1 C
Campulung Muscel
09/02/2025

Pestă porcină, confirmată şi la Lereşti

 

Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală din Bucureşti a confirmat prezenţa virusului pestei porcine africane la un porc mistreţ, descoperit într-o pădure pe raza Fondului de Vânătoare nr.18 Râul Târgului, din Lereşti. 

În aceste condiţii, prefectul Emilian Dragnea a convocat o şedinţă a Centrului Local de Combatere a Bolilor la Animale, pentru a adopta planul de măsuri specifice acestei situaţii. Zona afectată a fost delimitată pe o rază de 13 kilometri, localităţile tampon fiind Pojorâta, Sătic, Rucăr. În respectivul perimetru va fi realizată o catagrafiere cu efectivul de mistreţi pe fiecare fond de vânătoare. Animalele vor fi vânate integral, prevenindu-se astfel răspândirea bolii. De la porcii mistreţi împuşcaţi, bolnavi sau morţi, medicii veterinari sau personalul tehnic al gestionarilor fondurilor de vânătoare vor recolta probe. De asemenea, vor fi instituite patrule de paznici de vânătoare pentru a depista eventuale cazuri de îmbolnăvire sau mortalitate printre porcii mistreţi. În acelaşi timp, vor fi supravegheate exploataţiile de suine. Animalele vor fi ţinute în adăposturi dotate cu dezinfectoare. Vor fi verificate terenurile pentru a fi identificate plantele atinse sau consumate de porci mistreţi. Acestea vor fi neutralizate. Pentru prevenirea răspândirii bolii, se vor efectua verificări de poliţişti, efective de jandarmi şi angajaţi ai DSVSA Argeş. Având în vedere evoluţia alarmantă a virsului pestei porcine africane în judeţ, Instituţia Prefectului face un apel către cetăţeni să trateze cu maximă responsabilitate acţiunile care ţin de prevenirea răspândirii virusului şi le recomandă să respecte cu stricteţe toate măsurile impuse de autorităţile competente. Orice suspiciune de boală trebuie comunicată de urgenţă medicului veterinar sau autorităţilor publice.

Un alt focar al virusului pestei porcine a fost confirmat şi într-o gospodărie din localitatea Pătuleni, comuna Răteşti. La această oră, în Argeş sunt active 11 focare de pestă porcină africană, în localităţile Dâmbovicioara, Bascov, Mărăcineni, Băiculeşti, Vlădeşti, Răteşti (două exploataţii nonprofesionale) şi la porci mistreţi în fondurile de vânătoare 25 Grădiştea, comuna Mihăeşti; 24 Mâzgana, comuna Vultureşti şi 18 Râul Târgului, Lereşti. “E.M.”

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!