3.6 C
Campulung Muscel
09/12/2024

Andreea Panţuroiu, campioană naţională la triplusalt

Sala „Ioan Soter” din Bucureşti a găzduit, în ultimele zile ale lui februarie, întrecerile Campionatelor Naţionale de Atletism pentru seniori şi tineret. La startul acestei întreceri s-au aliniat cei mai buni sportivi din ţară, care au concurat pentru medaliile puse în joc de organizatori.

Vineri, 28 februarie, muscelenii au urmărit evoluţia Andreei Panţuroiu, una dintre cele mai valoroase atlete din ţară, cea mai bună sportivă desemnată de Federaţia de Atletism în 2018. Sportiva legitimată la CSM Bucureşti a concurat la triplusalt cu gândul la obţinerea unui rezultat care să îi asigure biletele de calificare la Jocurile Olimpice din această vară. În proba la care s-a consacrat, Andreea Panţuroiu a căutat din nou baremul pentru Tokyo, dar săritura de 13,82 metri nu i-a adus decât un nou titlu de campioană. Pe locurile 2 şi 3 au terminat Cristina Bujin (CS Farul/CS Rapid) şi Carmen Toma (CS Rapid/CSM Craiova). Pentru a obţine biletele pentru Tokyo, atleta musceleană trebuia să sară 14,32 metri.

Andreea a participat în urmă cu o săptămână şi la un Grand Prix la Madrid, unde a sărit 13,87 metri, rezultat care i-a adus locul 5, podiumul fiind ocupat de venezueleanca Yulimar Rojas (15,53 metri), cubaneza Liadagmis Povea (14,52 metri) şi portugheza Patricia Mamona (14,28 metri). “E.M.”

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!