0.2 C
Campulung Muscel
06/12/2024

Protejaţi reţeaua de canalizare şi mediul înconjurător!

Campanie de informare şi conştientizare iniţiată de EDILUL CGA SA

„Cum în ultimul timp ne-am confruntat din ce în ce mai des cu incidente pe reţeaua de canalizare, înregistrând blocaje majore, cu repercusiuni asupra funcţionării întregului sistem de canalizare, dar şi a staţiei de epurare, din cauza utilizării necorespunzătoare a reţelei de canalizare de către abonaţi, începând din luna martie, Edilul CGA SA demarează o campanie de informare şi conştientizare menită să atragă atenţia faţă de normele de bază privind utilizarea reţelei de canalizare.

Zilnic, cantităţi impresionante de gunoi menajer, produse de igienă intimă, îmbrăcăminte sau materiale de construcţii înfundă canalizarea, blochează echipamentele de pompare şi liniile de epurare. Înfundările reţelelor interioare şi blocarea pompelor din staţiile de pompare apă uzată sunt cauzate de resturile menajere alimentare şi textile sau alte deşeuri solide, cum ar fi nisip, vopsea sau materiale de construcţii provenite din lucrările de amenajare interioară aruncate în vasul de toaletă sau în chiuvetă. Blocarea scurgerii apei uzate duce la înfundarea reţelelor interioare şi are drept consecinţă refularea apei uzate şi inundarea imobilelor, cu pagube care sunt suportate, de regulă, atât de către cei care au provocat incidentul, cât şi de către colocatari.

Pentru deşeurile textile, menajere, materiale reziduale de tip PET-uri, plastic sau materiale de construcţii trebuie folosite containerele pentru salubritate şi NU SISTEMUL DE CANALIZARE! Din momentul în care apele uzate părăsesc locuinţa, acestea trec printr-un amplu proces de transport, colectarea şi epurare, pentru ca apoi să poată fi deversate, conform normelor de mediu, în Râul Târgului. Consumatorii sunt rugaţi să nu mai arunce în reţeaua de canalizare gunoi menajer sau alte deşeuri, întrucât acestea înfundă reţele interioare, deteriorează utilajele din staţiile de pompare a apei uzate sau de la staţia de epurare şi afectează funcţionarea în condiţii optime a serviciului.

Prin respectarea acestor reguli simple ne puteţi ajuta în activitatea noastră, iar astfel vă veţi demonstra grija faţă de siguranţa locuinţei, a bunurilor, a comunităţii din care faceţi parte şi a mediului înconjurător.” Director general, Mihail Vasilescu

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!