
Din cauza pandemiei, mai multe concursuri de lectură, organizate de Biblioteca Municipală „Ion Barbu” s-au desfăşurat în mediul on line.
Pe 10 decembrie, Biblioteca „Ion Barbu” a desfăşurat un concurs de lectură, sub numele „În competiţie elevul creator şi cartea bine scrisă”, la activitate participând 14 elevi de la Liceul Teoretic „Dan Barbilian”, coordonaţi de profesoara Cristina Pîslaru. Cele mai apreciate prezentări au fost premiate cu publicaţii.
La începutul acestei săptămâni, marţi, pe 15 decembrie a avut loc finala concursului de lectură dedicat claselor de gimnaziu, eveniment organizat de Bibliotecă în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Oprea Iorgulescu”. Copiii au fost îndrumaţi de profesorii Angela Biţan, Gabriela Horobeanu şi Gabriela Banu. Scopul concursului a fost de a stimula interesul pentru lectură al elevilor şi de a-i motiva să studieze independent textele literare pentru a-şi dezvolta deprinderile de concepere a unor referate de mai mare dificultate. În cadrul concursului desfăşurat on-line pe platforma google meet, elevii au realizat prezentări interesante ale unor cărţilor, precum „Jim Năsturel şi mecanicul de locomotivă”, autor Michael Ende, „Din capul meu”, autor Sharon M Draper sau „Războiul care mi-a salvat viaţa”, de Kimberly Brubaker Bradley, „Catkin, pisicuţa secretă”, autor Holly Webb, „Din capul meu”, autor Sharon M. Draper, „Vizită…”, de Ion Luca Caragiale, „Harry Potter şi prizonierul din Azkaban” de J.K. Rowling. Elevii participanţi au fost premiaţi cu cărţi de către organizatori şi li s-au acordat diplome de participare. “E.M.”