Controversata construcţie dintre BIG şi Primărie, după care nu plângea nimeni dacă proiectantul o omitea, a fost inclusă în programul de antrenamente al bicicliştilor câmpulungeni, din ce în ce mai mulţi într-un oraş lipsit complet de facilităţi pentru practicanţii acestui sport. Liviu Ţâroiu a consumat timpul vorbind despre două piste pe care le are în plan. Prima: pe unul dintre trotuarele străzii Gruiului, pe care nu s-ar putea deplasa decât iubitorii de sporturi extreme, care au abilităţi foarte bine exersate în teren accidentat. Asta pentru că spaţiul viitoarei piste are denivelări destul de abrupte în dreptul curţilor poziţionate sub nivelul străzii, destinate accesului autoturismelor pe proprietăţi. A doua pistă, care va rămâne, decenii bune de acum înainte, la nivel de teorie, va fi realizată în cadrul proiectului de amenajare a malurilor Râului Târgului şi vizează un traseu pe marginea apei. Dar până va fi realizată, dacă va fi realizată vreodată, copiii şi tinerii din Câmpulung, posesori de bicicletă, se descurcă cum pot, unde pot, într-o localitate care de-abia îşi pune la punct carosabilul şi pavajul central! Şi-atunci ce pretenţii să avem de spaţii deschise, amenajate pentru diferitele sporturi care au adepţi la Câmpulung, realizate de Primărie?!
O fi tentantă catacomba dintre Primărie şi BIG, dar e şi periculoasă
Cea mai proaspătă tentaţie pentru adolescenţii care îşi perfecţionează schemele la ghidonul bicicletei o reprezintă şantierul din Piaţa Primăriei şi anume latura finalizată, cuprinsă între instituţie şi complexul comercial. În special, pe culoarul dintre betoane, pe unde, după teoriile celor implicaţi în proiectul de amenajare, ar trebui să circule persoanele cu dizabilităţi. Dacă ar fi fost concepută cu cap, dar cum nu s-a întâmplat aşa, ne-am pricopsit în tabloul central cu un zid a cărui vedere zgârie retina şi celui mai nepăsător la rigorile construcţiei unui centru istoric. Nemaivorbind de farmecul „zonei zero” a celui mai bine conservat oraş istoric din Ţara Românească, pe care buncărul din beton îl alterează teribil. Fapt care pune la îndoială maniera de lucru a celor de la Monumente care avizează asemenea greşeli arhitecturale.
În privinţa bicicliştilor, cărora Poliţia Locală le permite să-şi descarce energia pe betoanele care, oricum, nu le vor fi niciodată de folos celor cărora le sunt destinate, părerile sunt, clar, împărţite. O parte dintre câmpulungeni insistă să li se permită să folosească pe mai departe „catacomba” construită fără folos, conştienţi că, până amenajează Primăria o pistă sau un parc cu această destinaţie, ajung în baston juniorii de astăzi, care iubesc mişcarea pe bicicletă. Alţii, în schimb, pledează pentru o protecţie a zonei proaspăt renovate, prudenţi la gândul că altă investiţie nu mai „pupăm” câteva decenii bune de acum înainte.
„Oribilă construcţie! A cui a fost ideea?”, este remarca Danielei Neagu în subsolul imaginilor postate în mediul virtual, prezentând câţiva copii zbenguindu-se cu bicicletele într-un spaţiu pe care mulţi îl cataloghează periculos, în situaţia în care se prăbuşesc de la înălţimea zidurilor ridicate fără noimă. „Ţigănie curată!”, o completează Petre Dragomirescu, pentru care buncărul aduce a pistă pentru bob. „O arhitectură neinspirată. Predomină betonul rece şi neprietenos. Atâta ştim, atâta facem.”, scrie Ion Nicolau. Îl contrazice Dragoş Zeamă, în opinia căruia arhitectura este foarte inspirată. „Pe aceste rampe pentru persoanele cu nevoi speciale se vor juca mulţi copii. Vedeţi, există o simbioză arhitecturală, care îmbină două lumi diametral opuse, pe care trebuie să le ocrotim. Se pare că arhitectul s-a gândit la aceasta, bravo lui şi să-i lăsaţi pe copii să se joace, să nu începeţi cu prostia aia, că se strică treptele sau pantele înclinate, totul se repară!”, este de părere cetăţeanul, care, dacă trăieşte la Câmpulung, ştie cât timp le-a luat autorităţilor să repare un centru distrus în ultimul hal, cum nu mai găseai într-o altă localitate din categoria celor istorice.
În timp ce acesta îi îndeamnă pe partenerii de dialog virtual să nu mai fie „nişte bătrâni cocliţi şi închistaţi” şi să le permită copiilor să facă sport, unul dintre beneficiarii teoretici ai amenajării la care unei persoane cu dizabilităţi îi este imposibil să acceadă din cauza înălţimii construcţiei, are o părere diferită. „Sport pe stadioane şi la sală sau în parcul lipsă, nu pe beton, care ar trebui să-mi accesibilizeze, uşureze mersul pe trotuare, scări, praguri, la instituțiile statului!”, punctează Tiberiu Laurenţiu Susan, care anticipează riscurile la care se expun copiii, escaladând cu bicicletele zidul de beton: „Poate cad în cap şi ajung cu handicap. Ruşine! Acele rampe sunt doar betoane… nimic pentru cei cu handicap, ca mine!” Susţine teoria imposibilităţii de utilizare a coridorului de către cei vizaţi de proiect şi Cecilia Druţă, potrivit căreia rampele de acest fel ar trebui testate de cei care le-au proiectat şi construit. „Să-i văd dacă se descurcă, ei, oameni fără handicap. Apoi să realizeze ce înseamnă să ai dizabilităţi.”
Până apare un „skatepark” la Câmpulung, ajung în baston bicicliştii de astăzi
Acest accesoriu nefericit conţinut de investiţia de amenajare urbană, care nu-ţi inspiră nimic din aerul boem al târgului, ce s-a dorit recreat prin proiectul de „regenerare urbană”, le-a dat idei altora. Care văd buncărul mai puţin inestetic dacă se cosmetizează. „Propun ca betonul de la parapetele rampei să fie tăiat la o înălţime de 50 cm, iar parapetele să fie continuat cu mână curentă din inox şi sticlă securizată. Astfel se va realiza o transparenţă spre vitrinele magazinelor de la parter, care acum sunt mascate de aceşti coloşi de beton. Deoarece peisajul înspre BIG este „deşertic”, propun plantarea unor tui de-a lungul parapetului de beton.”, este propunerea lui Mihai Eftimie, eclipsată, însă, de disputa legată de prezenţa bicicliştilor sub ferestrele Primăriei, „călărind” zidurile care, iată, s-au dovedit bune la ceva.
„De ce nu se face un parc special pentru biciclete? Oraşul acesta e anti ciclism şi anti mişcare, doar când e vorba de concursuri şi de făcut bani se oferă susţinere.”, se întreabă retoric Andrei Christian, completat de alte întrebări retorice referitoare la (in)acţiunea Poliţiei Locale, cantonate, pesemne, în birouri aflate pe partea cealaltă a clădirii. Predomină, totuşi, opinii pro-biciclişti, care nu fac şi nu-şi fac rău. „În loc să comentaţi că bicicliştii sunt acolo, mai bine i-aţi pune în plan „bietului primar” să aducă în discuţie un proiect pentru un „skatepark”, unde îşi pot face de cap. Sunt ei de vină că în oraşul ăsta nu se face nimic? Normal că, în lipsa unui asemenea loc, se întâmplă asta. La Câmpulung abia se reabilitează centrul cu mult tam-tam şi cine ştie ce dosare în spate! Aşa că nu căutaţi ţapi ispăşitori pentru incompetenţa edililor! Sunt atâtea spaţii unde se pot construi asemenea „skatepark-uri.”, este de părere Ionuţ Lemnaru.
Nu-i îmbrăţişează punctul de vedere Marin Luchian, potrivit căruia: „(…) Dacă doritorii ăştia de adrenalină nu au un „skatepark” (de parcă nu există probleme mai arzătoare), asta nu justifică folosirea rampelor în speţă. Cine-şi doreşte, n-are decât să facă demersurile necesare, nu să apeleze la nesimţire. Punct.” „E.M.”