Cap. IV
CĂMINUL CREDINŢEI ŞI ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR
2.Căminul credinţei şi Adunarea lui Dumnezeu! (Numeri 11:16-17, 24-30)
În mod corespunzător, în căminul credinţei se formează slujitorii pentru Adunarea lui Dumnezeu. Între criteriile pe care le prezintă Epistolele pastorale către Timotei şi către Tit, un loc însemnat îl au aspectele experienţei şi ale vieţii de casă pe care trebuie să le aibă un om credincios, spre a fi un slujitor al lui Dumnezeu. Adevărata competenţă în slujirea lui Dumnezeu nu se primeşte în Adunare, ci acasă. Numai învăţătura nu face pe nimeni competent, ci este nevoie de o autoritate morală, socială, de o competenţă verificată întâi într-un cerc mic, al familiei şi apoi într-un cerc larg, al Casei lui Dumnezeu. În suveranitatea şi atotştiinţa Sa, Dumnezeu nu va încredinţa niciodată „adevăratele bogăţii” ale Sale aceluia care nu s-a dovedit credincios în administrarea lucrurilor mici. Dumnezeu nu va încredinţa o slujbă în Casa Sa celui care nu s-a dovedit competent să-şi cârmuiască bine propria lui casă. Un om credincios, a cărui casă personală este în dezordine, va aduce aceeaşi dezordine şi pe terenul Casei lui Dumnezeu, când va avea o slujbă acolo; şi invers, o casă ordonată a unui om credincios este o dovadă a competenţei pe care o poate exercita şi pe terenul Casei lui Dumnezeu.
Într-un mod asemănător, atitudinea faţă de copii este un alt criteriu important pentru ca cineva să poată primi o slujbă în Adunarea lui Dumnezeu. În adevăr, Dumnezeu nu-şi încredinţează „copiii Săi” spre a fi slujiţi de oameni care nu şi-au putut creşte aşa cum se cuvine proprii lor copii, căci cum vor putea ei creşte pe copiii lui Dumnezeu, în Adunare? În lumina Cuvântului lui Dumnezeu, prin învăţăturile care se primesc în Adunare şi prin exerciţiile de credinţă care formează experienţa noastră practică, se poate primi acea competenţă în slujirea lui Dumnezeu în Adunare. Dacă am fi fost toţi atenţi cu privire la criteriile practice ale Scripturii, de testare sau de verificare a competenţei pentru o slujbă în Adunare, multe adunări ar fi fost scutite de mari necazuri! Dacă un om credincios a învăţat din Adunare acele raporturi ierarhice de supunere înaintea lui Dumnezeu, dacă a învăţat să accepte autoritatea Capului, Domnul Hristos, o va instaura şi în propriul său cămin, ca o experienţă personală şi va verifica această autoritate a Domnului Hristos întâi în cercul celor doi soţi, iar apoi în cercul care se lărgeşte cu fiecare copil care se naşte. Hristos este Capul Adunării şi al soţului credincios, iar cel care se supune Lui în felul acesta este competent spre a face o slujbă în Adunare.
De asemenea, timpul poate fi umplut în căminul credinţei cu acelaşi conţinut sfânt al Adunării lui Dumnezeu: rugăciunea, adorarea, recunoştinţa faţă de Dumnezeu sau învăţătura Cuvântului Sfânt. Cu alte cuvinte, conţinutul preocupărilor de acasă trebuie să fie acelaşi cu cel de la adunare; din cadrul adunării, preocupările spirituale ale celor credincioşi trebuind să se mute acasă. Este foarte important ca familia să aibă „adunarea” ei acasă, să se poată strânge pentru rugăciune, pentru ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, pentru a mulţumi, pentru a-L lăuda şi pentru a-L adora pe El. Sigur că timpul este scurt, iar obligaţiile noastre sunt mari şi multe, dar în această preocupare se ascunde secretul pentru ca timpul nostru scurt să nu fie pierdut. Timpul este scurt, aceasta o simţim toţi: el poate fi însă pierdut, iar atunci devine şi mai scurt sau poate fi răscumpărat, iar atunci, deşi tot scurt, va fi folosit într-un chip binecuvântat. Şi aceasta este posibil când este umplut cu un conţinut spiritual, caracteristic Casei lui Dumnezeu.
Să pregătească sau să strângă masa în familie nu este singura datorie a părinţilor credincioşi; lor li se cuvine să acorde o grijă sfântă acelei „mese spirituale”, care să cuprindă un gând sau un cuvânt din Scriptură, o rugăciune sau o mulţumire. Pentru aceasta nu trebuie timp mult şi nici un cadru oficial sau formal, ci este suficientă atmosfera de casă. Ca un minunat exemplu, Domnul Hristos, pe când Se afla la sărbătoarea Pascală împreună cu ucenicii Săi, a trecut de la masa oficială, Pascală, la o masă familială, amicală, la acea sfântă Cină. Şi în căminele noastre, lucrul acesta trebuie urmărit conştient, spre a-l realiza. Momentele sfinte de adunare, petrecute acasă, nu sunt momente oficiale, ci clipe sfinte de transfer al lucrurilor din Adunare pe terenul casei în care ne formăm noi şi copiii noştri. Într-un astfel de cadru, o mamă – sau o soţie – poate să pună o întrebare (potrivit Cuvântului, ele trebuie „să-i întrebe pe soţii lor acasă”), generând astfel scânteia unor discuţii la care să participe şi copiii. În felul acesta, în căminul celor credincioşi pot să coboare binecuvântări spirituale ale cerului, într-un timp răscumpărat şi folosit oportun, într-o atmosferă sfântă. În adevăr, numai în jurul Cuvântului lui Dumnezeu se poate răspândi adevărata sfinţenie. Felul nostru de viaţă, comportarea noastră, obiceiurile noastre, cât şi treburile noastre tind să ne răvăşească, dar Cuvântul lui Dumnezeu ne poate strânge şi poate răspândi în noi şi printre noi aerul sfânt din atmosfera lui Dumnezeu, încât toţi cei ai casei să se poată închina în faţa adevăratei autorităţi.
(Continuare în numărul viitor)
Adunarea Creştină Betel Câmpulung,
strada Matei Drăghiceanu, nr. 3
Telefon contact: 0745.021.424