Acum două zile, ne-am trezit în sediul redacţiei cu un cetăţean făcut catran pe Primărie, care, în era digitalizării documentelor, nu se poate dezbăra de metehnele expirate de plimbare a foilor. Pe când ne bucuram că se împuţinează relicvele fostului regim, responsabile de izul prăfuit al mentalităţii celei mai importante instituţii a municipiului, ne spulberă optimismul vestea că locul este rezervat tot celor dresaţi de foştii activişti, care, cu ideile şi apucăturile lor depăşite, menţin reputaţia „cimitirului de mamuţi”, imposibil de convins să accepte schimbarea. Şi n-o acceptă, pentru că o maşinărie înlocuieşte o ciurdă de plimbători de foi, care nu se pricep decât la lâncezitul pe Facebook, nu şi la înlesnirea accesului cetăţeanului către serviciile Primăriei prin intermediul Internetului. Ce, moare cetăţeanul dacă stă cu orele, cu vraful de hârţoage în braţe, pe la uşile lor?! Revenind la vizita furtunoasă a petentului nostru, un tânăr pensionar cu viziune modernă, adept al tehnologiei care ne uşurează viaţa, omul ne-a povestit, vorba românului, cu spume la gură – şi pe bună dreptate – că i-a crescut tensiunea lecturând pomelnicul de acte necesare pentru a prinde loc de parcare. Cetăţeanul şi-a zis să nu se lase pe ultima sută de metri, căci tot o lună mai e până la împlinirea termenului limită de 30 iunie, o glumă proastă a Primăriei, care are impresia că-i merg la nesfârşit ultimatumurile sfruntate, cauzatoare de palpitaţii bieţilor contribuabili. Cum a fost cel cu declararea pentru taxa de gunoi, când mulţi au venit într-un suflet din străinătate, ca să le facă pe plac „jupânilor”. Acum, altă situaţie de criză: parcările, care îi adună de pe drumuri (europene) pe câmpulungenii scârbiţi de traiul pe meleaguri natale, ca să depună o claie de documente la Primărie.
„Vreau să fac o răscoală!”, au fost intenţiile anunţate cu un ton teatral de vizitatorul necăjit, în căutare de răsculaţi sătui de alarmele cu care Ţâroiu învolbură târgul de câte ori are chef de taxe noi, privind parcările pline ochi ale supermarketurilor, care-i alimentează convingerea că: au bani ăştia! „Unde-i furca? Unde-i toporul?”, au căutat colegii să detensioneze dramatismul abordării câmpulungeanului lipsit de „logistica” necesară răzmeriţei împotriva boierimii hulpave, cu mâinile afundate până la cot în buzunarele sleite de atâtea mini-vacanţe impuse de stat. Răzvrătirea cetăţeanului prudent să nu rămână cu „buburuza” pe balcon, dar şi furios la gândul de a pierde timpul pe la Primărie, ca să le aducă celor mai comozi bugetari din oraş documente pe care le au deja, era întru totul justificată. Cei care ne conduc ar merita, cu vârf şi îndesat, o rebeliune, care să-i sature de a mai cauza deranj populaţiei cu pretenţii care susţin vorba răspândită în târg: le e lene să iasă din birouri. Iată că le e lene şi să-şi extragă din propriile evidenţe computerizate informaţiile care îi interesează. Ce rost are, întreabă oaspetele nostru, să pretinzi actul de proprietate al imobilului, când ai toate proprietăţile înregistrate, iar contribuabilii plătesc pentru ele?! Ce rost are să ceri actele de proprietate ale maşinii, când, la fel, ai toate maşinile din oraş în evidenţa Taxelor şi Impozitelor?! Pentru ce-ţi trebuie copii ale actelor de identitate, când ai în subordinea ta Evidenţa Persoanelor?! Sunt compartimente de la care comisia de parcări îşi putea culege singură datele, fără să mai sune adunarea la Primărie pentru o populaţie ţinută în şocuri. Le era greu mititeilor să coreleze numărul de apartamente cu cel de maşini, culese din baza lor de date! Mai puţin cu numărul de parcări, căci acesta nu există, nefiind asfaltate şi demarcate, ca să ştie ce împart, la câţi împart. Cât despre dorinţa exprimată prin cerere… e de la sine înţeles că posesorul de maşină vrea şi loc de staţionare lângă casă.
Iniţiatorul revoltei metaforice ne povestea că el şi vecinii din vreo patru-cinci blocuri reprezintă un caz fericit. Administratorul este dispus să facă munca Primăriei, dar nu în stilul Primăriei, care simte nevoia să se îmbăieze în hârtii, ci simplificând hârţogăria. Adică în loc să ducă o remorcă de dosare la „botul” (scuzaţi expresia) comisiei de parcări, să prezinte un tabel cu ce-i interesează pe funcţionarii prea comozi ca să-şi ia singuri informaţia din propriile arhive. Dar „domnia” nu doreşte simplificat, ci complicat. Doreşte muntele de maculatură, pe care, este convins petentul, nu se uită nimeni.
Ce ne-a făcut să zâmbim din naraţiunea cu foc şi jale a vecinului nostru este vestea că, din câţi proprietari de apartamente sunt în blocurile de pe Fraţii Goleşti, grupate într-o singură asociaţie, numai opt răspunseseră apelului de cucerire a teritoriului parcărilor! Deci, e „de bine” pentru Primărie care, în acest ritm, rămâne cu investiţia în parcări neamortizată. O idee bună de revoluţiune prin inacţiune a câmpulungenilor, care doar n-o să fie obligaţi să-şi ia maşina în casă dacă nu-şi rezervă parcare! Interlocutorul nostru ne-a adresat o întrebare bună, pe care redacţia o direcţionează, pentru răspuns, primarului Liviu Ţâroiu: „Eu şi vecinii, ca titulari ai parcărilor de reşedinţă, pentru care plătim taxă, trebuie să chemăm Poliţia Locală de câte ori clienţii dumneavoastră ne vor ocupa locurile noastre?!” Pentru că este adevărat ce susţine omul: clienţii ziarului, care, în majoritate, vin cu maşina – vin cu maşina (şi cu ce maşini!) inclusiv „amărâţii” care-şi dau pierdute taloanele de ajutor social -, folosesc parcarea blocului cât durează completarea formularului de anunţ. După bănuiala noastră, nu vor fi amendaţi decât cei care vin să-l reclame pe primar, restul scapă.
Am dat exemplul ziarului, că ne „arde” pe noi, dar sunt atâtea firme care funcţionează la parterul blocurilor, de ale căror parcări, conform regulamentului, clienţii trebuie să se ţină la distanţă, căci nu se ştie cine îi pozează din spatele perdelei, ca probă a contravenţiei. Teama musafirului nostru era că, odată cu sancţionarea parcaţilor pe tarlaua altuia, abia găseşte primarul motiv să umfle personalul Poliţiei Locale. Noroc că nu-l lasă legea, care îl limitează la mia de locuitori servită de un singur comunitar, cotă, oricum, nerespectată la Câmpulung, unde avem 37 de angajaţi la Poliţia Locală. Or municipiul ajunge la 37.000 de locuitori dacă îi punem la socoteală pe vecinii de la Schitu şi Lereşti.
În încercarea de a scăpa de corvoada dictată de Primărie care, pesemne, simte plăcere când vede cozi la birourile sale, omul a avut intenţia de a-l aborda pe primar, care a avut chef, de Înălţare, să coboare printre norod, pentru a-i împărtăşi cum vede el uşurarea lucrurilor. Adică „eu te rog cu bani şi dumneata mă „omori” cu hârtii, ca pe vremea comunismului?!” Cum nevasta i-a stăvilit curajul de a-l determina pe primar să-şi pună oamenii la muncă, trimiţându-i să-şi ia singuri informaţiile, cetăţeanul s-a descărcat la noi, având dreptate până la ultima virgulă. Ideea de a ordona şi taxa parcările de reşedinţă nu era rea deloc, dar nu aplicată aşa, tratând populaţia de parcă ar fi slugă de meserie.