaţi de proprietarul spaţiului medical, pe o perioadă de cinci ani. Asta deşi cererea medicului menţiona o perioadă determinată de 49 de ani a concesiunii terenului viran, care nu afectează circulaţia şi care îi este necesar pentru utilităţi medicale: liftul exterior, scara de incendiu şi depozitarea materialelor. Însă, potrivit studiului de oportunitate, „contractul de concesiune de bunuri proprietate privată poate fi prelungit prin acordul de voinţă al părţilor, încheiat în formă scrisă, cu condiţia ca durata însumată să nu depăşească 49 de ani.”
Pe 19 noiembrie 2008, Consiliul Local Câmpulung, reprezentat la acel moment de către primarul Călin Andrei, directorul economic Gheorghiţa Nestor şi juristul şef Iulian Nicolae, i-a vândut Cabinetului Medical Individual Dr.Popa Cornel Gheorghe centrala termică din cartierul Flămânda, cu o suprafaţă de 121 metri pătraţi, împreună cu terenul aferent de 152 de metri pătraţi. Cumpărătorul a plătit pe imobilul achiziţionat de la Primărie în urmă cu 12 ani puţin peste 64.000 lei.
Demersul fructificării fostelor centrale termice rămase fără funcţionalitate s-a născut în timpul primului mandat de primar al lui Călin Andrei, când s-a emis prima hotărâre de Consiliu Local. Se întâmpla chiar în 2004, în anul câştigării alegerilor de către liberal.
Trei ani mai târziu, Consiliul Local din perioada 2004-2008 hotăra să treacă din domeniul public în domeniul privat al municipiului Câmpulung următoarele centrale termice trecute în conservare: CT bloc D1 Aro Schei, CT 2 Grui, CT 1 Grui, CT 4 Grui, CT 3 Grui, CT Rahovei, CT Piaţă, CT Automată, CT Olga Bancic, CT Pictor Grigorescu, CT Vişoi I-III, CT Vişoi II, CT Vişoi III/I, CT 3/cărbune Vişoi, CT Pescăreasa, CT fluidizare, în vederea valorificării. „Fac obiectul trecerii din domeniul public în domeniul privat şi terenurile ocupate de centralele termice menţionate la alin.(1), pe baza schiţelor cadastrale.”, preciza Hotărârea nr.191 din 27 decembrie 2007, în baza căreia dr.Cornel Popa a putut deveni proprietar asupra unuia dintre imobilele enumerate.
Fosta centrală termică de la Flămânda este un exemplu fericit de reuşită a acţiunii Primăriei, care nu numai că a încasat un ban pentru nişte clădiri părăginite, dar s-a ales cu un spaţiu readus la viaţă, reabilitat şi amenajat, util cetăţenilor prin serviciile oferite.
Nici proprietarul unei viitoare frizerii în Grui n-a primit aprobarea de a concesiona o palmă de pământ pentru accesul la salon
Lotul de solicitări de concesiuni de terenuri fără licitaţie a continuat cu cererea unui cetăţean care intenţionează să-şi deschidă o frizerie în Grui. Omul nu cerea balcon la apartamentul de la parter, ci permisiunea de a construi o scară de acces către viitorul salon. În luna noiembrie, Daniel Viorel Stoica a venit cu o adresă la Primărie, intenţionând să obţină acceptul autorităţilor de a construi pe domeniul public treptele către locuinţa de la parterul blocului P22, din strada General Grigore Grecescu, nr.20. Întreprinzătorului îi trebuie 3,6 metri pătraţi de teren aferent proprietăţii personale, în care intenţionează să amenajeze o frizerie. Pe 26 octombrie 2020, cetăţeanului i s-a eliberat Certificatul de Urbanism, în care sunt expuse condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru autorizarea investiţiei propuse. Şi el, aidoma petentului proprietar de cabinet medical, este nevoit să aştepte o şedinţă viitoare. M.B.