Magda BĂNCESCU
Cei mai vocali consilieri locali de la Câmpulung pe tema locuinţelor sociale, ocupate de unii cu venituri de bugetari, cu maşini şi, în general, cu un trai mulţumitor, au amuţit. Nici pomeneală despre îndelung trâmbiţata investigaţie pe care ar fi trebuit s-o întreprindă unul dintre cele mai plictisite servicii ale Primăriei, Socialul, transformat, de formă, în direcţie. Umblă o vorbă că sunt probleme legate de bani în „Schimbă-ţi viitorul!”, dar despre asta… la momentul potrivit, căci nu se poate să nu ne informăm cititorii cum a schimbat în bine nişte conturi de conţopişti programul UE destinat marginalizaţilor. Revenind la „amărâţii” din apartamentele sociale, în privinţa cărora nu s-a luat nici măcar o hotărâre de impunere a unei chirii pe măsura veniturilor, n-a ajuns la Consiliul Local niciun rezultat al anchetei pentru depistarea celor care n-au ce căuta în astfel de locuinţe cu regim special. Pentru că au bani, au maşini, au şi alte proprietăţi şi ei stau la mila Primăriei.
În grupul PNL erau cei mai înflăcăraţi combatanţi ai pomenii cu avuţii beneficiari de case de la stat, pentru care plătesc o chirie de mizerie, de câţiva zeci de lei. Ce-au păţit aleşii aflaţi într-o continuă răfuială cu pilele Primăriei din sociale? Şi-au înghiţit limba? Te pomeneşti că unii or fi ajuns chiriaşi sociali, graţie generozităţii lui Ţâroiu, care le-a dat liberalilor locuinţe mai multe decât le-a dat Andrei. Căci de aia n-au mai încăput câmpulungenii fără case în spaţiile locative ale Primăriei. De ăştia de la partide, care au avut întâietate la repartiţii. Vă daţi seama până unde ajunge neobrăzarea de consilier local dacă, pe la şedinţe, faci pe justiţiarul… să-i dăm afară pe ăia care au şi să le dăm celor care n-au!… şi, când colo, taman el se duce la Primărie, ca să-i prelungească Ţâroiu contractul unei persoane din categoria celor împotriva cărora a urlat, ani la rând, ipocritul. Doamne, unde e norocul să scăpăm de inşi duplicitari, care au “mâncat” indemnizaţie din banii noştri, numai şi numai pentru interesele lor?! De partid, de familie… de budoar, că şi asta te face să-ţi calci onoarea în picioare.
Insistenţa noastră pentru curăţarea socialelor de oameni cu situaţie materială bună are legătură cu prăpădul pe cale să se producă: blocul social, de care chiar nu era nevoie, dacă subalternii lui Liviu Ţâroiu îşi făceau treaba şi-i scoteau din apartamentele instituţiei pe cei care nu corespund sau nu mai corespund statutului de persoană cu posibilităţi financiare modeste. Şi sunt o groază, judecând după showroom-ul auto etalat de parcările blocurilor 9 şi 10. Dacă aceştia erau poftiţi să predea apartamentele construite pentru cazuri sociale, nu mai era nevoie să plănuieşti o cheltuială nebunească din bani pe care Primăria, oricum, nu-i are şi nu-i va avea din venituri proprii, dacă menţine trendul salarial. 4,3 milioane de lei, chiar dacă este suma estimată, reprezintă contribuţia Câmpulungului, pe lângă Ministerul fost al Dezvoltării, care nu plăteşte „decât” 16 milioane pentru construcţia unui bloc care “paralizează” viitoarele investiţii ale municipiului. Căci dacă bugetele viitoare se vor concentra pe a achita această lucrare halucinantă… adio dezvoltare!
Incompetenţa Socialului, care se deduce din situaţia prezentată – lipsa unor recomandări ferme către Consiliul Local, bazate pe anchete serioase, reale, de evacuare a înstăriţilor din locuinţele destinate săracilor -, ne va costa scump. Şi ne va priva de proiecte care, în viitor, să plaseze Câmpulungul în rândul oraşelor în care omul vine să se relaxeze, să viziteze, să cheltuiască şi, dacă avem noroc, să-l recomande şi altora. În schimb, noi jelim şi prăpădim zeci de miliarde, ale noastre şi ale europenilor, cu o mânuţă de nevoiaşi, figuranţi în proiectele Primăriei, care prosperă, împreună cu constructorii, pe seama lor.
Ne mai răsuceşte cuţitul în rană şi mucalitul nostru primar, care povesteşte amuzat despre „trântorii” din subordine, care nu numai că nu depistează amărâţii închipuiţi din locuinţele Primăriei, dar nu depistează nici locuinţele vacante! Oameni buni, în cea mai importantă instituţie a oraşului lucrează cetăţeni care habar nu au ce administrează! Iar faptul că le-a „scăpat” un apartament-două e un flecuşteţ, a cărui identificare nici măcar nu e meritul lor, ci al celor interesaţi să pună mâna pe ele.
La ultima întâlnire într-un cadru oficial a aleşilor, primarul a împărtăşit comunităţii locale de ce le dă salarii neruşinate subordonaţilor şi, în special, marelui şef de direcţie socială, a cărui remuneraţie de bază depăşeşte 10.000 de lei! Când să prezinte subiectul pentru care le cerea votul consilierilor, Liviu Ţâroiu a început evaziv, cum că s-a depistat că Primăria are un apartament, fără a detalia cum a depistat. Căci asta e mai important decât că l-a depistat. Primarul a dat vina, pentru omiterea locuinţei din avutul imobiliar al municipiului, pe un transfer incorect între Edilul, fosta deţinătoare a fondului locativ al Câmpulungului, şi municipalitate. În realitate, transferul n-a fost chiar incorect, cum susţine Ţâroiu, de vreme ce actul de atunci figura cu patru apartamente în blocul respectiv. Dar când s-a actualizat documentaţia, unul s-a pierdut, din neglijenţa funcţionarilor Primăriei. Nicidecum din cauza predării-preluării superficiale dintre Primărie şi Edilul.
În sfârşit, s-a depistat, vorba lui Ţâroiu, că e „un apartament în aer”. Care e gol şi nu prea. Chipurile, n-ar locui nimeni acolo, dar… intră şi iese un cetăţean, astfel au sunat explicaţiile şefului Executivului, care te face, pur şi simplu, să râzi pe seama bătăii de joc care se poartă în rândul subordonaţilor săi. Intră abuziv şi, bineînţeles, tot aşa şi iese, fapte pe care omul le săvârşeşte de mai bine de 25 de ani, de când fosta IGO a predat locuinţele Primăriei.
După oamenii lui Ţâroiu, insului, descoperit abia acum, şi să se fi ştiut de el şi de apartament, nu avea de ce să i se ceară chirie, pentru că nu locuieşte tot timpul acolo. Când primarului i s-a cerut numele celui care a permis şederea clandestinului, temporar sau permanent, acesta a jucat cartea care trebuie: „Aş fi deştept dacă aş putea să vi-l dau!” Se vorbea în Consiliu despre bietul om de zici că l-au găsit în peşteră, nu între oameni, într-un bloc, în care Primăria are şi alte spaţii. Şi unde dădea de bănuit prin faptul că nu avea curent, gaz, iar pentru apă, dacă o folosea, sigur nu plătea, căci n-avea contract.
Cine l-a găsit? Nu comozii lui Ţâroiu, ci unii aflaţi cu anii pe lista de aşteptare pentru un apartament, care, cum află de unul liber, se duc glonţ la Primărie, unde „toarnă” ce-au văzut, ce-au auzit. Primarul, care a recunoscut că „noi nu l-am fi depistat niciodată”, povestea cu un zâmbet larg că, datorită reclamagiilor cu aspiraţii de chiriaşi, au fost descoperite majoritatea locuinţelor care lipseau din evidenţele instituţiei.
Optimistul Ţâroiu are convingerea că „o să mai găsim din ăstea”. Şi nu era mai bine pentru banii noştri să le găsiţi pe “ăstea” decât să construiţi altele noi cu estimatul de 88.000 euro bucata?