Dâmbovicioara şi Poienarii de Muscel sunt cele două comune care deschid seria Zilelor Localităţii în zona noastră, pe care, în 2019, le vedem ceva mai agitate, graţie izului electoral al anului pe care îl traversăm. De obicei, ambele evenimente rurale pică în aceeaşi zi, cea mai apropiată duminică de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cum, de altfel, s-a şi anunţat manifestarea de la Dâmbovicioara, programată a se ţine pe 19 mai. Probabil că tot atunci va organiza sărbătoarea de la Poienarii de Muscel şi primarul Ion Banzea, căci tot se deplasează alaiul de politicieni în zonă pentru Dumitru Secăreanu, gazdă pentru a doua oară într-o localitate cu statut de staţiune turistică de interes naţional. Până vom afla programul celor două acţiuni care scot lumea din case, pentru a asista la spectacolul de muzică şi dansuri populare, ne informăm cititorii cine este organizatorul serbării „Urcă oile la munte”. Pe 25 aprilie 2019, în Joia Mare, primarul Banzea a găsit colaboratorul pentru punerea în scenă a manifestării tradiţionale consumate sub forma unei serbări câmpeneşti în satul Jugur. Contractul i-a fost încredinţat direct unei firme din satul Văcarea, comuna Mihăeşti, reprezentată de Liviu Iana. Regal Events R&R Family va încasa pentru prestaţiile sale 9.520 lei, bani care se cheltuiesc pentru „spectacolul cultural-artistic susţinut de interpreţi de seamă ai muzicii româneşti, pentru evenimentul organizat cu ocazia unei sărbători câmpeneşti în satul Jugur, din comuna Poienarii de Muscel, inclusiv asigurarea instalaţiei de sonorizare complet echipate, echipă tehnică, prezentarea spectacolului, precum şi materiale de promovare a evenimentului.”
Şi liberalul din fruntea comunei Bughea de Sus, Nicolae Tarbă, şi-a asigurat serviciile de organizare a Zilei Localităţii, care, din informaţiile de la acest moment, are loc pe 2 iunie 2019, după alegerile europarlamentare. Primarul rămâne fidel parteneriatului cu Liviu Iana, care îl costă 29.631 lei. „SC Regal Events R&R Family SRL, din comuna Mihăeşti, satul Văcarea, nr.24, organizează spectacole cultural-artistice de înaltă ţinută profesională, pentru evenimente organizate cu ocazia „Zilei Localităţii”.”, astfel se recomandă firma organizatoare, care asigură serviciile enumerate mai înainte. „E.M.”