2.Despre tainele unei vieţi abundente
Golirea de sine
„Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie… ” (Ioan 7.38). Domnul Isus n-a zis: „Cine crede în Mine, va avea parte de toate binecuvântările dumnezeieşti” ci a spus: „Cine crede în Mine din inima lui vor curge râuri de apă vie” adică va curge ceea ce tocmai a primit. Învăţătura Domnului tinde întotdeauna să acţioneze împotriva umplerii de sine. Ţinta Lui nu este să-l dezvolte pe om; scopul Lui este să-l facă pe om aşa cum este El, şi semnul distinctiv al Fiului lui Dumnezeu este golirea de Sine. Dacă credem în Domnul Isus, contează nu ce câştigăm noi prin aceasta, ci ceea ce va face El să curgă prin noi. Trăim noi într-o aşa dependenţă de Domnul Isus Hristos, încât viaţa Lui să poată fi văzută în noi în fiecare clipă?
Consecinţe ale predării
De ce nu ţi Se descoperă Dumnezeu? Nu poate. Nu pentru că nu vrea, ci pentru că nu poate, deoarece tu Îi stai în cale şi nu vrei să te predai Lui fără condiţii. Îndată ce vei face lucrul acesta, El va da mărturie despre Sine însuşi. Nu poate să dea mărturie despre tine, dar într-o clipă va da mărturie despre propria Sa fiinţă în tine, de îndată ce tu eşti pregătit pentru aceasta. Dacă Duhul ar da mărturie, înainte ca tu să fi împlinit porunca divină, totul s-ar reduce la un sentimentalism ieftin, zadarnic. Dar, îndată ce lucrăm pe temeiul izbăvirii şi încetăm cu obiecţiunile noastre neruşinate, Dumnezeu poate să-Şi depună mărturia Sa.
Trecutul nostru
Domnul Isus îşi exprimă profunda tristeţe referitor la şansa pierdută de copiii Ierusalimului: „Dacă ai fi cunoscut tu…” (Luca 19.42). Dumnezeu nu redeschide niciodată uşile pe care le-a închis. El deschide altele, dar ne aduce aminte că există şi nişte uşi pe care noi le-am închis şi pe care n-ar fi trebuit să le închidem, gânduri pe care n-ar fi trebuit să le murdărim niciodată.
Nu te speria şi nu te trage înapoi când Dumnezeu îţi pune în faţă trecutul! Lasă cale liberă amintirilor! Cu judecăţile lor, cu mustrările lor şi cu durerea pe care o aduc, ele sunt în slujba Domnului. Din ceea ce ar fi putut să fie, Dumnezeu va scoate o minunată învăţătură pentru viitor.
Mărturia Duhului Sfânt despre Domnul Isus
Dumnezeu Se ocupă de creşterea noastră până în cele mai mici amănunte. Este urechea mea atât de fină, încât să audă şi cea mai uşoară şoaptă a Duhului, pentru a şti ce pot să fac şi ce nu? „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt…” (Efeseni 4.30). El nu Se apropie de noi cu glas de tunet; glasul Lui este aşa de blând, încât s-ar putea foarte uşor să treacă neauzit. Decât să te întrebi: „Oare Dumnezeu ne poate elibera de sub puterea păcatului sau nu?”, mai bine ori lasă-L să facă lucrul acesta, ori spune-I că nu va putea. Nu te mai sfătui cu unul şi cu altul, ci acţionează potrivit cu invitaţia Domnului Isus din Matei 11.28: „Veniţi ia Mine!” Vino, dacă eşti trudit şi împovărat; cere, dacă ştii că eşti rău! (Luca 9.13). Îndată ce facem lucrul acesta, Duhul Sfânt, Care este în noi dă mărturie despre propria Fiinţă a Domnului Isus şi pentru eliberarea noastră. Duhul Sfânt nu poate da mărturie numai pentru înţelegerea noastră. Claritatea care vine din hotărârea firească a minţii noastre poate fi foarte uşor socotită drept mărturie a Duhului Sfânt, dar Duhul Sfânt mărturiseşte în noi numai despre Fiinţa Domnului Isus şi pentru eliberarea noastră. De aceea, nu-i de mirare că ajungem în nesiguranţă şi în întuneric, dacă încercăm să-L facem să dea mărturie pentru raţiunea noastră. Aruncă totul peste bord şi pune-ţi încrederea în El! Atunci El îţi va da mărturia Sa.
O încredere deplină în Dumnezeu
Cum putem noi să ajungem nişte fiinţe care să nu cunoască nici un fel de dorinţă egoistă şi nici o sensibilitate faţă de dispreţul altora, ci numai iubirea aceea care nu se mânie, care nu pune la socoteală răul şi este mereu plină de bunătate? Transformarea aceasta este cu putinţă numai atunci când nu va mai rămâne nimic din vechea noastră viaţă, când nu vom mai avea altceva decât o încredere simplă şi deplină în Dumnezeu; o încredere atât de categorică, încât să nu mai căutăm binecuvântările Sale ci numai pe El însuşi. Am ajuns noi pe o asemenea treaptă de creştere spirituală încât Dumnezeu să-Şi poată retrage binecuvântările fără ca încrederea noastră în El să se micşoreze? Dacă recunoaştem că Dumnezeu este la lucru, nu ne mai batem capul cu ceea ce ni se întâmplă, pentru că atunci ne încredem cu adevărat în Tatăl nostru din cer, pe care lumea nu-L poate cunoaşte. (continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424