21/04/2025

Anul trecut, cele 121 de parcări ale Pieţei au produs 26.000 de lei. În jur de 2.100 lei pe lună

Având, probabil, informaţia privind un posibil insucces al acceptării la finanţare a lucrării de reconstrucţie a halei Pieţei Centrale, Liviu Ţâroiu n-a inclus în bugetul local al anului 2019 nicio sumă din cele care revin, ca obligaţie, administraţiei publice. Anul trecut, a existat un demers, finalizat cu o hotărâre de Consiliu, la Compania Naţională de Investiţii, în care municipalitatea vedea un finanţator pentru un proiect estimat, conform primarului, la 12 milioane de lei. O sumă uriaşă, pe care municipiul nu şi-o va permite prea curând, de vreme ce are încă de pus la punct infrastructura rutieră şi pietonală şi reţelele de utilităţi pe zeci de străzi din Câmpulung. În aşteptarea unor veşti oficiale de la C.N.I., investiţiile propuse de directorul Ionel Vlădescu sunt unele modeste, limitate la valoarea de 71.000 lei. Bani cu care mare lucru nu se poate face la Piaţa Mare, un sector îmbătrânit, în cazul căruia era vorba despre demolarea din temelii a zonei centrale şi ridicarea unui spaţiu comercial modern, care să-l încânte pe client când vine la cumpărături. Cel mai proaspăt vot legat de SRL-ul Consiliului Local a fost acordat pentru bugetul de venituri şi cheltuieli al anului în curs, fără a comporta vreo discuţie în plen, pe motiv că a fost tranşat în Adunarea Generală a Acţionarilor. În raportul său, directorul Vlădescu atinge în treacăt subiectul investiţiei pentru a cărei finanţare Liviu Ţâroiu spera să obţină ajutorul Companiei de Investiţii. Atunci când pomeneşte despre „măsurile de îmbunătăţire a rezultatului brut”, adică a profitului, estimat în 2019 la doar 20.000 lei, directorul Pieţelor susţine în documentul pregătit pentru Consiliu că acesta „nu se poate previziona la momentul actual, având în vedere că societatea va intra într-un proces de restrângere a activităţii când vor demara lucrările la obiectivul „Construcţia halei Pieţei Centrale”.”

Pentru 2019, ţinta este de 40.000 de lei obţinuţi din parcări

În ultimii doi ani, conform raportului cu care s-a prezentat la Consiliu, Vlădescu a înregistrat un grad de realizare a veniturilor proprii, care explică de ce Ţâroiu îl ţine pe mai departe în funcţie: 91%, în 2017, 93%, în 2018. În condiţiile unui trend ascendent, a prins curaj şi a urcat estimarea veniturilor pe 2019 cu 13%, dar şi cheltuielile, cu 18%. Asta pentru că, la sfârşitul anului trecut, procentul de realizare a veniturilor l-a depăşit pe cel al cheltuielilor. Concret, în acest an, directorul Ionel Vlădescu şi-a propus încasări totale ale SC Pieţe Servicii Comunitare Muscel SRL de 1.250.000 lei, grosul reprezentându-l veniturile obţinute din exploatarea bunurilor Pieţei, concesionate de municipalitate, apreciate la 1.242.000 lei. Au stat la baza acestei sume contractele încheiate pentru anul 2019, pentru spaţii şi teren, fiind luate în calcul şi spaţiile disponibile a fi închiriate, bunurile mobile închiriate şi taxări diverse. 

Din chirii şi redevenţe, Ionel Vlădescu şi-a propus să încaseze 1.117.000 lei, sumă la care a ajuns prin corelarea contractelor pentru spaţiile comerciale, a suprafeţelor închiriate, a numărului meselor, vitrinelor frigorifice şi a altor bunuri mobile cu taxele şi tarifele aprobate de Consiliul Local, în decembrie 2018. Piaţa „trăieşte”, practic, din acest tip de încasări, care reprezintă 89% din totalul veniturilor de peste an. Ce şi-a propus directorul pentru 2019 constă într-o creştere cu 12% faţă de 2018. 

Banii obţinuţi pe seama închirierilor şi concesionărilor nu sunt singurii pe care îi produce activitatea de exploatare a bunurilor administrate de societatea Consiliului Local. Pieţele mai câştigă – cel puţin, speră să câştige – 119.000 lei din activităţi care „cântăresc” 10% din totalul veniturilor. Şi acestea prognozate a fi realizate într-un procent cu 25% mai mare decât anul trecut. Concură la atingerea acestui 10% al veniturilor generate de exploatare: taxările zilnice (cântare, cazare, taxe auto, etc.) – 75.000 lei; veniturile din parcări, care, în acest an, au fost estimate la 40.000 lei, încasate pe seama a 121 de locuri în jurul Pieţei Centrale (faţă de 64.000 lei, în 2017, şi 26.000 lei, în 2018, deşi propunerea pentru anul trecut era de 60.000 lei); veniturile din valorificarea deşeurilor de carton colectate din Piaţa Centrală şi Târgul de legume-fructe, în sumă de 4.000 lei. Plus alte categorii de venituri mai reduse ca valoare, cum sunt cele din producţia de imobilizări (2.000 lei), din penalităţi pentru neplata la scadenţă (4.000 lei) şi din dobânzi aferente depozitului bancar şi conturilor de disponibil (8.000 lei).  

720.000 lei, cheltuiala cu personalul

În 2019, conform celor planificate, Vlădescu va avea cheltuieli mai mari cu 18% mai mari decât cele întreprinse anul trecut, justificate prin „majorarea tarifelor la utilităţi – energie, apă, gaze -, a tarifului serviciului de salubrizare, a preţurilor de achiziţie pentru materialele de întreţinere, consumabile, a majorării taxei pe clădiri pentru bunurile concesionate, de la 0,25% la 1%, şi a majorării cheltuielilor de personal.” Directorul Pieţelor SRL şi-a mai propus şi nişte reparaţii care îi afectează bugetul. 

Cele mai consistente cheltuieli sunt cele legate de salarizarea celor 17 angajaţi ai societăţii, plus directorul, reprezentând, în procente, 59% din totalul cheltuielilor propuse şi 58% din veniturile de exploatare estimate a fi atinse în acest an. Cei 720.000 lei, la cât a fost prevăzută cheltuiala cu personalul, nu includ cheltuielile aferente membrilor Consiliului de Administraţie, care n-a fost constituit nici la un an şi jumătate distanţă de momentul aprobării înfiinţării acestui for de conducere şi pentru Piaţă, la fel ca la Edilul. Dacă C.A. va începe să funcţioneze în 2019, plata componenţilor va fi stabilită la o rectificare bugetară, precizează raportul şefilor de la Pieţe. 

Iată ce intră în componenţa cheltuielilor de natură salarială, previzionate într-un cuantum de 632.000 lei: 

=Cheltuieli cu salariile (salarii de bază, sporuri, prime şi bonificaţii) – 569.000 lei şi bonusurile (tichetele de masă, voucherele de vacanţă) – 63.000 lei;

=Cheltuielile aferente contractului de mandat – 73.000 lei, pentru indemnizaţia directorului general şi a secretariatului AGA; 

=Cheltuielile cu contribuţiile datorate de angajator – 15.000 lei. 

Raportul lui Vlădescu punctează un câştig mediu lunar pe salariat de 2.336 lei.

25% din totalul cheltuielilor propuse în 2019 sunt cele necesitate de bunuri şi servicii, estimate într-un cuantum de 306.200 lei. Ele includ:

=Cheltuieli privind stocurile (materiale utilizate, combustibil, piese de schimb, materiale consumabile, obiecte de inventar, energie şi apă, materiale nestocate) – 116.000 lei;

=Cheltuieli cu servicii executate de terţi – 78.000 lei, pentru întreţinerea şi reparaţiile cuprinse în programul anului 2019 şi primele de asigurare;

=Cheltuieli cu alte servicii executate de terţi – 112.000 lei, care includ cheltuielile cu colaboratorii, cu sponsorizarea, protocol, reclamă şi publicitate, transporturi de bunuri şi persoane, deplasările, cheltuieli poştale şi telecomunicaţii, întreţinerea şi funcţionarea tehnicii de calcul, pregătirea profesională a personalului, anunţuri şi licitaţii, plus serviciile de salubrizare/precolectare a gunoiului, mentenanţă a instalaţiilor, preluarea canalizării, servicii de audit, dezinsecţii/deratizări, revizii auto, verificări metrologice, alte servicii.

Piaţa trebuie să plătească impozite şi taxe, în sumă de 98.000 lei, adică 8% din totalul cheltuielilor: redevenţa – 8.000 lei; taxe şi impozite locale – 89.000 lei, care au crescut faţă de 2018, când s-au situat la 80.000 lei, alte taxe – 1.000 lei. Alţi 9% din totalul cheltuielilor, însemnând 105.800 lei, sunt generate tot de activitatea de exploatare (amortizarea, ajustările şi provizioanele, etc.).  

Ce investiţii îşi permite Piaţa în 2019

Nu prea multe, la un buget de numai 71.000 lei alocat în acest scop. Sunt menţionate printre investiţii anului 2019 şi unele care sunt realizate, conform datei de finalizare:

=Studiul de fezabilitate al investiţiei de construire a halei Pieţei Centrale: 35.000 lei (aprobat); 32.000 lei (realizat); data finalizării: 20 decembrie 2018; 

=Revizuirea documentaţiei tehnice pentru acelaşi obiectiv: 40.000 lei (aprobat); 20.000 lei (realizat); data finalizării: 10 octombrie 2018;

=Actualizarea proiectului tehnic pentru acelaşi obiectiv: 9.000 lei (valoarea anului 2019); data finalizării: 30 septembrie 2019;

=Expertiză tehnică la corp zidărie – Hala Pieţei Centrale: 8.000 lei (aprobat); 5.000 lei (realizat); data finalizării: 8 noiembrie 2018; 

=Studiu geotehnic: 900 lei (aprobat); 900 lei (realizat); data finalizării: 18 octombrie 2018; 

=Lucrări de amenajare a terenului din strada Piaţa Jurământului şi strada Republicii: 30.000 lei (valoarea anului 2019); data finalizării: 30 septembrie 2019; 

=Înlocuirea tâmplăriei PVC la Complexul Comercial, latura de Vest: 32.000 lei (valoarea anului 2019); data finalizării: 30 iunie 2019;

=Achiziţia sistemului de supraveghere video la Piaţa Centrală: 7.000 lei (aprobat); 4.700 lei (realizat); data finalizării: 4 iunie 2018;  

=Achiziţia sistemului de alarmă antiefracţie la casierie + birouri administrativ: 8.000 lei (aprobat); 6.600 lei (realizat); data finalizării: 11 aprilie 2018; 

=Achiziţia bazinului compartimentat pentru spălarea legumelor: 5.000 lei (aprobat); 3.800 lei (realizat); data finalizării: 14 aprilie 2018;

=Achiziţii dotări diverse – sistem PC: 4.000 lei (aprobat); 3.300 lei (realizat); data finalizării: 19 decembrie 2018; 

=Achiziţia barierei TLF, cu montaj: 5.100 lei (aprobat); 5.100 lei (realizat); data finalizării: 30 octombrie 2018;

=Alte cheltuieli cu imobilizările – necorporale: 4.000 lei (aprobat); 800 lei (realizat); data finalizării: 22 octombrie 2018. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!