Prima săptămână în fruntea Primăriei Câmpulung a fost una plină de muncă pentru Elena Lasconi, care a preluat mandatul de la Ţâroiu la modul cel mai serios. După ce luni, 19 octombrie, a jurat să-şi facă datoria faţă de câmpulungeni, alături de cei 19 consilieri, cu Liviu Ţâroiu pe post de mieluşel tocmai scăpat de la tăiere, fosta jurnalistă a ţinut să facă un tur al Primăriei. A vizat atât clădirea în sine, care i s-a părut sinistră, tocmai bună ca platou de filmare, dar şi activitatea angajaţilor, care consumă o cantitate uriaşă din banii publici.
Feţe palide, cuprinse de remuşcări şi pline de idioţenie, dar cu un caracter slugarnic moştenit, oameni incompetenţi, lipsă de profesionalism, ameninţări cu greva foamei şi sinuciderea, personal care “freacă menta”, spiritul birocraţiei româneşti, cu sictirul de rigoare, şi multe alte realităţi negative a constatat Elena Lasconi în prima sa zi de muncă. A avut timp să se ocupe şi de problema extinderii reţelei de gaze, iar a doua zi, marţi, 20 octombrie, a demarat în forţă acţiunea de depunere a actelor pentru cei care încă nu beneficiază de această utilitate. Primăria a fost plină în primele zile de oameni care s-au săturat de butelii şi lemne, dar totul a fost organizat şi nu au fost probleme. Am observat, şi mulţi ne-au semnalat acest fapt, o schimbare radicală de atitudine vizavi de cetăţeni a personalului din Primărie. Au dispărut, brusc, şi sperăm noi pentru totdeauna, feţele acre şi replicile de genul „sunt ocupată”, „veniţi mâine”, „nu am timp acum”, „dumneavoastră ce mai vreţi?”, „nu ţine de mine, duceţi-vă la biroul cutare”, etc., etc., şi, la fel de brusc, a apărut pofta de muncă a angajaţilor, speriaţi vizibil de zvonurile potrivit cărora şi-ar pierde locurile de muncă pe motiv de incompetenţă! Revenind la activitatea Elenei Lasconi, joi s-a întâlnit cu Marian Panait, city manager la Primăria Sinaia, care şi-a respectat angajamentul şi a venit la Câmpulung pentru a creiona modalităţile de transformare a municipiului într-un oraş smart. „Voi susţine iniţiativele şi voi încerca chiar să lucrez, sub orice formă pot, de voluntariat, de consultant, pentru proiectele Câmpulungului. Voi ajuta cu tot ce cunosc şi am acumulat, ca experienţă, astfel încât doamna primar să reuşească să pună în practică ceea ce a vizionat.”, a afirmat city managerul Primăriei Sinaia. Marian Panait a mai precizat că, înainte de a lansa idei practice, în ajutorul unui primar care porneşte schimbarea la faţă a urbei, practic, de la zero, trebuie să se familiarizeze cu oraşul, petrecând mai multe zile la Câmpulung. Cu siguranţă, prima care trebuie reformată este instituţia Primăriei, în care Elena Lasconi doreşte să aplice cele constatate la Sinaia. Tot săptămâna trecută, primăriţa a susţinut şi două conferinţe de presă, miercuri, pe tema gazelor, iar vineri, alături de consilierul personal Andrei Aron şi managerul interimar de la Spitalul Municipal, Mădălin Iordache, pe probleme de sănătate. Tot vineri, Elena Lasconi a oficiat şi prima căsătorie civilă în calitate de primar. „Prima oficiere de căsătorie. Am avut emoţii la fel ca mirii. Mă bucur că mi-au scris şi alţi tineri, care nu au domiciliul în Câmpulung, că vor să se căsătorească aici. Vă aşteptăm, dragilor! Casă de piatră!”, a scris Elena Lasconi pe pagina sa de Facebook. Facem precizarea că noul primar nu respectă deloc programul de lucru, cu care nu se împacă, obişnuind să-şi încheie ziua de lucru seara târziu, şi nu la ora 16.00. Şi „fostul” mai stătea peste program, dar din alte motive! Ama IVAN