25.7 C
Campulung Muscel
13/07/2025

Proca, de la Berevoeşti, cere instanţelor să oblige firma de gunoi să-i restituie 17.000 lei

 

În schimb, omologul de la Berevoeşti al lui Marian Toader a formulat pretenţii clare, şi ca valoare, şi ca perioadă în care s-au făcut plăţile necuvenite către firma de gunoi. Ce n-a făcut bine Florin Bogdan Proca a fost depunerea cererii la Judecătoria Câmpulung, în loc să se adreseze Tribunalului Argeş, aşa cum a procedat primarul de la Lereşti. Procesul deschis de Proca la Câmpulung, pe 25 august 2020, a parcurs două termene, încheindu-se la cel din 24 noiembrie. Când magistratul instanţei locale a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Câmpulung, invocată de Financiar Urban. Judecătoria Câmpulung a declinat în favoarea Tribunalului Argeş competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată înaintată de autorităţile de la Berevoeşti. 

Dar până când acţiunea va ajunge la Tribunal, Curtea de Apel Piteşti trebuie să soluţioneze conflictului negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe. Conflictul de competenţă va fi tranşat pe 11 ianuarie 2021. Aşadar, cei de la Berevoeşti trebuie să aştepte consumarea acestei etape neprevăzute. Proca cerea instanţei să-i oblige pe cei de la Financiar Urban să restituie suma de 13.870,75 lei, reprezentând contravaloarea plăţilor nelegale efectuate în perioada 3 ianuarie 2016 – 8 ianuarie 2019, la care se adaugă majorări de întârziere de 3.348,37 lei. M.B.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!