3.3 C
Campulung Muscel
20/04/2024

Drum Construct Logistik şi Elvamar Struktur, constructorii preferaţi de Boncoi în 2018

Anul 2018 a însemnat o continuare a colaborării primarului Ion Boncoi cu patronul de la Drum Construct Logistik, o firmă care, în ultimii ani, a turnat asfalt cam pe toate uliţele de pe teritoriul comunei. Niciun alt asfaltator n-a avut intrare la Primăria Valea Mare Pravăţ precum constructorul din Miceşti, care a prins câteva contracte şi anul trecut. Le vom puncta în continuare pe cele mai recente datând din toamna trecută, când Drum Construct Logistik a câştigat mai multe lucrări cu încredinţare directă. Toate obţinute în aceeaşi zi, 23 octombrie 2018. Prima, în valoare de 278.710,76 lei, a constat în lucrări de intervenţie pe strada Motoci: „terasamente, scarificare şi reprofilare, reparaţii ale suprafeţelor degradate, completarea fundaţiei din balast, fundaţie din piatră spartă, curăţirea suprafeţelor, amorsarea suprafeţelor cu emulsie cationică, aşternerea şi compactarea mixturilor asfaltice din BADPC 22,4 şi BAPC 16, lucrări de scurgere a apelor pluviale (rigolă carosabilă şi gură de scurgere), conform proiectului tehnic.” 

A doua s-a derulat în satul Bilceşti, pe strada Tămaş – Moldoveanu. Aici s-au cerut executantului „terasamente, fundaţie din balast, fundaţie din piatră spartă, curăţirea suprafeţelor, amorsarea suprafeţelor cu emulsie cationică, aşternerea şi compactarea mixturilor asfaltice din BADPC 22,4 si BAPC 16, lucrări de scurgere a apelor pluviale (rigolă carosabilă şi podeţ Dn 600mm), siguranţa circulaţiei.” Cel de-al doilea contract atribuit constructorului Drum Construct Logistik s-a realizat la preţul de 121.033,54 lei.  Al treilea a avut ca obiect reparaţia străzii Soceanu – Aleodor, din satul Nămăeşti, ajunsă la acelaşi colaborator vechi al lui Boncoi, care a plătit în acest caz, pentru acţiuni similare celor enumerate la precedentele lucrări, 95.078.63 lei       

Tot din categoria favoriţilor face parte şi următorul constructor care, anul trecut, figurează cu nu mai puţin de opt contracte încredinţate direct. O lucrare pe care o adăugăm celor cuprinse în această relatare priveşte reparaţia gardului la Căminul Cultural Nămăeşti, din ţeavă rectangulară 40 x 30 x 2 mm. Intervenţia în valoare de 9.604,22 lei a fost încredinţată executantului câmpulungean Elvamar Struktur SRL. O firmă aflată, de asemenea, între preferinţele primarului Ion Boncoi în materia partenerilor de contracte, care, după cum am remarcat, ajung cam la aceleaşi societăţi devenite „ale casei”. Elvamar Struktur a prins şi alte lucrări a căror achiziţie, datorită valorii reduse, s-a făcut direct. Aşa cum au fost: execuţia scărilor şi reparaţia zidului de sprijin tot la Căminul Cultural Nămăeşti, la preţul de 3.554 lei; procurarea şi montarea panoului despărţitor din profile PVC, cu două uşi incluse, la acelaşi cămin, la preţul de 7.877,45 lei; lucrările de reparaţii exterioare la magazia Primăriei Valea Mare Pravăţ, la preţul de 3.332 lei; lucrările de reparaţii de jgheaburi şi burlane la sediul Primăriei, la preţul de 1.973,65 lei; lucrările de reabilitare a Căminului Cultural Bilceşti (procurarea şi montarea grilajelor metalice şi a tancului septic), la preţul de aproximativ 47.000 lei; reparaţiile grilajelor la vestiarele terenului de sport, la preţul de 2.142 lei; lucrările de reparaţii interioare la sala de sport a comunei, la preţul de 2.975 lei. 

Şi nu sunt singurii colaboratori statornici ai lui Boncoi, care, anul trecut, a achiziţionat diverse servicii, în mod repetat, de la firmele locale Harald Impex, Pel-Ind Family, Cat-Cat Prest 2009, Marcom Master Auto, Auto Lenied ANM, Global IT Service Solution, Romarg Proiect Center şi Global Cadastru Solution, pe partea de proiectare, şi Tudor Cos Dirproiect, pe partea de dirigenţie de şantier, ultimele patru nefiind din zonă, ci din Piteşti, Vultureşti şi Geamăna. 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!