Foarte mulţi peşti din două lacuri amenajate pe o proprietate privată, în cartierul Grui, au murit în această iarnă, din cauza unei deversări toxice care ajunge în cele două heleştee. Se pare că poluarea se datorează unei conducte care preia apele menajere de la mai multe locuinţe, dar care nu este racordată la sistemul de canalizare, iar reziduurile se scurg într-un şanţ, afectând ecosistemul din zonă. Autorităţile locale cunosc această problemă, însă nu au luat nicio măsură.
Sesizări peste sesizări, nicio măsură concretă
Totul se întâmplă pe strada Ion Ţicăloiu, din cartierul Grui, unde, deşi există o reţea de canalizare, foarte multe proprietăţi nu sunt racordate la ea. Drept urmare, apele menajere ajung în şanţul de la marginea străzii, prin intermediul unei conducte construite ilegal, iar de aici se scurg în cele două lacuri aflate pe proprietatea lui Constantin Butoi. Bărbatul a făcut nenumărate sesizări atât către Compartimentul de Mediu din cadrul Primăriei Câmpulung, cât şi la Edilul CGA, după ce a observat, încă de anul trecut, că-i mor peştii din lacuri. În primă fază, nu a ştiut ce sau cine-i contaminează apa, însă nu i-a fost greu să afle că mizeriile provin de la locuinţele din zonă, dar şi de la canalizarea prost făcută.
Constantin Butoi este indignat de faptul că, în ciuda demersurilor sale pentru stoparea deversării ilegale, până în prezent, nu s-a luat nicio măsură, ca să nu mai vorbim despre despăgubiri. „Fac această sesizare în urma poluării accentuate pe proprietatea mea. A fost sesizat, în două rânduri, primarul municipiului Câmpulung, domnul Liviu Ţâroiu, am adus la faţa locului pe doamna de la Mediu, care lucrează la Primărie, pe domnul Zemeleagă şi pe domnul Pătru. Le-am arătat despre ce este vorba şi au spus că i-au măsuri. Măsurile se văd pe imagini, ce măsuri au luat? Nu mai pun problema pierderii, pun numai problema poluării, miroase urât şi gradul de implicare a edililor oraşului Câmpulung. Poluarea aceasta e din canalizarea oraşului. Eu sunt aici din 1991, iar, până anul trecut, nu am avut nicio problemă. S-a făcut o fosă la colţul clădirii lui Lucaciuc, iar acea fosă este din toate punctele de vedere nefolositoare. Este strâmtă, nu are sită de reţinere, degeaba vin cei de la Edilul şi-o curăţă, că în două zile se înfundă şi aruncă totul afară. Lucrarea este recepţionată de Primărie calitativ, dar calitatea se vede la faţa locului. Anul trecut, în vară, a fost o deversare şi mi-au murit peştii o perioadă. Am fost la Edilul, i-am anunţat, am vorbit cu domnul Pascu, şi au trimis nişte băieţi de au curăţat cât de cât. Acum, după ce s-a dezgheţat, a venit o poluare masivă şi curge în continuare, de la case, de la fose, de la supraplinuri, că s-au făcut şanţuri care nu duc nicăieri!”, ne-a declarat Constantin Butoi.
Conductă ilegală, dar şi staţie de pompare defectă
Reprezentanţii Edilul susţin că în zona respectivă sunt două probleme distincte: conducta neracordată la reţeaua de canalizare şi funcţionarea defectuoasă a staţiei de pompare din zonă. „Ştim de câteva zile de o deversaţie, este o reclamaţie de la o persoană care deţine două lacuri cu peşte. A trebuit să facem nişte investigaţii, am luat probe de apă, din cauza suspiciunii că sunt nişte agenţi economici care folosesc diferite substanţe şi nu ne permitem să le băgăm în staţia de epurare, să ajungă la noi, pentru că o să depăşim nişte parametri. Am descoperit o conductă pe teritoriul unor proprietăţi, o conductă care nu e prinsă în reţeaua publică de canalizare şi a trebuit să facem probe şi la acea conductă. Am recoltat trei probe, mai facem una diseară (n.r. marţi seara) şi dacă şi asta iese negativă, ne apucăm de treabă. Este o conductă pe care trebuie s-o prindem în reţeaua publică de canalizare. A doua problemă care a apărut este cea de la microstaţia de pompare de pe strada Ion Ţicăloiu, nu este luată în primire de către Edilul. Deocamdată, sunt nişte probleme, în momentul în care se opreşte curentul, se încarcă staţia şi deversează. Noi suntem în discuţii ca, în momentul în care o preluăm, să automatizăm procesul, pentru a pleca pompele automat în momentul în care se opreşte curentul. Bineînţeles că trebuie nişte licitaţii, nu este foarte simplu. Dar, în orice caz, problema cu ţeava descoperită pe proprietăţi o s-o rezolvăm, o s-o racordăm la sistemul public de canalizare. Noi facem şi alte investigaţii cu echipa de control, că sunt câteva proprietăţi care nu au contract cu Edilul, e tot o deversare frauduloasă. Începând de săptămâna trecută, de marţi, este o echipă de control care verifică. Este greu de descoperit acea ţeavă, fiind pe proprietăţi, dar cred că, în cel mai scurt timp, acea conductă nu va mai deversa. Dacă şi ultima analiză iese cum trebuie, o s-o legăm în sistemul public de canalizare. Referitor la staţia de pe strada Ion Ţicăloiu, o să urmărim când se opreşte curentul şi o să intervenim cu mijloace tehnice pentru a nu mai deversa pe şanţ.”, a declarat directorul Edilul CGA, Mihail Vasilescu. Ama IVAN