02/07/2026

Închisoare pentru un hoţ de lemne din Muscel

Chiar dacă prejudiciul a fost recuperat, doi bărbaţi din Valea Mare Pravăţ au fost condamnaţi că au tăiat fără drept arbori de pe proprietatea Ocolului Silvic Păpuşa Rucăr. Unul a primit închisoare cu executare, iar celălalt, cu suspendarea executării pedepsei.

Bărbaţii au fost prinşi de oamenii legii cu lemnul furat pe 20 decembrie 2016, iar procesul lor a debutat în mai, când rechizitoriul Parchetului a fost admis de Judecătoria Câmpulung, Nicolae Luca şi Nicolae Grancea fiind judecaţi pentru infracţiuni la regimul silvic, prevăzute în Codul Silvic. 

După mai multe termene, luni, 26 noiembrie, aceştia şi-au primit pedepsele. Nicolae Grancea a fost condamnat la 4 luni de închisoare, cu privare de libertate, la care i se adaugă 275 de zile (mai mult de nouă luni), rest de pedeapsă neexecutată, după ce a fost eliberat condiţionat în 2013. Ca pedeapsă accesorie, Judecătoria Câmpulung i-a interzis lui Nicolae Grancea drepturile de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de un an, după ce a executat pedeapsa închisorii.

Celuilalt inculpat, Nicolae Luca, instanţa i-a aplicat 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării pe durata a doi ani, ce constituie termen de încercare. Pentru el s-a stabilit că trebuie să se supună măsurilor de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de această instituţie; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile; să comunice schimbarea locului de muncă, informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În acelaşi timp, Nicolae Luca nu are voie să părăsească teritoriul României. În plus, are de executat şi 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Valea Mare Pravăţ. Magistratul i-a atras atenţia bărbatului că, dacă săvârşeşte o nouă infracţiune în perioada de probă, i se suspendă executarea pedepsei sub supraveghere.

Pe latura civilă, instanţa a consemnat că prejudiciul produs Ocolului Silvic Păpuşa Rucăr, implicit Asociaţiei Obştilor de Moşneni Musceleni, a fost recuperat, Grancea şi Luca fiind puşi să suporte contravaloarea cheltuielilor judiciare către stat, de 250 de lei, fiecare.

În primele 10 zile de la comunicare, pentru că sentinţa nu este definitivă, poate fi atacată cu apel. 

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!