Din cauză că au intrat în contact cu persoane confirmate cu COVID, preoţii Bisericii Schei nu au putut participa la slujbele de hramul lăcaşului. În fiecare an, pe 21 noiembrie, Biserica Schei îşi sărbătoreşte hramul, „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Cum se obişnuieşte, cu o seară înainte de sărbătoare, numeroşi preoţi din Muscel sunt alături de parohii lăcaşului de cult pentru săvârşirea slujbei de Vecernie, Acatist şi Litia. Anul acesta, slujbele au fost ţinute de alţi preoţi, cei doi slujitori fiind în izolare la domiciliu.
Anunţul a fost făcut de preotul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Vişoi, Andrei Ganea, care le-a transmis credincioşilor că Ilarie Popa şi Silviu Călinescu sunt bine, sănătoşi, dar au trebuit să se supună legii şi să stea în izolare, din cauză că au în familii membri infectaţi cu COVID. „Se înscrie în fila de istorie a parohiei un lucru despre care nu credeam că va fi cu putinţă, preoţii dumneavoastră nu au putut fi alături la această mare sărbătoare. Dânşii au în familii persoane infectate cu noul virus şi de aceea s-au supus statului nostru şi au trebuit să intre în carantină. Dar vă garantez că dânşii se roagă acasă, acolo unde se află, sunt sănătoşi, sunt bine, şi noi ne rugăm pentru dânşii, şi dânşii pentru noi, pentru dumneavoastră, pentru comunitate. Sunt convins că aţi fost luaţi prin surprindere, aceasta este realitatea, trebuie să-i facem faţă şi nu ne putem împotrivi acestor lucruri. Nădăjduim că toate lucrurile vor fi bine în viitor.”, a transmis Andrei Ganea. I.F.