Dacă, în speţele prezentate, Financiar Urban are de dat, iată două în care are de luat. A avut de luat de la cel mai generos partener de contract, Primăria Câmpulung. Care nu numai că s-a oferit să colecteze ea taxa de gunoi de la persoane fizice, rămânând “să se spele pe cap” cu datornicii, dar a şi acceptat să plătească pentru un număr de abonaţi pe care Financiar Urban, de una singură, fără ajutorul Edilului sau al Primăriei, nu l-ar fi atins în veci! Operatorul de salubritate a apelat la serviciile executorului judecătoresc Adriana Ramona Predeanu, care a deschis, în luna septembrie, două acţiuni la Judecătoria Câmpulung, prin intermediul cărora a solicitat încuviinţarea instanţei pentru a executa silit Primăria, în numele creditorului Financiar Urban.
În ambele cazuri, magistratul câmpulungean s-a pronunţat pe 22 septembrie, când a autorizat creditorul să treacă la executarea silită, prin toate formele de executare, a debitorului, în baza a două facturi de utilităţi publice, neonorate de Primăria Câmpulung. Prima, emisă la data de 12 iulie 2017, scadentă pe 12 octombrie 2017. În acest caz, Financiar Urban urmărea să recupereze 19.175,31 lei, la care se adaugă penalităţi de zi de întârziere, plus cheltuieli ocazionate de procedura de executare silită. Iar a doua factură, emisă pe 20 iunie 2017, cu termen de plată pe 29 septembrie 2017, pentru suma de 23.051,40 lei. Şi de data aceasta, debitul va fi sporit cu penalităţi şi contravaloarea prestaţiilor executorului judecătoresc. M.B.