Primăria a scos la concurs două posturi vacante la ADP. Este vorba despre doi inspectori de specialitate, gradul II, la Compartimentul Contabilitate, Resurse Umane, Achiziţii Publice, Laborator, care trebuie să fie absolvenţi de studii superioare şi să ştie să lucreze pe calculator. În anunţurile afişate pe site-ul municipalităţii, pentru ambele posturi se cere o vechime de minim un an, în schimb, în fişele posturilor ataşate, sunt cu totul alte informaţii.
Un inspector va fi angajat la Resurse Umane, Achiziţii Publice
Aşa cum reiese din anunţul postat pe site-ul Primăriei, cei care se înscriu trebuie să aibă studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă în Ştiinţe Economice sau Administraţie Publică. Se solicită şi vechime în specialitatea studiilor de minim un an, asta în anunţ, iar în fişa postului ataşată, vechimea creşte la trei ani. Cel care va ocupa această funcţie va fi, de fapt, inspector de specialitate Resurse Umane, Achiziţii Publice, care trebuie să mai deţină şi cursuri de utilizare SEAP, expert achiziţii publice.
Ca trăsături psihice şi de personalitate, candidatul ideal trebuie să dispună de inteligenţă generală, să aibă o bună capacitate de analiză şi sinteză, care să îi permită rezolvarea optimă şi eficientă a sarcinilor profesionale ce-i revin, înţelegerea corectă a atribuţiilor ce-i revin, să facă evaluarea personalului serviciului şi să ia decizii rapide, eficiente, în conformitate cu cerinţele situaţiilor problematice cu care se confruntă.
Printre atribuţiile specifice postului, angajatul elaborează strategii şi politici de resurse umane pe funcţii de specialitate şi meserii pentru serviciile care aparţin S.P.A.D.P.P.; stabileşte criteriile de recrutare şi selecţie a personalului, asigurând elaborarea şi aplicarea acestora; asigură şi supraveghează integrarea noilor angajaţi, efectuează controlul respectării disciplinei muncii; asigură crearea băncii de date privind evidenţa personalului contractual; observă evaluarea personalului serviciului; rezolvă problemele de muncă ale angajaţilor proprii, în termenul prevăzut de lege şi multe altele.
Al doilea inspector va fi funcţionar administrativ
Celălalt post de inspector de specialitate trebuie să aibă studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă, dar în domeniul Ştiinţelor Inginereşti, urmând să fie funcţionar administrativ.
Şi de această dată există neconcordanţă între anunţul propriu-zis şi fişa postului. În anunţ se precizează că doritorii trebuie să aibă cel puţin un an vechime în specialitatea studiilor, iar în fişă nu se cere vechime, adică la rubrica „experienţă” este trasă linie atât la vechimea în muncă, cât şi la vechimea în specialitate. Acesta va încasa taxele pentru refacerea carosabilului în urma intervenţiilor la reţelele de apă, canalizare şi gaze (avarii, branşamente), taxa de gloabă şi alte plăţi efectuate către S.P.A.D.P.P. şi întocmeşte borderoul de încasare a taxelor. Eliberează bonuri de consum materiale şi carburanţi; ţine evidenţa şi gestionează bunurile materiale şi mijloacele fixe aflate în patrimoniul S.P.A.D.P.P.; urmăreşte respectarea reţetei de preparare a mixturilor asfaltice şi anunţă dacă constată că regimul termic şi reţeta de fabricaţie nu sunt respectate; verifică zilnic înaintea fiecărei determinări starea tehnică şi de curăţenie a aparaturii; dar şi alte sarcini dispuse ierarhic şi de conducerea Serviciului. Mircea SIMIONESCU