12 C
Campulung Muscel
16/03/2025

Judecat pentru violenţă în familie, bătăuşul soacrei rămâne în arest

Aşa cum vă relatam într-o ediţie trecută, bărbatul din Bilceşti, care şi-a snopit în bătaie soacra, a fost trimis în judecată, urmând să fie judecat pentru două infracţiuni, în concurs real, de violenţă în familie. În prezent, agresorul este la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Argeş şi acolo va sta până cel mai târziu pe 26 august, când va fi un nou termen pentru stabilirea măsurii sub care va fi judecat.

Nicolae Parghel, de 49 de ani, din satul Bilceşti, comuna Valea Mare Pravăţ, a ajuns în arestul IPJ pe 19 iulie, după ce şi-a cotonogit soacra. Valeria Ungheanu are 85 de ani, iar în urma loviturilor aplicate de ginere, a ajuns în stare gravă la spital şi va avea nevoie de o perioadă lungă de recuperare, dată fiind şi vârsta înaintată.

După ce femeia a reclamat că a fost bătută de Parghel, care, de fapt, trăieşte în concubinaj cu fiica Valeriei Ungheanu, poliţiştii de la Secţia Rurală Valea Mare Pravăţ l-au condus pe bătăuş la audieri, după care, pe bază de ordonanţă, a fot reţinut pentru 24 de ore. Pe 19 iulie, Judecătoria Câmpulung a admis propunerea Parchetului şi a dispus arestarea preventivă a lui pentru 30 de zile. Inculpatul a contestat decizia, iar Tribunalul Argeş i-a respins apelul ca nefondat. Acelaşi lucru l-a făcut instanţa superioară şi pe 8 august, când Nicolae Parghel a atacat decizia Judecătoriei Câmpulung, prin care i s-a prelungit arestul preventiv până pe 26 august, chiar dacă a cerut să continue judecata cu el în arest la domiciliu sau sub control judiciar. Ca şi atunci când a contestat arestarea preventivă, Tribunalul Argeş l-a obligat pe inculpat să plătească 100 de lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Adrian TĂNASE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!