ADEVĂRUL CREŞTIN
(continuare din numărul trecut)
,,PE MUNTELE FERICIRILOR”
VII.„Fericiţi cei împăciuitori căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu”! Matei 5:9
A treia măsură de pace este PACEA ÎNTRE NOI: „Căci El este Pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor în rânduielile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El Însuşi un singur om nou, făcând astfel pace” Efeseni 2:14-15; nu numai pacea între om şi Dumnezeu, nu numai pacea între gândurile şi simţămintele potrivnice din suflet, ci pace între doi oameni. De aici porneşte cel mai mic cerc al păcii. Pacea noastră este Hristos aşezat între doi oameni, între soţ şi soţie, între doi fraţi care se ceartă, între doi creştini, între doi prieteni, între doi oameni care au fost vrăjmaşi şi care pot oricând, agitaţi de împrejurări, să ajungă din nou la o stare de vrăjmăşie; Hristos între noi este „Pacea între noi”. Ce mare lucru este să-L respecţi pe Hristos, să-L ai pe El, să-L recunoşti pe El, nu numai între tine şi Dumnezeu, nu numai între sufletul tău şi împrejurări din viaţă, ci şi în această relaţie cu altul! El aşezat între doi oameni vrăjmaşi poate face din cei doi „un singur om nou”.
A fost oare Domnul Hristos fericit pentru această lucrare? Aşezându-Se între omul vrăjmaş şi Dumnezeu, a suferit atât de mult ca să cucerească inima noastră şi s-o stăpânească, făcând pace; aşezându-Se între doi oameni vrăjmaşi, a suferit atât de mult, primind El loviturile dintre cei doi care se certau între ei. În Psalmul 72, care este o excepţie în cartea Psalmilor, fiind scris de Solomon, este redată o strălucită imagine a Domnului, instaurarea împărăţiei de pace în vremea milenară. Aşa cum trecutul istoric dominat de Solomon a fost singura perioadă de pace în jurul împărăţiei lui Israel, Domnul Hristos este Cel care va face posibilă această pace pe pământ în vremurile viitoare: „Munţii vor aduce pace poporului şi dealurile de asemenea, ca urmare a dreptăţii Tale … În zilele lui va înflori cel neprihănit şi va fi belşug de pace până nu va mai fi lună … Numele lui va dăinui pe vecie: cât soarele îi va ţinea numele. Cu el se vor binecuvânta unii pe alţii şi toate neamurile îl vor numi fericit” versetele 3; 7; 17. Pe cine îl vor numi fericit? Pe Domnul Isus Hristos, Cel dintâi făcător de pace!
Astăzi, făcătorii de pace sunt urmaşii Domnului Hristos. Credincioşii, ca fii ai lui Dumnezeu, trebuie să poarte Duhul Fiului Său şi, aşa cum Domnul Hristos a avut gândul de a face pace, şi ei trebuie să fie inspiraţi de Duhul Său, Duhul Dumnezeului păcii. Aceasta este fericirea pe care o pot trăi cetăţenii Împărăţiei cerurilor: să aducă la cunoştinţă vestea bună a păcii, rugându-i sau forţându-i pe oameni, în sens pozitiv, să aibă pace cu Dumnezeu: „El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape” Efeseni 2:17; apoi să se apropie, asistând şi ajutând chiar şi pe cei credincioşi care au primit pacea cu Dumnezeu să-şi îndrepte gândurile spre „pacea lui Hristos care întrece orice pricepere”, care poate să aducă linişte în suflete; şi apoi să facă pace în cercul lor. Orice val de împotrivire să se zdrobească ca de o stâncă. Nu numai să nu se antreneze în conflicte, dar să stingă orice conflict prin Hristos. Pacea aceasta înseamnă o comportare paşnică în detaliu, de aceea trebuie privită cu toată atenţia.
Nu este vorba de orice pace, câştigată cu preţul sacrificiului adevărului, ci pacea dreptăţii. Se spune despre Domnul Hristos că. „Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale şi credincioşia, brâul mijlocului Său. Atunci lupul va locui împreună cu mielul şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi vitele îngrăşate vor fi împreună şi le va mâna un copilaş Isaia 11:5-6. În Împărăţia Domnului Hristos va fi instaurată o pace a dreptăţii, pentru că pacea eristică este pe principiul dreptăţii. În Romani 12:18 se spune: „întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii”, „Înţelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi paşnică …” Iacov 3:17. Suntem chemaţi să facem pace nu sacrificând adevărul sau dreptatea, ci în limitele adevărului sau ale dreptăţii!
Avraam, când a auzit că a apărut un conflict între slujitorii averilor sale şi ale lui Lot, a discutat cu Lot, încercând să aplaneze acest conflict, dar n-a fost posibil. Şi a spus: „Decât să ne certăm, mai bine să ne despărţim” Geneza 13. N-a impus o pace în orice condiţii; pentru el, pacea dreptăţii presupunea atunci despărţirea. Şi Avraam s-a despărţit de Lot, păstrând pacea la distanţă. Când nu este posibilă pacea aproape, uneori dreptatea înseamnă pace la distanţă.
Iosif, într-o stare de vrăjmăşie stârnită de fraţii săi, care a ajuns la dimensiuni aproape inadmisibile, a rămas un om al păcii. El nu reproşa nimic, nu cerea nimic; a acceptat situaţia aşa cum era, lăsând în seama lui Dumnezeu ca, la vremea Lui, să dea o rezolvare potrivită. Ce minunat lucrează Dumnezeu! Cum îi va aduce pe fraţii săi care l-au urât, care l-au vândut, care l-au dispreţuit, la picioarele lui! Şi când vor pleca de la el, le va spune între altele: „Să nu vă certaţi pe drum” Geneza 45:24. Avea statutul de fiu şi este un simbol al Fiului lui Dumnezeu care îndeamnă la pace, la linişte, la înţelegere între fraţi. El dădea îndemnurile acestea de pe poziţiile în care îl condusese providenţa lui Dumnezeu, o poziţie de belşug de viaţă: avea totul din plin. Ei aveau numai câţiva saci, câteva haine, dar „Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea dumnezeirii să locuiască în El şi să împace totul cu Sine, prin El”. Întâi El este umplut şi apoi este făcător de pace. (continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Pe muntele fericirilor” de Ion Socoteanu și cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424