08/12/2025

După acţiunile sângeroase din municipiu, Mascaţii patrulează frecvent prin Câmpulung

După evenimentele cu violenţă deosebită, petrecute în ultima perioadă la Câmpulung, oraşul este în atenţia oamenilor legii, atât din municipiu, cât şi de la judeţ.

Bătaia în stradă şi în localuri a devenit la câmpulungeni un obicei, astfel de incidente având loc destul de des în urbea noastră. Anul acesta, la Câmpulungul, aproape că nu a fost lună fără o manifestare cu violenţă, care s-a lăsat cu vărsare de sânge.

Un prim incident a fost chiar în faţa Primăriei, în prima zi de Paşti, în barul deschis în holul Casei de Cultură a Sindicatelor „C.D. Aricescu”, în care funcţionează şi o sală de jocuri. Doi bărbaţi, aflaţi în local, au fost atacaţi surprinzător de alţi trei indivizi, după care scandalul s-a mutat în stradă. În timpul încăierării, unul dintre atacatori a scos un cuţit şi nu s-a sfiit să-l folosească, provocându-i unuia dintre bărbaţi, cu care avea ceva de împărţit, răni serioase pe faţă şi în zona capului. 

La finele lunii august, străzile din Câmpulung au fost din nou scena unor dispute cu violenţă, care au pornit de la nişte neînţelegeri mai vechi între două clanuri rivale, legate de supremaţia în oraş. Cinci indivizi, din cele două tabere adverse, doi de-o parte şi trei de cealaltă parte, s-au întâlnit în centrul oraşului şi au decis să-şi regleze conturile. S-au alergat cu maşinile, au scos săbiile şi bâtele, s-au lovit reciproc, iar cei aflaţi în inferioritate ar fi fost dovediţi şi, cu coada între picioare, au mers la Poliţie să reclame incidentul. În acest timp, nemulţumiţi de rezultatul primei confruntări, ceilalţi trei au pornit în căutarea adversarilor prin diferite locuri din oraş, astfel încât să-şi potolească setea de răzbunare. Ajunşi în cartierul Grui, le-a picat în mână un tânăr, despre care ştiau că au legături cu clanul advers, şi l-au bătut temeinic, cu bâtele, pumnii şi picioarele, iar apoi au dispărut. Victima a ajuns cu o ambulanţă la spital, acolo unde a stat internată mai multe zile.

Cel mai nou incident şocant s-a petrecut pe 22 septembrie, când un tânăr de 18 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost înjunghiat cu un briceag de un amic de pahar, cu şapte ani mai mare. Mai grav a fost că, după ce au realizat gravitatea faptei, atacatorul şi câţiva amici au sunat la 112, dar au abandonat victima într-o baltă de sânge. Cel care a dat cu arma albă este acum arestat preventiv.

Astfel că, din primăvară, mascaţii au fost destul de des la Câmpulung, în diferite zone ale oraşului, acolo unde poliţiştii ştiau că sunt persoane certate cu legea, însoţiţi şi de poliţiştii de la Biroul Rutier, pentru verificarea maşinilor care tranzitează oraşul.

La finele săptămânii trecute, după mai multe ture prin Grui şi Vişoi, unde au legitimat mai multe persoane, unele cunoscute ca fiind certate cu legea, oamenii legii s-au postat în faţa Primăriei, dar şi a Bisericii „Sfântul Nicolae”, unde au continuat acţiunea de verificare.

„În zilele de 27 şi 28 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş au acţionat pentru asigurarea ordinii publice, prevenirea faptelor antisociale, în special a celor contra patrimoniului, precum şi a abaterilor la regimul rutier, pe raza municipiului Câmpulung. Cu ocazia activităţilor au fost legitimate peste 60 de persoane, au fost verificate aproape 50 de autoturisme şi au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale, conform Legii 61/1991R şi OUG 195/2002R, în valoare totală de 7.860 de lei.”, a transmis IPJ Argeş. “E.M.”

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!