19/04/2024

De la bar, la spital! Licean, la        „Urgenţe” din cauza băuturii

 

Un adolescent  din Muscel a fost adus, în urmă cu ceva timp, în stare destul de gravă, la Spitalul Municipal din Câmpulung, după ce a băut fără măsură într-un bar din oraş. Băiatul avea o alcoolemie ridicată, care putea doborî şi un adult. A fost stabilizat de cadrele medicale, la Unitatea de Primiri Urgenţe, adolescentul revenindu-şi din beţie după câteva ore bune. Tânărul a chefuit până când i s-a făcut rău de nu mai putea să se ţină pe picioare, într-un local din centrul municipiului. Când au văzut-o pe-a groasă, amicii de pahar au sunat la 112, iar băiatul a ajuns cu o ambulanţă la spital, unde a fost băgat direct la perfuzii. Adolescentul a fost diagnosticat cu „intoxicaţie severă cu alcool” şi şi-a revenit din beţie după mai bine de patru ore. Băiatul a părăsit spitalul pe picioare, alături de părinţii săi, alertaţi, la rândul lor, de colegii liceanului, nu înainte de a i se recomanda consiliere psihologică. Din păcate, în ultimii ani, tot mai mulţi adolescenţi ajung la spital după ce au băut până când nu au mai ştiut de ei. Psihologii spun că tinerii recurg la astfel de gesturi, pentru că au acces la băuturile alcoolice, nu sunt supravegheaţi şi nu sunt informaţi în legătură cu pericolele la care se expun atunci când consumă alcool. În plus, mulţi adolescenţi beau din curiozitate, pentru a-şi alunga timiditatea sau pentru că aşa e la modă, având, din păcate, destule modele în jurul lor. Un alt motiv ar fi dorinţa de a se autopedepsi, în acest caz, spun specialiştii, putându-se ajunge la sinucidere. 

Musceleanul de pe bulevard

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!