Dezgustător comportamentul consilierilor locali de la PNL, pe care Liviu Ţâroiu îi are la degetul mic, la fel ca pe tovarăşii săi de partid, care-ţi lasă impresia că nici nu gândesc cu capul lor, ci cu capul primarului. Asta în puţinele dăţi în care deschid gura, ca să-şi arate slugărnicia faţă de primar şi partid. Liberalii, beneficiari ai unui potop de avantaje pe care Ţâroiu le-a făcut şi lor, şi neamurilor lor, şi prietenilor, şi colegilor pe linie politică, i-au permis să-şi ducă la capăt meandrele cu blocul, lipsind în integralitatea celor şase componenţi ai opoziţiei teoretice a Consiliului Local. Şi au lipsit, pentru că au, probabil, un interes legat de viitoarele locuinţe. Au mai lipsit, pentru că şeful Executivului le-a mărit indemnizaţiile în aceeaşi şedinţă în care a cerut votul pentru cofinanţarea suportată dintr-un buget local, care nu-şi permite nimic în plus faţă de salarii. Anul trecut, nici salariile din Primărie nu şi le-a permis, căci ce-au încasat „zapciii” publici de la populaţia câmpulungeană a fost cu 2 milioane de lei mai puţin decât lefurile bugetărimii din administraţia publică.
Hotărârea luată la nivelul PNL Câmpulung, de a nu participa la extraordinara cu blocul ridicat ca să îmbogăţească un constructor, susţine ideea lansată în perspectiva alegerilor de la anul. Astfel de oameni slabi, manipulabili, cumpărabili, iată, cu indemnizaţii mai mari – nemaivorbind de restul favorurilor, personale ori profesionale, de care au avut parte, indiferent cine a fost primar -, n-au ce să mai caute la conducerea municipiului. După cum n-au ce să caute nici inşii puterii care, fără ruşine, fac jocurile unor superiori în cârdăşie cu afacerişti cu balele târâş după contractele Primăriei. Acesta este Consiliul Local Câmpulung, o instituţie care nu mai insuflă de mult respect cetăţenilor, din cauza calităţii îndoielnice a majorităţii componenţilor. Dacă au ajuns consilieri locali unii cu severe carenţe la capitolul educaţie, de-a dreptul bădărani, alţii cu carte puţină, în privinţa cărora avem dubii serioase că înţeleg ce scrie în materialele de şedinţă. Şi unii, şi alţii, uniţi de un interes comun: să câştige un ban în plus la pensie ori la salariu, nefăcând nimic. Decât gălăgie şi/sau act de prezenţă.
Liberalii ne-au scutit de ambele, adoptând aceeaşi strategie de politicieni laşi pe care au arătat-o şi în alte ocazii cu potenţial de pericol. Dacă organele de anchetă şi-ar fi făcut treaba şi ar fi controlat la sânge dedesubturile murdare ale contractelor Primăriei Câmpulung. Dar cine să le sesizeze, când pe ăştia dârdâie indispensabilii când aud de DNA? Mai puţin pe Ţâroiu, care cu gura lui a zis că, dacă se temea de DNA, înseamnă că nu mai făcea nimic în oraş. Luni, ordinea de zi a conţinut două hotărâri aşezate în mod inspirat de Ţâroiu una după alta, care numai că nu le-a spus în faţă consilierilor: votaţi-mi blocul, că v-am mărit indemnizaţiile! Satisfăcuţi că primesc 117 lei în plus pe lună, pentru două şedinţe amărâte, opozanţii în teorie ai primarului i-au ascultat porunca: ia staţi, mă, acasă, că azi n-am chef de cotcodăceala voastră! Vă daţi seama pe ce sume se vând oamenii ăştia! 117 lei, căci asta este diferenţa între 10% din salariul primarului în 2018 şi 10% în 2019. Iar primarul, şmecher, ştiindu-le „valoarea”, cu doi-trei lei aruncaţi din când în când de la înălţimea funcţiei sale, anihilează complet tentativa de opoziţie, care orăcăie şi atât. Nu mai vorbim despre izul de complicitate atunci când ai cunoştinţă de un abuz pe cale să se producă şi nu faci nimic pentru împiedicarea lui, sperând ca anchetatorii să se sesizeze singuri după comiterea faptei.
La alţii, aleşii puterii şi ai opoziţiei se gâtuie ca demenţii pe la şedinţe, iar ai noştri sar ca iepurii terifiaţi în prima bortă ieşită în cale cum aruncă Ţâroiu câte o bombă pe ordinea de zi. Şi din borta aia, în care s-au îndesat „vitejeşte”, scriu pe Facebook că, „în semn de protest, nu au participat la votul proiectului care miroase a ilegalitate de la o poştă.” Aoleu! Păi, tu, consilier local, plătit din banii noştri, fugi mâncând pământul când începe să-ţi pută infracţiunile puterii?! În loc să protestezi, nu împiedicându-te în poale, la proba de sprint peste scaunele din Consiliu, când face Ţâroiu „bau” la tine, ci formulând o plângere la Parchet, unde se reclamă ilegalităţile. Nu pe Facebook, unde stau ciorchine toţi lătrătorii de carieră, fără pic de sânge în instalaţie!
De asta ne dorim să scăpăm, la anul, de toţi slugoii lui Ţâroiu, fie PSD, fie PNL, plus „anexele”, mult prea reduse numeric, ca să conteze. Căci ne-am săturat de grozavi arătaţi după război, care chiţăie, din borta on-line, despre „tunurile” primarului, fără să mişte un deget ca să se ajungă la sancţionarea lor. Dacă Ţâroiu le dă 117 lei în plus pe lună…
În timp ce unii lipsesc de fricoşi, alţii lipsesc de hoţi. Un proiect finanţat guvernamental a încasat o amânare, din cauză că unii dintre subalternii primarului – cei mai bănuiţi că sunt mână în mână cu câştigătorii contractelor – şi-au luat concediu, lăsând în urmă nişte socoteli greşite. Acum nu ştim dacă juca teatru sau chiar s-a amărât pe bune, dar Liviu Ţâroiu a lăsat impresia că-şi muşcă degetele că le-a semnat concediul, în timp ce cifrele vărzuite ale proiectului de reabilitare a conductei de apă au trebuit retrase de pe ordinea de zi. Noroc cu ochiul de vultur al doamnei Iarca, aruncat peste calculele deocheate ale zoriţilor să spargă în vacanţă rodul muncii de peste an! Numai că l-a aruncat cam târziu, în ziua şedinţei, când nu mai era nimic de făcut. Ce n-am înţeles prea bine: de ce valorile unui proiect care suportă modificări nu sunt corectate din prima de economistele lui Ţâroiu, nu de unii fără talente în contabilitate, care calculează în timp ce se hidratează. Te pomeneşti că băieţii grăbiţi să prindă ultima baie de soare au încurcat hârtiile şi le-au lăsat superiorilor cifrele cu care se câştigă următoarea licitaţie!