-4.1 C
Campulung Muscel
17/02/2025

Eroarea rutieră din intersecţia Gruiului cu drumul spre Bughea, corectată cu smoală

Comicăria de marcaj executat de muncitorii care au reabilitat strada Gruiului a fost corectată. Cu smoală, care a acoperit vopseaua albă a liniei intermitente ce tăia artera, în intersecţia unde se ţinea odată bâlciul de Sfântul Ilie. Bine că s-a reparat înainte să se ciocnească şoferii care se deplasau pe strada Gruiului, îmbiaţi de proaspătul marcaj să-şi continue înaintarea, cu cei aflaţi pe Locotenent N.Popp – urcarea din zona „Hai la noi” către Bughea -, care au prioritate. Dacă era să ne luăm după linia întreruptă, aveau întâietate şi unii, şi alţii. Deşi pe cei care veneau dinspre blocuri ori Staţia Meteo îi opreau două indicatoare „STOP”, în contradicţie cu opera pictorilor de marcaje, pe care i-a chinuit talentul, concomitent cu evaporarea inspiraţiei, taman lângă poarta şefului Poliţiei Rutiere. La scurt timp de la prezentarea anomaliei, greşeala a fost îndreptată, mascându-se cu smoală, după aspectul proeminent al materialului, benzile albe care formau linia discontinuă în intersecţie. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!