-0.4 C
Campulung Muscel
04/11/2024

Banzea şi-a asigurat proiectarea pentru DC 42

 

La Poienarii de Muscel, primarul Ion Banzea se „luptă” pe mai departe cu proiectele necesare transpunerii în teren a obiectivelor propuse de administraţia liberală. Care, după cum o recunoaşte public şi edilul, a beneficiat de ajutor şi de la Consiliul Judeţean, pentru care a insistat, este la fel de adevărat, ani la rând. Faptul că instituţia judeţeană a acceptat să finanţeze o D.A.L.I. (documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii), pentru drumul Poienari – Mihăeşti, le dă speranţe celor care îl tranzitează că, dacă se face acest prim studiu, într-un viitor apropiat, tot cu ajutorul fondurilor atrase, va fi şi reparat. În afara documentaţiei pe care s-a angajat s-o finanţeze Consiliul Judeţean, conform votului acordat la sfârşitul lunii august, primarul Banzea a contractat, pe 5 septembrie 2019, serviciile de proiectare a investiţiei de modernizare a Drumului Comunal 42, cu o lungime de 1,88 km. Proiectul va fi realizat de o firmă din Piteşti, cunoscută în zonă, SC Proiect Infra 2005 SRL, la preţul de 35.700 lei, pe care Primăria Poienarii de Muscel îi plăteşte în contul documentaţiei tehnice în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, proiectului tehnic şi detaliilor de execuţie, plus asistenţa tehnică din partea proiectantului. “E.M.”

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!