09/11/2025

Luptă grea, la Liga a V-a

Etapele trec, iar echipele din Muscel, înscrise în Liga a V-a, Seria Nord, se luptă permanent pentru şefia clasamentului. Duminică, 7 octombrie, s-a disputat a şaptea etapă din Campionatul Judeţean de Fotbal, Liga a V-a. AS Vulturii Vultureşti au primit pe terenul central din satul Bârzeşti, vizita echipei din Dragoslavele, într-un meci în care, în prima repriză, s-a intrat la cabine 0-0, iar în cea de-a doua repriză, în minutul 50, Ionuţ Vasile a punctat pentru Vulturii  Vultureşti, scorul final fiind de 1-0. Partizanul Vlădeşti a primit vizita pe terenul comunal a formaţiei din Hârtieşti. Meciul a fost unul strâns, iar când puţine minute mai erau până la final, Vasile Neaţă, de la Vlădeşti, a înscris şi a stabilit scorul final de 1-0. AS Schitu Goleşti s-a deplasat la Boteni, într-un meci de la care avea să se întoarcă acasă cu o înfrângere. În minutul 26 al primei reprize, Zegheru, de la Boteni, a înscris primul şi ultimul gol din acest meci. 

 

AS Lereşti a jucat cu AS Godeni, un meci în care echipa din Lereşti a dominat întregul meci disputat pe Stadionul 1 Muscelul Câmpulung. În prima repriză, scorul a fost deschis de Lereşti, în minutul 8, prin Pătraşcu Romulus, urmat de Gabriel Brănescu, în minutul 47. La pauză s-a intrat la cabine cu scorul de 2-0 pentru Lereşti, iar în cea de-a doua repriză, în minutul 85, Flavius Cataramă înscrie al treilea gol pentru AS Lereşti, echipa fiind liderul clasamentului la ora actuală, cu 18 puncte cumulate. 

CS Rucăr a primit pe terenul central vizita echipei AS Unirea Bughea de Jos, un meci în care rucărenii au dominat tabela de marcaj până la final. În minutul 30, rucărenii înscriu prin Gabriel Jenaru, urmat de Adrian Busuioc, în minutul 40. La pauză, scorul este de 2-0, iar în repriza a doua, rucăreanul Răuţă marchează de două ori, în minutele 57 şi 86, stabilind şi scorul final. 

În aceeaşi zi, AS Cimentul Valea Mare Pravăţ a jucat cu AS Cetăţeni, un meci în care, în minutul 5, David Constantin, de la Valea Mare, a dat primul gol, urmat de Nicolae Duţan în cea de-a doua repriză, în minutul 89.

 

Rezultatele etapei a VII-a

AS Vulturii Vultureşti – AS Dragoslavele: 0-1

AS Partizanul Vlădeşti – AS Petrolul Hârtieşti: 1-0

AS Lereşti – AS Godeni: 3-0

AS Flacăra Boteni – AS Schitu Goleşti: 1-0

CS Rucăr – AS Unirea Bughea de Jos: 4-0

AS Cimentul Valea Mare Pravăţ – AS Cetăţeni: 2-0

 

Etapa cu numărul VIII

AS Petrolul Hârtieşti – AS Vulturii Vultureşti

AS Godeni – AS Partizanul Vlădşeti 

AS Cetăţeni – AS Lereşti 

AS Dragoslavele – CS Rucăr 

AS Unirea Bughea de Jos – AS Flacăra Boteni

AS Schitu Goleşti – AS Cimentul Valea Mare Pravăţ

 

Clasamentul LigII a V-a

1.AS Lereşti: 18p

2.AS Dragoslavele: 15p

3.CS Rucăr: 14p

4.AS Partizanul Vlădeşti: 13p

5.AS Vulturii Vultureşti: 12p

6.AS Cimentul Valea Mare Pravăţ: 12p

7.AS Cetăţeni: 11p

8.AS Godeni: 10p

9.AS Schitu Goleşti: 10p

10.AS Flacăra Boteni: 5p

11.AS Unirea Bughea de Jos: 4p

12.AS Petrolul Hârtieşti: 1p

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!