02/07/2026

Într-unul din blocurile turn, El, mort în pat, ea, inconştientă pe covor

S-a dat alarma, ieri de dimineaţă, în zona blocurilor turn, după ce doi soţi, aflaţi la o vârstă înaintată, nu au mai răspuns apelurilor repetate ale fiului lor, care locuieşte în Bucureşti. O vecină a încercat să ajungă la ei, însă uşa apartamentului era încuiată, aşa că a fost solicitat un echipaj de pompieri. Din nefericire, temerile celor care au dat alarma s-au adeverit. Bătrânul era decedat, iar soţia sa era căzută, inconştientă, la marginea patului.

Cei doi soţi, în vârstă de 84, respectiv 93 de ani, locuiau într-un apartament situat pe scara A a blocului A2 din zona Turn. Amândoi sufereau de afecţiuni cronice, însă cel mai grav era bărbatul a cărui inimă funcţiona cu ajutorul unui aparat. Stăteau mai mult în pat, iar de ei avea grijă o vecină, care venea periodic să le aducă mâncare şi să le facă curăţenie. „Ultima dată a venit la ei vineri, pe 8 februarie. Erau, ca de obicei, în pat. Comunicau, dar se deplasau foarte greu, nu mai ieşeau din apartament. Acum, azi de dimineaţă (n.r. luni, 11 februarie) i-a tot sunat băiatul, care stă în Bucureşti. N-a răspuns nimeni la telefon. I-a sunat de mai multe ori. Apoi a vorbit cu vecina care avea grijă de ei. I-a zis să meargă să vadă ce se întâmplă de nu mai răspunde nimeni. Ea nu a putut să intre, că era uşa încuiată. A dat telefon la 112 şi au venit pompierii!”, ne-a declarat o vecină. Pompierii l-au găsit pe bărbat decedat în pat, iar pe soţia acestuia, căzută la marginea patului, în stare de inconştienţă. Probabil că femeia a observat că soţului ei îi este rău şi a încercat să dea alarma. N-a mai ajuns nici la telefon, nici la uşă, prăbuşindu-se neputincioasă pe covor. Bătrâna a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la spital, în timp ce bătrânul a fost declarat decedat, certificatul de deces urmând să fie eliberat de medicul de familie. 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!