22.4 C
Campulung Muscel
12/04/2024

Admis cu brio la Oxford, Costin Oncescu se destăinuie: „Sunt oameni foarte inteligenţi, dar, totuşi, ştiu să trăiască!”

Costin Andrei Oncescu, unul dintre “puştii de aur” ai Informaticii româneşti, originar din Câmpulung, absolvent al Colegiului Naţional „Dinicu Golescu”, studiază în prezent la prestigioasa Universitate Oxford, din Anglia, acolo unde a fost înscrisă şi sora sa. Tânărul a explicat la microfonul Muscel TV ce înseamnă să fii student la o asemenea universitate şi în ce condiţii s-ar mai întoarce în România.

Foarte puţină teorie, dar multă muncă

Pentru cine nu ştie ce înseamnă să aplici la Oxford – Computer Science, trebuie precizat că mai întâi scrii un “personal statement” (în care, practic, mai mult îţi explici CV-ul) şi dai un test de matematică, MAT. Alegerea colegiului de unde se şi primeşte bursa în cei patru ani de studenţie e un alt pas, iar un factor important al colegiilor este valoarea tutorelui pe care îl vei avea desemnat, cel cu care studentul face un fel de meditaţii săptămânal, împreună cu încă unul-doi colegi. Comparativ cu sistemul din România, sistemul de la Oxford este diferit, punând foarte mult accent atât pe dezvoltarea academică a studenţilor, cât şi pe dezvoltarea personală a acestora. „Nu este ceea ce mă aşteptam, dar asta nu înseamnă că este sub nivelul la care mă aşteptam. Mie mi-a luat mult foarte mult să mă acomodez, dar m-am simţit foarte bine la fiecare moment. Avem acces în cadrul facultăţii la foarte multe facilităţi (sportive, cluburi de orice fel, poţi să intri în societatea de jocuri de masă sau chiar în societatea de un anumit joc), este foarte organizat din orice punct de vedere, inclusiv social. Diferenţa majoră între cum este Oxford-ul, cel puţin, şi cum sunt facultăţile din România, din ceea ce am vorbit cu oamenii, este că lor le pasă de dezvoltarea ta pe toate planurile, nu numai pe cel academic, pur şi simplu, le pasă să te simţi bine, dar şi să te dezvolţi social, să ştii cum este viaţa în afara părţii academice. Am avut mai puţin timp liber decât mă aşteptam, ştiam cum va fi orarul meu. Orarul nu este foarte încărcat, avem în jur de 11-12 ore pe săptămână, cu tot cu tutoriale, laboratoare, cursuri… Aici avem parte de foarte puţină teorie. Practic, pentru că era aşa puţină, mă gândeam că n-o să fiu aşa solicitat, ci la cât timp liber o să am. Nu a fost aşa, este foarte multă muncă şi se presupune că trebuie s-o faci singur. Sunt complet de acord cu asta, iar de cele mai multe ori când mergeam la şcoală, nu din vina profesorilor, ci, pur şi simplu, din vina materiei, mă plictiseam, pentru că era o materie care era adaptată pentru toată lumea. Eu puteam să fac acelaşi lucru în mai puţin timp, depinde de cât în amănunt voiam să înţeleg domeniul respectiv şi, în general, cât de bine se mulează creierul meu pe tipul acela de gândire. Mi se pare normal ca în afara unor ore de curs sau laboratoare, care, până la urmă, au loc şi în România, să ai şi foarte mult timp liber, să rumegi mai mult informaţia pe care ai primit-o, să apuci să te gândeşti în amănunt la fiecare detaliu, să treci prin curs de mai multe ori, prin notiţe, chiar dacă ai fost la curs. Avem teme care ne ocupă foarte mult timp, sunt teme pe care trebuie să le iei foarte în serios, pe baza lor au loc tutoriale în care profesorii te ajută să înţelegi ceea ce nu ţi-a ieşit, îţi corectează tema, îţi răspund la întrebări, nu neapărat legate de teme, legate de orice. Asta mi se pare foarte, foarte util. Faptul că chiar ai un om acolo, foarte deştept, care este în stare să-ţi răspundă la întrebări legate de orice subiect pe care l-ai studiat sau, poate, chiar şi puţin în plus, poate să-ţi dea şi sfaturi referitoare la ce ai putea învăţa tu pe lângă, dacă eşti pasionat de ceva. Chiar am şi prieteni care, pe parcursul studiilor, în anul II, deja au intrat într-un fel de cercetare, împreună cu profesorii lor, pentru că erau pasionaţi de un subiect. Nu era parte din programă, pur şi simplu, au aranjat, pentru că copilul respectiv era pasionat, cu alţi oameni care erau pasionaţi să facă ceea ce le place, cu fondurile pe care le au. Mi se pare foarte interesant cât de uşor se poate rezolva o problemă de acest gen, faptul că tu eşti interesat de ceva şi, până la urmă, să primeşti sprijinul necesar pentru a urmări acel ceva, chiar este foarte bine organizat.”, a povestit Costin Oncescu.

Foarte mulţi studenţi din UE

Colegii lui Costin provin din diferite ţări din Europa, dar şi din afara Uniunii Europene. Cu toate acestea, musceleanul preferă să petreacă mai mult timp în compania românilor. „În particular, la Oxford, studenţii axaţi pe ceea ce fac eu sunt 38, în generaţia mea, ceea ce înseamnă, evident, că nu are cum să ne bage mult mai mulţi, dar există materii unde sunt mai mulţi, există Matematică, unde sunt în jur de 150. Nu mi se pare normal să fie sute de elevi la un curs; cât timp există un tutorial separat, în care fiecare elev îşi primeşte răspuns la întrebări. De-asta avem tutoriale, acolo suntem doi-trei elevi pe profesor. Am avut tutorial singur cu profesorul, poţi să discuţi orice te frământă pe tine în legătură cu subiectul acela, iar cursurile sunt făcute atât de bine, încât, dacă ai urmărit atent, nu ai de ce să pui întrebări. Sunt studenţi de peste tot, din Uniunea Europeană sunt o foarte mare parte, pentru că avem alte avantaje din punct de vedere al aplicării şi al taxei de studiu. Este mai uşor să intri în Uniunea Europeană din punct de vedere financiar, dar sunt din China, din America, dar societatea română este una foarte mare. Am stat foarte mult printre români, suntem 150 la număr, cu tot cu doctoranzi, cu masteranzi şi cei care fac licenţa, jucăm până şi fotbal, chiar este o societate activă, avem chiar foarte multe evenimente împreună şi mulţi dintre noi ne cunoşteam dinainte. Evident, în funcţie de colegiul la care eşti sau cursul pe care îl faci, poţi să apuci să interacţionezi cu colegii tăi de tutorial, toţi oamenii de acolo sunt foarte deştepţi. Nu am interacţionat foarte mult cu oameni din afara ariei ştiinţelor exacte; teoretic, aş fi putut să fac asta, practic, am avut o mare parte de acomodare pentru mine, foarte mult mi-a luat să mă obişnuiesc cu responsabilitatea de a trăi singur, cu cultura respectivă, în general, cu schimbarea. Sper ca, la anul, să am mai mult timp liber, să întâlnesc mai multă lume, dar, oricum, m-am simţit foarte bine pe plan social.”, a continuat povestirea fostul elev de la „Dinicu Golescu”.

Mâncarea, foarte bună

Despre viaţa de cămin, Costin Oncescu a avut numai cuvinte de laudă. Cazare ok, colegi de cameră cu care te poţi înţelege, mâncare pe alese şi alte facilităţi care-ţi fac şederea la Oxford să nu fie aşa de dură pe cât se crede. „Am ajuns acolo pe 1 octombrie (n.r. anul trecut). Este o chestie numită “săptămâna zero”, este săptămâna de acomodare a celor din anul întâi; ai foarte multe activităţi organizate de colegiu şi, teoretic, ai programul full în fiecare zi, de la tur de bibliotecă, până la tur de colegiu. Ţi se explică de unde poţi să mănânci cât mai ieftin, în săptămâna respectivă erau petreceri în fiecare noapte. Universitatea este împărţită în mai multe colegii, un colegiu îţi oferă partea de cazare, cantina şi alte facilităţi. Din punct de vedere al meselor, ai acces la cantinele celorlalte colegii, deci nu este o departajare aşa de clară. Avem o mâncare foarte bună, nu m-ar deranja să am tipul ăla de mâncare toată viaţa mea, este mâncare gătită, nu este nimic tip fast – food, avem destule variante de ales, meniul variază de la o zi la alta şi îl primeşti cu o săptămână înainte. Preţurile la cantină sunt mult sub preţurile standard englezeşti, respectiv facultatea acoperă o parte din costuri pentru mâncare, cantinele acelea nu sunt făcute să aibă profit. În cămin este ok, stai singur în cameră, avem un fel de femeie de serviciu care vine în fiecare zi şi îţi ia gunoiul din cameră. O dată la o săptămână, vine şi îţi dă cu aspiratorul şi îţi face curat în băi. Duminica este mereu rezervată, partea de început a zilei, fotbalului. Joc trei-patru ore de fotbal, am jucat în medie cam de două ori pe săptămână squash, sunt foarte încântat de sportul acesta, la anul, plănuiesc să intru în echipa de squash a colegiului. Am jucat biliard undeva, în medie, la două meciuri pe zi, ai biliard gratis, ca facilitate a colegiului, la fel şi sala de squash, care este un sport destul de scump. Iarna este mai acceptabilă decât aici. Frigul, dacă îl raportez la temperatură, se simte mai tare, este o anomalie să ai zăpadă. Sunt oameni foarte inteligenţi, dar, totuşi, ştiu să trăiască, nu sunt rupţi de realitate, cam asta este şi problema la facultate, ca să te înveţe că nu contează numai partea academică, deşi, în mod evident, nu este neglijată, pentru că prestigiul de acolo vine. Simt că am învăţat foarte multe, o mare parte singur, citind materialele care mi-au fost oferite de către ei, dar în ritmul meu, pentru a le aprofunda la nivelul la care eu voiam să aprofundez. Din punct de vedere al academiei, chiar nu regret deloc, nu cred că am învăţat mai puţine sau într-un ritm mai scăzut decât aş fi învăţat în ţară, dar a fost mult mai mult alegerea mea cum îmi organizez timpul.”, explică Costin Oncescu alegerea făcută.

Concurenţă mare cu Cambridge

Alegerea colegiului de unde se şi primeşte bursa în cei patru ani de studenţie e un alt pas, iar un factor important al colegiilor este valoarea tutorelui pe care îl vei avea desemnat, cel cu care studentul face un fel de meditaţii săptămânal, împreună cu încă unul-doi colegi. Apoi totul vine de la sine, inclusiv concursurile, la care musceleanul a participat cu brio, alături de alţi colegi. „În acest an, am făcut foarte multe chestii interesante, inclusiv ca parte a facultăţii. Există un singur concurs foarte important, legat de Informatică, Programare Competitivă, cum se numeşte ceea ce am făcut eu până anul trecut, mergând la olimpiadă. Se numeşte I.C.P.C., este un concurs la care au fost în jur de 70.000 de echipe participante în faza iniţială, este cea mai mare competiţie de studenţi din lume pentru programare, este o competiţie pe echipe. Eu am participat de la Oxford, cu o echipă formată din trei români. Toţi trei ne calificasem la Olimpiada Internaţională cu un an înainte, eram primii trei de la loturile de selecţie, cei mai buni din generaţie, inclusiv antrenorul nostru, care a avut un rol mai mult administrativ, a fost tot român, o echipă complet românească. Am ieşit pe locul doi la calificările în regională, care conţinea toate universităţile din Anglia, din Olanda, vreo zece ţări din Nord-Vestul Europei. Ca să ajungem la regiunea respectivă, ieşiserăm undeva între primii 10-20 pe Anglia, dar nu ne-a păsat aşa de tare de faza aceea, pentru că cea relevantă era regionala, de unde ne calificam la finală, unde erau deja 140 de echipe din cele 70.000 calificate iniţial. Simplul fapt că am ajuns acolo era destul de important. Am ajuns acolo clasându-ne pe locul doi, ne întrecuse Universitatea din Cambridge, cu care suntem în mare bătaie, este o rivalitate constructivă. La fel şi noi am mâncat bătaie de la Cambridge, la regională, dar nu a fost aşa relevant, pentru că i-am bătut la finală. Regionala a avut loc în Eindhoven, aşa că am apucat să văd şi Olanda, după aceea ne-am calificat la finala din Portugalia. La final, am ieşit foarte aproape de medalie, se dau 12 medalii, mult mai puţine decât la olimpiadele internaţionale, unde se dau 26-28 numai de aur. Aici se dau 12 medalii (4 aur, 4 argint, 4 bronz), noi am ieşit pe poziţia 16. Vreo şapte facultăţi din faţa noastră erau ruseşti, una americană, patru chinezeşti, am fost undeva pe trei în Europa, după două facultăţi poloneze. În general, am stat bine comparativ cu cât am avut timp să ne pregătim, dar, totuşi, am fost bătuţi de echipe care erau formate din studenţi din anii III-IV, în timp ce noi eram toţi în anul întâi. Avem examene doar la sfârşit de an, din toată materia pe care ai studiat-o în anul respectiv, iar la Informatică este puţin mai nasol din punct de vedere al faptului că, în anul II, ai patru cursuri obligatorii şi mai iei tu un număr de opţionale. Trebuie să iei un număr de 10 opţionale în anii II şi III, din toate o să dai examen la sfârşitul anului III. Temele sunt de multe ori cotate; primim acolo o notă, dar nu au nicio relevanţă, trebuie să fii serios în privinţa lor.”, şi-a încheiat Costin Oncescu relatarea despre primul an la Oxford. Tânărul nu a renunţat, însă, la gândul de a reveni în România, după finalizarea studiilor, pentru a pune bazele propriei companii. Ama IVAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!