Reflecţii duhovniceşti!

Dragii mei!
Cu toţii dorim să fim lasaţi în pace, să ne bucurăm de momentele care ne aduc linişte şi bucurie sau o oarecare stare de bine, să fim în relaţii de prietenie cu toţi ceilalţi, deşi e foarte greu din pricina judecăţilor pe care mintea noastră, ca o moară de râu, le macină şi de cele mai multe ori atrag tulburare şi osândă şi nicidecum liniştea şi pacea de care avem atâta nevoie. Dar, ce facem cu momentele de tulburare şi ispită? Ne mai gândim noi să fim fii ai păcii, sau acţionăm împotriva conştiinţei, făcându-ne singuri dreptate? E foarte simplu să ne spălam pe mâini în faţa propriei conştiinţe şi a cunoscuţilor, adică în faţa „lumii”, că noi dorim pacea cu toate fiinţele create de Dumnezeu, dar ele nu vor pacea cu noi; şi ne e mai la îndemână să vedem oameni tulburaţi, lucruri ascunse, vrăjitorii, priviri invidioase şi planuri rău intenţionate peste tot, victimizându-ne inutil! Dar, e bine să realizăm că Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Dumnezeul întrupat de dragul omului, nu ne-a pus pe noi paznici ai pacii, altfel decât prin împlinirea ei de către fiecare dintre noi, în viaţa noastră „proprie şi personală”! Că El, Cel ce este Pacea Însăsi, ne invită să devenim oameni supuşi Binelui şi depărtaţi de rău! Aceasta înseamnă că se cere de la noi efortul de a ne împropria, de a ne însuşi, de a atrage în inima noastră Harul Păcii, puterea de a fi oameni paşnici în fiecare activitate de peste zi şi noapte! La finalul fiecarei Sfintei  Liturghii, după ce ne-am revigorat inimile cu rugăciunea şi împărtăşirea cu Prea Curatele Taine ale Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos, oferite în mod real, primim şi o misiune sfântă: „Cu pace să iesim!”, adică cu gânduri, cuvinte şi fapte paşnice să umblăm în lume! Să nu fie venirea noastră la Biserică doar din obişnuinţă şi doar atunci când problemele şi greutăţile vieţii vin peste noi şi ca o alternativă să alegem Biserica! Nu!  Mersul nostru în Casa Domnului să fie ca o datorie sfântă, ca unii care facem parte din Casa Dumnezeului Celui viu; suntem mădulare ale Trupului Tainic a lui Hristos; venim la Biserică tocmai pentru a găsi pacea de care vorbim, de a ne reseta sufletul dacă este permis să vorbim aşa, de a ne înviora duhovniceşte şi, nu în ultimul rând, de a mulţumi Domnului pentru toate. Să nu îndrăznim să gândim sau să zicem: „Noi Il respectăm pe Dumnezeu, dar să ne lase să ne trăim viaţa după cum vrem noi, aşa cum credem noi că e mai bine, în modul în care tălmacim noi învăţăturile”. Şi, dacă avem asemenea gânduri şi vorbe le avem din pricina inimilor păcătoase, în care păcatele şi patimile sunt cuibărite,  inimi în care cu greu se va aşeza pacea mult dorită. Aşa vieţuind şi gândind, să nu ne aşteptăm la o îmbunătăţire a vieţii noastre, a mersului societaţii în mijlocul careia trăim, la o limpezire a relaţiilor noastre familiale, de rudenie şi de colegialitate; să nu ne facem iluzii că trece la Dumnezeu şi o viaţă mai „aşa şi aşa”, că nu ţine! Dumnezeu este Singurul care nu poate fi păcălit de nimeni, niciodată, pentru că dacă s-ar putea asta, atunci n-ar mai fi Dumnezeu. Totuşi, se poate câtiga într-un mod foarte simplu mântuirea: să nu judecăm pe nimeni niciodată, şi noi la rându-ne vom scăpa de judecată. Foarte greu… de aceea, Dumnezeu este veşnic atent la noi, nu ca să ne judece, ci ca să ne ajute să scăpăm de judecata Sa! Atunci când este cineva mai agitat un pic lângă noi, să nu aruncăm cu gânduri de judecată, pentru comportamentul lui, să nu replicăm ideilor sale cu acelaşi ton, să nu fim răzbunători, ci să ne retragem puţin în inima noastră şi să ne rugăm Domnului, Cel ce este Împăratul Păcii, pentru a coborî Pacea Sa şi peste fratele amărât şi necăjit. Să fim inspiraţi de El, spre a găsi cele mai potrivite cuvinte de răspuns la provocările şi nedumeririle sale, potrivite bineînţeles unui folos duhovnicesc, nu unui permanent conflict. În acest context, găsim în Patericul Egiptean o povestioară folositoare de suflet: „L-a întrebat cineva pe Ava Antonie: Ce să fac ca să-i plac lui Dumnezeu? Iar bătrânul i-a răspuns: păzeşte ceea ce-ţi spun: oriunde ai merge, să-L ai pe Dumnezeu înaintea ochilor pururea; orice ai face, să ai confirmarea Sfintelor Scripturi; oriunde te-ai statornici, nu pleca devreme de-acolo. Urmează-le pe acestea trei şi te vei mântui.” Orice dorim a face, deci, să ne gândim mai întâi dacă este în ton cu Evanghelia, cu Învăţătura Fiului lui Dumnezeu înomenit; iar dacă nu ne putem da seama singuri, datorită puţinei noastre credinţe şi a nestatornicului echilibru duhovnicesc la care am ajuns, atunci să întrebăm pe duhovnicii noştri, pe preoţii aşezaţi de Dumnezeu ca să semnalizeze drumul bun al lumii, spre sfinţenie, căci ei ne vor limpezi mai uşor gândurile şi se vor ruga împreună cu noi pentru arătarea voii lui Dumnezeu! Tot în Paetric găsim următorul cuvânt ziditor de suflet: „Zisa Ava Antonie: va veni o vreme când vor înnebuni oamenii, şi dacă vor vedea pe unul sănătos, se vor ridica împotriva lui, zicând: hai să-l omorâm căci acesta nu este ca noi”.  Lumea zice că  trebuie să „ai tupeu astăzi ca să răzbaţi”, să faci orice pentru „a te realiza”, să te cerţi pentru drepturile tale… Dar, Mântuitorul ne învaţă: „Să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui (nu a noastră)”, pentru „ca toate celelalte, să ni se dea nouă”! Adică, să fim oameni paşnici cu toţi ceilalţi, fără să aşteptăm să fim răsplătiţi cu aceeaşi bineţe înfrânându-ne tot mai mult de la gândurile, vorbele şi gesturile de judecată a celorlalţi! Din faţa televizorului şi a calculatorului, care de cele mai multe ori ne instigă la judecată, nu ştiu dacă vom  putea realiza acest deziderat… Nu ne rămâne altceva de făcut decât să ne rugăm Domnului ca să împlinim măcar de acum înainte virtutea vieţii paşnice: „Doamne, Cela ce ai trimis pe Preasfântul Tău Duh în ceasul al treilea ucenicilor Tai, pace dându-le, aşa vino şi la noi (acum) şi ne miluieste”. Acestea fiind spuse, până data viitoare vă doresc să fiţi sănătoşi, paşnici şi voioşi!
Părintele Serafim, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung Muscel