20.2 C
Campulung Muscel
03/10/2022

Depistat cu COVID-19, reprezentantul Pro România în Biroul Electoral Câmpulung a fost înlocuit

Panică, vineri după amiază, la Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 2 Câmpulung, după ce s-a aflat că reprezentantul Pro România a fost depistat pozitiv la testul COVID-19. Drept urmare, activitatea biroului a fost suspendată până sâmbătă de dimineaţă, iar delegatul formaţiunii politice conduse de Victor Ponta a fost înlocuit cu un alt membru de partid.

Spaţiul BEC şi parterul Primăriei, dezinfectate

Potrivit primarului Liviu Ţâroiu, reprezentantul Pro România, Nicolae Buzatu, deşi era suspect, nu a aşteptat rezultatul testului şi s-a implicat în activitatea BEC. După ce s-a aflat că este pozitiv, s-a decis suspendarea activităţii şi dezinfectarea spaţiului în care-şi desfăşoară activitatea membrii BEC, dar şi al parterului sediului Primăriei Câmpulung. Activitatea a fost reluată sâmbătă de dimineaţă. „Într-adevăr, în cadrul Biroului Electoral de Circumscripţie, un reprezentant al unui partid a fost confirmat pozitiv. În aceste condiţii, am avut o întâlnire cu preşedintele secţiei şi am luat câteva măsuri. Am făcut o dezinfecţie la nivelul încăperii unde au stat dânşii, dar şi la nivelul parterului, unde s-au mişcat, şi vom face o distanţare mai mare. S-a oprit funcţionarea secţiei până mâine dimineaţă (n.r. sâmbătă), când o să se reia activitatea în absenţa celui care a fost depistat pozitiv. După discuţia pe care am avut-o cu doamna preşedinte şi cu toţi membrii, a reieşit că nu au avut un contact direct cu reprezentantul partidului respectiv. Au fost întotdeauna purtători de mască, iar distanţele între ei au fost mai mari de 1,5 – 2 metri. În această situaţie, de mâine (n.r. sâmbătă) se va relua funcţionarea. Cel în cauză ştia că-şi face testul, dar nu ştia dacă e pozitiv sau negativ. Era suspect şi, în mod normal, ar fi trebuit să nu se prezinte, să stea în izolare până la primirea rezultatului. E o problemă de gândire, dată tuturor, cu privire la ce se poate întâmpla în perioada alegerilor, cu toate secţiile şi cu prezenţa oamenilor în secţiile de vot.”, a precizat primarul Liviu Ţâroiu.

Candidatul Pro România nu are COVID-19

În acest context, în spaţiul public au apărut zvonuri cum că chiar preşedintele Pro România Câmpulung, Marian Rădulescu, candidat la funcţia de primar, ar fi fost diagnosticat cu COVID-19. Problema a fost lămurită de conducerea organizaţiei locale de partid, care a infirmat speculaţiile create pe marginea acestui incident. „La zvonurile care spun că preşedintele PRO România Câmpulung, domnul Marian Rădulescu, ar fi fost diagnosticat cu virusul Covid 19, ataşăm declaraţia domnului primar Liviu Țîroiu, în care specifică că este vorba despre un membru al partidului nostru care îşi desfăşura activitatea în cadrul Biroului Electoral Municipal! Acesta, de altfel, a fost înlocuit, astăzi, cu doamna Marcu Maria Simona!”, se precizează pe pagina de Facebook a Pro România Câmpulung. Ama IVAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!