27.7 C
Campulung Muscel
17/06/2024

Castrul Roman Jidova, prezentat la Târgul de Turism al României

Castrul Roman „Jidova” de la Câmpulung a fost prezentat la un renumit târg ce se desfăşoară la Bucureşti şi adună mii de participaţi veniţi din toată ţara. Este vorba despre Târgul de Turism al României, iar iniţiativa prezentării castrului a aparţinut Consiliului Judeţean Argeş. 

În perioada 15 – 18 noiembrie, la ROMEXPO – Bucureşti, în Pavilionul B2, s-a desfăşurat ediţia de toamnă a Târgului de Turism al României, eveniment la care a fost prezent şi Consiliul Judeţean Argeş, cu un stand de prezentare a proiectului „Castrul Câmpulung Jidova – un simbol al Romei la graniţa dintre imperiul şi lumea barbară”, proiect aflat în perioada de sustenabilitate. Pe parcursul celor patru zile de târg, vizitatorii au avut posibilitatea de a descoperi obiceiurile şi istoria romană, în cadrul standului de prezentare a Castrului „Jidova” – unul dintre cele mai bine păstrate din întreaga Dacie romană, fiind, în acelaşi timp, şi singurul castru de piatră. Castrul roman se află chiar în apropierea drumului DN73, la o distanţă de doar 6 km de Câmpulung, iar prin intermediul lui, înainte,  se asigura trecerea spre Pasul Bran.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!