La dezbaterea de la care redăm aceste schimburi de replici a fost reclamat şi alt fel de şanţuri. Aşa cum sunt cele rămase în urma racordurilor efectuate la reţeaua de apă sau la cea de gaz. Explicaţia viceprimarului Iulian Duţă a fost că „la toate lucrările de branşament la reţelele de utilităţi se emite un aviz din partea Primăriei în care se specifică faptul că executantul are obligaţia să aducă drumul la starea existenţă iniţial, după finalizarea lucrărilor.”
Întrucât a fost adus în discuţie sistemul de distribuţie a gazului natural, primarul Tudorel Vasile Miriţă a avut câteva precizări privind execuţia gratuită a branşamentelor la fiecare gospodărie în parte, în baza ordinului A.N.R.E., finanţare pe care încearcă s-o acceseze şi Câmpulungul. „Referitor la branşamentele la reţeaua de gaze naturale care se vor executa gratuit la beneficiari, aşa cum s-a făcut public prin mass-media, s-a emis acel ordin care reglementează acest aspect. Se face dosarul de branşament, la care se anexează documentele de proprietate, schiţa topografică în coordonate stereo 70 sau un extras de carte funciară.”, a venit cu lămuriri edilul. Potrivit acestuia, „la ora actuală sunt două firme care execută gratuit la reţeaua de gaze existentă şi acestea sunt Rocip Instal SRL şi Radoc Control Calor SRL. Firma vine şi execută branşamentul la gaze, pe beneficiar nu îl costă nimic. Branşarea se va plăti ulterior, prin factura la gaze.”