22.4 C
Campulung Muscel
12/04/2024

Fosta iubită a primarului din Berevoeşti, hărţuită fizic şi psihic de familia altei „foste”?„Mi-au pus o pisică neagră, moartă şi cu ochii scoşi!”

Pacea… Pentru mulţi este doar un vis. Unii trăiesc în zone afectate de război, de ură etnică, de terorism sau de frământări politice. Altora le este greu să-şi păstreze pacea din cauza nedreptăţilor şi a fărădelegilor din jur ori din cauza unor vecini sau colegi care sunt puşi mereu pe ceartă. Nici familia nu mai este o oază de linişte, ci se transformă de multe ori într-un adevărat câmp de luptă. Este şi cazul fostei iubite a primarului din Berevoeşti, Claudia. Tânăra nu-şi mai găseşte liniştea din cauza unor persoane rău-intenţionate care, aşa după cum reiese dintr-un mesaj postat pe un cont de socializare, au denigrat-o şi continuă să o denigreze. Chiar dacă nu a dat niciun nume, nu e greu de ghicit, chiar şi pentru cei în necunoştinţă de cauză, că una dintre aceste persoane este fosta nevastă a edilului de care s-a despărţit în 2016.

Plângere penală la Poliţie

Mesajul frumoasei Claudia este tulburător şi ar putea fi oricând subiect de telenovelă! Ea vorbeşte despre magie neagră, cu pisici omorâte, atacuri denigratoare printr-un cont fals de email, jigniri aduse copilului rezultat în urma relaţiei cu primarul Florin Bogdan Proca, o plângere penală la Poliţie, implicarea unor jurnalişti şi alte cele. Un lucru e, cu certitudine, bun în toată această poveste: faptul că tânăra se află în relaţii bune, de amiciţie, cu tatăl copilului său, acesta având grijă să nu le lipsească nimic. „Văd că unii nu încetează în a arunca cu noroi în mine, în tatăl copilului meu (cu care sunt într-o relaţie foarte bună, de prietenie) şi chiar în copil! Aud în fiecare zi câte o „noutate”! Unii încearcă să îşi creeze o imagine impecabilă, aruncând cu noroi în mine şi în copilul meu. Să le arăt că nu sunt atât de „doamne”, cum vor să pară, le amintesc cum râd de copilul meu, de Antonio, că e urât, că e copil din flori, că am despărţit o familie… etc.”, îşi începe Claudia mesajul de pe Facebook. Apoi vine cu detalii şocante: „Le amintesc cum au venit noaptea în parcarea imobilului în care locuiam (monitorizată video), au deschis portiera maşinii şi mi-au pus o pisică neagră, moartă şi cu ochii scoşi (adevărate doamne, v-aţi plimbat cu hoitul în maşină, lucru confirmat şi de mai mulţi martori, cum mă urmăreau pas cu pas, cum au creat o adresa de email, „anonimă”, chipurile, de pe care au trimis poze personale şi actul meu de identitate, alături de multe afirmaţii calomnioase la adresa mea, unor publicaţii din Piteşti (martori sunt câţiva jurnalişti), în acest sens existând o plângere penală la Poliţia Municipiului Piteşti (încă în lucru). Doamnelor, “ce nenorocit” e primarul şi ce „doamne paşnice” sunteţi voi, mironosiţelor! Frustrarea din voi şi refuzul repetat din partea lui vă face să daţi pe afară! Vă lăudaţi că aveţi bani şi aţi dat unor jurnalişti din zona voastră să scrie ce vreţi voi, dar ziarul la care faceţi referire a scris doar reportaje decente, pe care tu, doamnă, când le citeai, aruncai ziarul, îi înjurai şi îi blestemai pe cei care scriau, adresându-te celor din preajmă: „Auzi, tu, frumoasă, asta? E mai frumoasă ca mine?” şi „Copil de îţi vine să îi muşti fălcuţele” – „finchiul ăla e copil frumos?” (nu am auzit expresia asta până acum)! Uită-te în oglindă şi recunoaşte-ţi, măcar ţie, ieşirile astea!”

Primarul, un tată responsabil

Şi copilul pe care Claudia îl are cu primarul din Berevoeşti a intrat, nevinovat, în acest scandal. „Spui că Antonio e urât şi copil din flori. Pentru tine e urât, că deh… normal… dar pentru mine e cel mai minunat şi mai frumos copil, cum şi copilul tău, din punctul meu de vedere e frumos… Pentru mine nu există copil urât, toţi copiii sunt frumoşi, fiecare în felul lui. Referitor la faptul că e copil din flori, ţin să te informez că un copil din flori are liniuţă în dreptul tatălui, pe când în dreptul tatălui, în certificatul de naştere al lui Antonio scrie Proca Florin Bogdan. Îl cheamă Proca, are un tată responsabil care se ocupă de creşterea şi educaţia lui. La un moment dat, te-ai aliat cu fostul meu, căruia îi trimiteai fotografii cu tine mai mult dezbrăcată. Păi, aşa face o doamnă serioasă ca tine? Am mai auzit că v-am despărţit eu! Pe bune? Păi, mie îmi trimitea ăla mesaje să-mi spună că îi este dor de corpul meu, de mirosul meu şi de gustul meu!? Fii demnă şi spune singurică adevăratul motiv al despărţirii voastre! Cât de doamnă ai fost! Eu l-am cunoscut singur şi lumea ştie ce spun. Aminteşte-ţi cât m-ai hărţuit, gravidă fiind, şi cât ai sperat până în ultima clipă ca acest copil să nu se nască viu. Ţi-aş aminti mai multe, dar timpul meu e preţios şi nici nu vreau să-mi consum energia cu tine! Nu te mai da ceea ce nu eşti, nu mai încerca să-ţi creezi în ochii lumii o imagine de doamnă, căci, crede-mă, chiar nu eşti, iar cei ce te cunosc ştiu ce spun.”, a continuat Claudia să-şi verse năduful pe reţeaua de socializare.

„Sunt şi am fost imună la toate mizeriile”

În finalul mesajului, a apărut şi un domn, la fel de prietenos cu ea. Prietenii ştiu cine e, iar noi nu putem decât să ne dăm cu presupusul: fostul socru al primarului, cumva? Poate ne înşelăm! „Şi mai e un „domn deosebit”, care, dacă citeşte, trebuie să dea din coadă, că îl face şi pe el cineva domn, chiar şi între ghilimele, căruia serviciul nu îi dă voie să cocheteze cu niciun partid politic, deşi el o face (repet, serviciul, nu funcţia, că n-are vreo funcţie lăudabilă), care, mai acum ceva timp, mă hărţuia, mă instiga să merg la Primărie, să îl denigrez pe primar, să mă alătur lor, să îl şicanăm şi multe altele. Referitor la tine, doamna cu pisica neagră, eu sunt şi am fost imună la toate mizeriile pe care mi le-ai făcut de-a lungul timpului, nu m-a mişcat nici măcar când umblai cu pozele mele prin sat, nici când ai vrut să le faci postere şi să le lipeşti noaptea prin sat! Vezi? Am şi eu fanii mei! În fine, râde ciob când el e zob! Du-te şi ascunde-te, că e sătulă lumea de tine, de strategiile şi îmbârligăturile tale, de aerele de doamnă de carton! Eu, în locul tău, nu aş mai ridica capul din pământ, ştiind ce mizerii am făcut, nu doar mie, ci multor persoane de acolo, că deh… eşti şi tu fată de familie…”, şi-a încheiat tânăra mesajul.

Şase luni cu iubita, mai bine de opt ani cu soţia

Reamintim că relaţia dintre Claudia Păun şi Florin Bogdan Proca s-a înfiripat în vara lui 2016, după ce au ieşit la iveală ororile ţiganilor de la Gămăceşti. Despărţit de soţie, Florin Bogdan Proca nu s-a lăsat până când nu a cucerit-o pe Claudia. Se întâmpla acest lucru în toamna anului 2016, când cei doi amorezi s-au şi mutat împreună, locuind cu chirie într-un apartament din Piteşti. Relaţia lor n-a durat, însă, decât şase luni, din octombrie 2016, până în martie 2017, perioadă în care tânăra a rămas gravidă. Copilul s-a născut pe 21 septembrie 2017 şi poartă unul dintre prenumele tatălui. „După greşeala vieţii, a venit iubirea vieţii – Proca Antonio Florin”, preciza Claudia Păun pe pagina sa de Facebook, la scurt timp după naştere, făcând referire la relaţia sa eşuată cu primarul din Berevoeşti. Primul om al comunei devenită celebră în întreaga ţară, la modul negativ, după scandalul de sclavagism de la Gămăceşti, mai are o fată rezultată din căsătoria cu Graţiela, de care, între timp, s-a despărţit în toamna lui 2016, după o căsnicie de mai bine de opt ani. Florin Bogdan Proca este absolvent de Drept şi are un master la Academia de Poliţia „Alexandru Ioan Cuza”. Cinci ani, a lucrat ca poliţist în Bucureşti, iar din 2012 este primar în comuna natală, Berevoeşti. Alex BARBU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!