22.9 C
Campulung Muscel
16/06/2025

Automobile Dacia, prima companie din Argeş, care a încheiat parteneriate pentru susţinerea învăţământului profesional dual

Autoritatea Naţională pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România (ANFPISDR) a participat la un evenimentul organizat de către Automobile Dacia SA, la Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni, în vederea continuării şi eficientizării cooperării cu autorităţile publice implicate în dezvoltarea învăţământului dual în România.

În plenul întâlnirii, Ion Gabriel Bratu, preşedintele ANFPISDR, fost inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, a prezentat rolul strategic al Autorităţii, ca fiind liantul între şcoală şi operatorii economici, având un rol esenţial pentru viitorul forţei de muncă calificate din România, responsabilităţile ce le revin operatorilor economici parteneri, drepturile şi avantajele pe care le au operatorii economici, cum decurge procesul de admitere în acest sistem de învăţământ, legislaţia din domeniu şi propunerile ANFPISDR de modificări şi completări legislative. De asemenea, s-a discutat despre semnarea unui acord de parteneriat al ANFPISDR cu Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), precum şi cu grupul Dacia-Renault, în vederea înfiinţării unei şcoli în sistem dual, cu personalitate juridică, pentru pregătirea forţei de muncă calificate în domeniul construcţiilor de automobile.

Automobile Dacia este prima companie din judeţul Argeş care a încheiat recent parteneriate pentru susţinerea învăţământului profesional dual cu Liceul Tehnologic Construcţii Maşini Mioveni şi Liceul Tehnologic Astra. În fiecare liceu va fi creată, în anul şcolar 2019 – 2020, câte o clasă cu 30 de locuri şi specializări diferite. În cadrul liceului din Mioveni, elevii au şansa de a dobândi calificarea de electromecanic utilaje şi maşini industriale (20 de locuri), respectiv pe cea de mecanic echipamente hidraulice şi pneumatice (10 locuri). Absolvenţii acestor clase vor avea prioritate la angajare în cadrul Automobile Dacia, în funcţie de nevoile companiei.

Reprezentanţii ANFPISDR au subliniat importanţa formării profesionale iniţiale în sistem dual pentru viitorul profesional al copiilor şi tinerilor, precum şi rolul major al Autorităţii în crearea unei corespondenţe reale: şcoală – elev – agent economic.

La eveniment, alături de preşedintele ANFPISDR, Ion Gabriel Bratu, şi consilierul Nicolae Soare, au participat Cristophe Dridi, directorul general al Automobile Dacia şi Groupe Renault România, Gabiel Sicoe, preşedintele ACAROM, Ion Georgescu, primarul oraşului Mioveni, Gabriela Neagu, inspector şcolar discipline tehnice, Gheorghe Dinuţă, directorul Liceului Tehnologic Mioveni.

Protocol pentru implementarea sistemului dual, semnat la CCIA Argeş

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş, prin preşedintele George Caval, a semnat un protocol de colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Formare Profesională în Sistem Dual din România privind implementarea sistemului dual de învăţământ în regiune. Autoritatea a fost reprezentată de Gabriel Bratu, Secretar de Stat în Ministerul Educaţiei. „Este un parteneriat public-privat prin care încercăm la nivelul tuturor regiunilor de dezvoltare să identificăm necesarul de forţă de muncă, specificul economic la nivel de regiune. Centrul care se va deschide la Piteşti se adresează întregii regiuni Sud-Muntenia. Sperăm ca, în maximum doi ani, să avem câte o şcoală profesională în sistem dual cu personalitate juridică (cum este cea de la Braşov – Şcoala profesională germană Kronstadt) în fiecare municipiu sau măcar în fiecare reşedinţă de judeţ. Urmărim domenii şi calificări specifice. Doar în felul acesta putem să acoperim criza forţei de muncă cu care se confruntă România în acest moment. Parte în acest proiect este şi Inspectoratul Şcolar, fiindcă intervine cu partea de pregătire generală a elevilor, bursă profesională şi altele.”, a spus Gabriel Bratu. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!