20.6 C
Campulung Muscel
12/06/2025

La Godeni, se pregăteşte o investiţie în reţeaua de iluminat public, care trece pe lămpi LED

 

O normă importantă, adoptată la sfârşitul lunii trecute, la Godeni, constituie startul unei investiţii despre care s-a discutat mult în forul legislativ: modernizarea reţelei de iluminat public stradal, cu aparate de iluminat cu LED. Consilierii au aprobat realizarea acestui obiectiv, pentru a cărui punere în practică urmează o întreagă procedură, care, în etapa următoare, înseamnă elaborarea documentaţiilor tehnico-economice. Odată parcursă această formalitate, a cărei finanţare va fi suportată din bugetul local, se va trece la achiziţia serviciilor specialistului care va întocmi studiile respective. 

Înainte de a obţine votul aleşilor pentru demararea acestei iniţiative care, odată pusă în practică, va aduce facturi mai mici la iluminatul public, prin urmare o cheltuială mai redusă în contul Primăriei Godeni, Ion Pădureanu a anunţat că, timp de două zile – inclusiv în ziua şedinţei Consiliului Local -, o echipă s-a deplasat în satele comunei, pe toate străzile, în vederea elaborării unui studiu pentru modernizarea iluminatului public cu lămpi tip LED. „Urmează să primim o ofertă. O opţiune ar fi ca pe străzile din centru să se monteze, stâlp de stâlp, lămpi de 18 W. Altă variantă ar fi pe un stâlp sa, altul nu, lămpi de 36 W, iar pe străzile laterale, lămpi de 18 W, pe un stâlp da, pe altul nu. Sunt norme europene în acest sens, pe care firma trebuie să le respecte.”, a mai spus primarul de la Godeni. 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!